The Dictionary of Obscure Sorrows

“People say to me, ‘How do I know if a word is real?’ You know, anybody who’s read a children’s book knows that love makes things real. If you love a word, use it—that makes it real. Being in the dictionary is an arbitrary distinction; it doesn’t make a word any more real than any other way. If you love a word, it becomes real.”    lexicographer Erin McKean

La început a fost cuvântul. Acesta nu e doar un simplu recipient pentru o stare, un instrument de șlefuire și control a unor emoții brute. “The universe is not made of atoms; it’s made of tiny stories”, deci până la urmă din cuvinte, ele având puterea de a crea/ modela realitatea.  Surprinzător sau nu, se pare că adesea viața noastră emoțională este atât de complexă încât  limbajul a rămas în urmă, eșuând în a ne ajuta să exprimăm ceea ce simțim. Tu de câte ori nu te-ai găsit frustrat, în imposibilitatea transpunerii în cuvinte a trăirilor afective?

Avem tot felul de cuvinte pentru a ne descrie frământările lăuntrice: anxietate, panică, euforie, melancolie, dezamăgire, entuziasm etc. Dar în mare parte acestea ignoră diversele nuanțe și se axează pe caracterul lor pozitiv sau negativ, ceea ce nu știu cât de relevant e dacă mă gândesc, spre exemplu, la cuvântul “sad” care la originea lui însemnna “full, sated, enough.”, luându-și mai târziu sensul de  “heavy,”și “weary, tired of” , abia în jurul anului 1300 ajungând la actualul “unhappy”.  Ceea ce ar însemna că atât etimologic, cât și emoțional  între “satisfaction” și “sadness” s-ar putea pune semnul egal.

În The Dictionary of Obscure Sorrows, proiectul inițiat ca un blog și care va fi transpus într-o carte, artistul  John Koenig suplinește ambele lipsuri ale dicționarelor/cuvintelor actuale, clasificându-le după intensitate și reușind să surprindă esența acelui zbucium pe care îl credeam inexprimabil.

Majoritatea cuvintelor pe care le folosim, dacă am sta să le inventariem cu atenție, am observa că sunt învechite, extrem de uzate și cu sensul știrbit. Devine tot mai greu să ne exprimăm, pentru că dăm în tot felul de clișee. Așadar, avem nevoie de cuvinte, de oameni care să aibă curajul și creativitatea de a le inventa, fiindcă nu suntem aici doar pentru a experimenta ceea ce există deja, ci și pentru a contribui la permanenta înnoire a lumii.

 

Author: Elena Silvana

Scriu și citesc, iar asta îmi ocupă tot timpul. Cred în anticipație și în curiozitate ca fiind cea mai pură formă de insubordonare. Nici o poveste nu poate fi spusă fără poezie. Arta nu ar trebui să fie separată de viață ca și cum ar fi prea prețioasă pentru utilizarea de zi cu zi. Poate tocmai de aceea deviza mea este: dream, create, inspire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *