Miere, cocă şi fluturi – ingredientele cărţilor

Pentru mulţi dintre noi, un ceas de linişte departe de lumea dezlănţuită înseamnă răgaz pentru lectură, întâlnirea, într-o carte, cu oameni, fapte şi întâmplări care ne ajută să reîncărcăm energiile consumate de prea mult concret, beton şi aglomeraţie.

Însă scriitorii, cei care operează cu utilajele grele ale imaginaţiei, au de cele mai multe ori nevoie tocmai de această ciocnire cu realitatea, pentru a se agăţa de muchiile vieţii, atunci când confecţionarea de universuri îi poartă prea departe.

Apicultură, colecţionarea de fluturi, cofetărie, pescuit, vânătoare, înot sau inovaţii tehnologice… Cam cu asta s-au ocupat în timpul lor liber câţiva dintre cei mai importanţi autori ai lumii, atunci când poveştile pe care le aşterneau pe hârtie îşi căutau propriul drum în sufletele cititorilor.

Îndepărtându-se de cuvintele care ne sunt nouă acum refugiu, cei care le-au făcut să danseze şi-au construit lumi dincolo de cele de hârtie.

Fie că au frământat cocă, au îngrijit stupi de albine sau au observat luni de-a rândul lichenii care îmbrăţişează copaci, scriitorii şi-au plămădit, din alte realităţi, noile rezerve de fantezie.

Şi, dintr-un pic de miere, puţin aluat şi un soi cu totul aparte de molii, au apărut, printre altele: The Bell Jar, Hope Is The Thing With Feathers sau Pale Fire.
Continue reading “Miere, cocă şi fluturi – ingredientele cărţilor”

Ted Hughes. Reabilitare pe scurt

”It doesn’t fall to many men to murder a genius.”

Pe 17 august, 1930, se năștea în Yorkshire Ted Hughes, seducătorul poet câștigător al premiului  “T.S. Eliot”  și cel pe care Regina Marii Britanii l-a numit „Poetul laureat al Curții Regale“. Ceva de admirat ai putea crede dacă nu știi că a fost soțul Sylviei Plath, scandalurile în care a fost implicat, sau despre felul în care imaginea ei l-a bântuit până la ultima suflare. Mă întreb, câți l-ar mai invidia sau admira dacă ar știi tot adevărul, despre cele două soții și cei doi copii de a căror moarte a fost toată viața acuzat. E simplu să-l vezi pe Hughes ca pe o bestie. Ca orice plathofil dedicat, l-am urât și eu din prima clipă când am aflat câtă suferință i-a provocat poetei mele preferate, Sylvia Plath. Furia s-a amplificat după vizionarea filmului care le-a adus povestea pe ecrane, continuând să fie alimentată de fiecare detaliu pe care îl descopeream despre ei. Poate că a fost într-adevăr un bărbat laș, prea orgolios și iresponsabil, cu prea puțină empatie, cedând în fața chemărilor trupești ori de câte ori o femeie i se arunca în brațe. Nu avea dreptul să distrugă jurnalele Sylviei, să manipuleze adevărul după cum îi era mai profitabil. Și reproșurile ar putea continua….

“What’s writing really about? It’s about trying to take fuller possession of the reality of your life.” 

Dar Ted Hughes a fost mai mult de atât. A trebuit să citesc mii de pagini, să mă documentez și să aflu părerea fiecărei persoane care l-a cunoscut. Abia atunci am înțeles că, dincolo de toate evidentele slăbiciuni, se afla un om simplu care și-a iubit și admirat mereu soția, doar că… nu a știut să-i facă față, să o înțeleagă și să-i ofere sprijin. Probabil că Sylvia Plath ar fi fost prea mult pentru oricine  (sau nu și pentru Richard Sassoon?), era imprevizibilă și de nestăvilit, ca o adevărată forță a naturii. Continue reading “Ted Hughes. Reabilitare pe scurt”

American Isis: The Life and Art of Sylvia Plath

Out of the ash she keeps on rising with her red hair and she eats time as if it was air…

Cu 50 de ani în urmă, în luna februarie a unei ierni cumplite cum nu mai simțise Anglia de multă vreme, Sylvia Plath alegea să părăsească această lume printr-un gest pe care prietena sa, Anne Sexton, l-a numit ”a brilliant career move”. Lăsând deoparte cinismul, Anne a intuit bine, jumătate de secol mai târziu viața și arta Sylviei luând proporțiile unui mit, pentru că dacă ar fi să adunăm pe un raft tot ce a scris poeta, iar pe altul tot ce s-a scris despre ea, fără îndoială cea de-a doua categorie ar întrece-o în dimensiuni pe prima. Am putea spune că dorința (“I wonder about all the roads not taken and am moved to quote Frost…but won’t. It is sad to be able only to mouth other poets. I want someone to mouth me“) i-a fost îndeplinită, moartea sa nefiind un eșec ci mai degrabă o autoprofeție și un apogeu, după cum mărturisea chiar ea în “Edge”, ultimul poem scris cu 6 zile înainte să moară : “The woman is perfected. / Her dead /Body wears the smile of accomplishment, / The illusion of a Greek necessity”.  Continue reading “American Isis: The Life and Art of Sylvia Plath”

Sylvia Plath

“If neurotic is wanting two mutually exclusive things at one and the same time, then I’m neurotic as hell. I’ll be flying back and forth between one mutually exclusive thing and another for the rest of my days. “

Pentru prietenii apropiați era Syl, pentru familie Sivvie, iar noi restul o știm drept Sylvia Plath –  fata care striga mereu la ceruri, dar nu i se răspundea, așa că uneori voia să fie ea Dumnezeu, să poată crea un univers întreg din nimic. Fiecare rând scris de ea sau despre ea este atât de încărcat emoțional încât rămâne o prezență palpabilă chiar și dincolo de moarte. Deși a folosit un stil confesiv, nu reflectă ideea de mărturisire,  ci  nevoia de exorcizare a trecutului și de a prelua controlul asupra prezentului. Sylvia găsise curajul de a realiza pe hârtie o anatomie a demonilor săi printr-o autoanaliză lucidă dusă până la cinism, scriind fățis, cu îndrăzneală, despre miriadele de energii întunecate ale vieții, pe care, oricât de familiare ne-ar fi, noi, majoritatea le  negăm.  Continue reading “Sylvia Plath”