Teatrul de improvizaţie şi zâmbete fără regie

“Omul nu este întreg decât atunci când se joacă.” (Schiller)

Să zburdăm aşadar, pe câmpiile imaginaţiei, eliberând copilul din noi pentru a fi compleţi. Să ne despuiem de cămaşa obositoare a restricţiilor, a clişeelor, a oamenilor mari care trebuie să se comporte întotdeauna precum un guler apretat, cuminte aşezat peste haina timpului.

Tocite de-atâta cotidian, uneori minţile noastre se închid într-un univers fără ferestre, fără poveşti, fără culoare şi fără soare. De aceea, de multe ori suntem deficitari în a exprima eficient ceea ce dorim cu adevărat, ne lipseşte imaginaţia, pierdem controlul emoţiilor. Alteori, pierdem încrederea în noi, pierdem curajul, şi ne făurim măşti pentru a face faţa cu brio unui sistem social în care sensul expresiei „a te bucura de viaţă” capătă interpretări superficiale.

Teatrul de improvizaţie ne oferă şansa de a experimenta din nou libertatea copilăriei, în care limitele se topesc precum bomboanele de ciocolată în cerul gurii, iar provocările ne îndeamnă la redescoperirea propriei fiinţe prin joc şi joacă. Teatrul de improvizaţie ne învaţă să fim sinceri cu noi, sa fim flexibili, deschişi, să îmbrăţişăm eşecul şi să ne amuzăm de el, să fim expresivi, să colaborăm eficient cu cei din jur, să ne relaxăm, să fim liberi.

Fără critică, analiză sau negare, fara scenariu sau regie, teatrul de improvizaţie este o sursă impresionantă de energie şi bună dispoziţie, redând complexitatea umană prin libertate şi joc. Spune şi tu DA!

Poți și tu să experimentezi efectele pozitive ale improvizație asupra dispoziției tale: http://go-play-art.ro/

Author: Denora

Amestec de culoare, de fantezie și rigoare, de fragilitate și forță, iubesc oamenii și cuvintele.

4 thoughts on “Teatrul de improvizaţie şi zâmbete fără regie”

  1. Intr-adevar, copilul din noi moare la o varsta mult prea frageda iar libertatea mintii este subminata de societate.Aceste ganduri asternute aici ma trimit cu gandul la un al treilea ochi care ne poate ajuta atunci cand ramanem inchisi in noi, si il putem deschide atunci cand chiar avem nevoie de el.O alternativa creativa o poate reprezenta teatrul de improvizatie si puterea zambetelor fara regie de a deschide acest ochi.

  2. Joaca despre care vorbeste Schiller cred ca este acea libertate la care noi renuntam ca niste idioti intrand in clisee, adoptand comportamente artificiale si devenind astfel maturi..adulti. Insa pierdem complet puterea noastra naturala, intuitia, bucuria de a trai pur si simplu pe care copiii inca o au. Copiii stiu de la sine cand sa manance, sa doarma, noi ne impunem orare, cantitati, ritualuri, nu imi pot da seama de ce renuntam la copilarie, renuntam la bucurie, renuntam la acea joaca naturala. Am uitat povestile, eu personal am inceput sa scriu povesti si mi-e mai greu uneori decat sa scriu un articol legat de business….insa cand ma las dusa de scris ca de un joc, nu ma mai opresc si refac un drum la copilariei care ducea de la imagine la poveste, la bucurie, la experiente imaginare. Nu cred ca teatrul experimental ar putea ajuta la ceva sau orice alt fel de instrument, daca nu exista in noi cu adevarat dorinta de a ne apropia de esenta noastra, copii ai acestui pamant. Vad oameni care se duc la tot felul de activitati de grup de acest gen si ies de acolo comentand cu aceleasi clisee de dinainte…asa ca eu personal nu ma vad ducandu-ma acolo. Cred ca exercitiul intai cu tine insati/ insuti poate duce la o revenire la copil, la umanitatea in stare pura si apoi sa incerci sa iesi in afara si sa faci asta cu ceilalti care vor acelasi lucru.

  3. Prizonieri ai dorintei de a deveni adulti, oameni importanti si responsabili, dorinta sadita de parinti, prieteni ori de societate, ne aruncam, inca de la cele mai fragede varste, intr-o crancena lupta, intr-o competitie care ne indeparteaza de noi si ne arunca in uitare. Uitam deseori sa ne traim viata, traind parca pentru ceilalti intr-o lume croita nu pe masura noastra. Incercam sa ne integram, sa ne adaptam si pentru asta planificam, anticipam, calculam, redimensionam totul in numele unei fericiri iluzorii si amanam continuu lucrurile care conteaza cu adevarat.

    Cu nostalgie si un strop de invidie privim copiii din jurul nostru, din viata noastra, tanjim dupa seninatatea, puritatea si naivitatea lor, dupa libertatea, detasarea si lipsa lor de griji, admiram intensitatea cu care traiesc fiecare moment din viata lor, imaginatia lor debordanta, raspunsurile lor sincere, directe si adesea surprinzatoare, admiram faptul ca gasesc in fiecare lucru ceva interesant (pe cata vreme noi, adultii, uneori vedem nimicul in orice) si suntem mereu cuceriti de zambetele lor nedisimulate si de pofta cu care gusta din bucuriile simple ale vietii, dar ne dovedim prea rar capabili sa fim macar din cand in cand asemenea lor. Gesturile, gandurile, actiunile, intentiile noastre stau sub semnul ratiunii.
    Ne simtim stanjeniti cand dam frau liber emotiilor, ne simtim rusinati cand suntem infranti, am uitat parca sa zambim, sa privim cerul, sa ne bucuram de ce avem, sa ne coloram viata cu “nimicuri”, asa cum fac copiii, care au nevoie de atat de putine pentru a fi fericiti.

    Dar nu e totul pierdut daca incercam sa (re)descoperim copilul din noi, sa iesim din tiparele obisnuintei, sa abandonam, macar din cand in cand, traiectoriile pe care le urmam cu atata rigurozitate, sa fim mai deschisi, mai blanzi, mai toleranti, mai sinceri si sa iesim din aceasta incorsetare sociala. Stiti cum se spune: “Nimeni nu e om mare daca a uitat sa fie copil.” Sa (re)devenim, macar pentru cateva clipe, niste pusti pusi pe sotii pentru care spiritul de aventura nu e doar o idee citita intr-o carte, sa ne descatusam de toate poverile reale sau imaginare, sa visam, sa ne aruncam in vartejul emotiilor, sa ne jucam, sa fim noi insine, sa fim vii! E vitala o asemenea evadare! Doar asa griul vietii noatre de adult se va transforma intr-un curcubeu.

  4. Jocul, cel mai important proces in transformarea noastra in ” oameni mari” este abandonat in favoarea unor placeri superficiale, inlocuit cu egoism si cu dorinta de posesii materiale. Vrem sa crestem mari cat mai repede dar din aceasta capcana a maturitatii nu mai ai cum sa scapi. Si stai si retraiesti momentele cand erai cu adevarat fericit, ca acele amintirii raman cele mai vii, mai placute si cele mai apropiate sufletului tau. Daca spiritul ludic a supravietuit si nu te lasi constrans de regulile impuse de o societate superficiala ai reusit sa cresti si sa devii un “om mare fericit”. Un om mare creativ este copilul care a supravieţuit…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *