Mulţi, dar… înţelepţi

Apropo de libertatea de gândire şi de faptul că oricare dintre noi are dreptatea lui, adevărul lui de netăgăduit, am citit asta pe undeva: „Fiecare om are dreptul la opinia mea”.

Ne e greu să ne îndoim de lucrurile pe care avem impresia că le ştim cu certitudine (oricât de abstracte ar fi) şi nu avem nevoie de prea multe informaţii pentru a ne forma o părere avizată despre orice: politică, economie, muzică, sport sau starea recoltelor pe timp de secetă/inundaţii/ adieri discutabile ale vântului.

Dăm verdicte, etichetăm, clasăm cazurile şi mergem mai departe, convinşi că deţinem răspunsurile atunci când ceilalţi dau din colţ în colţ. Uităm însă că mintea ne joacă feste, dă tot felul de erori logice, întinde capcane, ne face să ignorăm lucruri evidente (dar neaşteptate) şi să vedem ceea ce poate nici nu există, dar suntem pregătiţi să găsim. Pentru că lucrează asiduu în sprijinul prejudecăţilor, automatismelor şi obişnuinţelor noastre de gândire şi greu se lasă convinsă să dea la o parte rugina de pe vechile grile de interpretare.

Aşa că, deşi ne e de folos din când în când să ne izolăm în ungherele liniştite şi nepopulate ale vieţii, să mai stăm de vorbă cu noi despre noi, poate-ar fi bine să organizăm şi nişte zile ale porţilor deschise către lume. Pentru a verifica lucrurile pe care le-am descoperit închişi în minţile noastre.

Uneori, vocea celor mulţi nu doar că se face mai repede auzită, dar adeseori transmite mesajul corect, mai limpede, mai concret şi mai util decât strigătele disparate ale unor individualităţi. Un mesaj mai… înţelept. Este teoria pe care o dezvoltă James Surowiecki în The Wisdom Of The Crowds: Why The Many Are Smarter Than The Few, considerată de Malcolm Gladwell drept „cea mai sclipitoare carte despre afaceri, societate şi viaţa de zi cu zi pe care am citit-o în ultimii ani.” Continue reading “Mulţi, dar… înţelepţi”

Studii de cumpărăturologie

Cardurile de credit ne permit să cheltuim şi banii pe care nu-i avem, astfel că nu e de mirare că publicitarii se înghesuie să ne convingă cât de mult ne dorim lucruri la care nici măcar nu ne-am gândit vreodată. Şi bine am făcut 🙂 .

Suport pe care să-ţi sprijini bărbia, atunci când eşti obosit, dar eşti într-un spaţiu public, umbreluţe pentru încălţăminte, scufie de noapte cu pernă integrată, set de mini-golf pentru a nu te plictisi la toaletă, roţi ajutătoare pentru pantofii cu toc, kit de antrenament pentru peştişorii din acvariu sau cornet rotativ de îngheţată – sunt doar câteva dintre invenţiile de care putem beneficia în zilele noastre şi care sunt la doar un telefon⁄telemarketer distanţă.

Cumpărându-le, împreună cu restul obiectelor care ne sunt prezentate într-o multitudine de forme, culori şi inutilităţi, viaţa ar trebui să devină, dintr-o dată, mai simplă, mai frumoasă, rămânându-ne mai mult timp de petrecut împreună cu cei dragi.

Iluziile astea tehnicolore, care se încheie cu o cronică a unei fericiri anunţate şi promisiunea unei lumi mai bune, sunt cele care ne îndeamnă, de fapt, să cheltuim şi ceea ce nu avem. Pentru că, cine ştie, poate apa minerală n-o să ne facă la fel de veseli şi optimişti precum familia din reclamă, dar atunci poate jeanşii noi îşi vor face datoria sau poate telefonul, plasma, excursia, apartamentul din cartierul rezidenţial etc. Nu poţi vinde iubirea sau împlinirea sufletească, dar poţi vinde mirajul obţinerii lor prin intermediul unor lucruri pentru care banii sunt suficienţi.

Interesat să afle ce se ascunde în spatele acestei relaţii complicate dintre publicitate şi consum, într-o societate în care dependenţa de cumpărături este considerată o tulburare psihică, danezul Martin Lindstrom a adunat în cartea sa Buyology concluziile şi observaţiile unuia dintre cele mai importante studii de neuromarketing derulate vreodată.
Continue reading “Studii de cumpărăturologie”