Pentru mulţi dintre noi, un ceas de linişte departe de lumea dezlănţuită înseamnă răgaz pentru lectură, întâlnirea, într-o carte, cu oameni, fapte şi întâmplări care ne ajută să reîncărcăm energiile consumate de prea mult concret, beton şi aglomeraţie.Însă scriitorii, cei care operează cu utilajele grele ale imaginaţiei, au de cele mai multe ori nevoie tocmai de această ciocnire cu realitatea, pentru a se agăţa de muchiile vieţii, atunci când confecţionarea de universuri îi poartă prea departe.Apicultură, colecţionarea de fluturi, cofetărie, pescuit, vânătoare, înot sau inovaţii tehnologice… Cam cu asta s-au ocupat în timpul lor liber câţiva dintre cei mai importanţi autori ai lumii, atunci când poveştile pe care le aşterneau pe hârtie îşi căutau propriul drum în sufletele cititorilor.Îndepărtându-se de cuvintele care ne sunt nouă acum refugiu, cei care le-au făcut să danseze şi-au construit lumi dincolo de cele de hârtie.Fie că au frământat cocă, au îngrijit stupi de albine sau au observat luni de-a rândul lichenii care îmbrăţişează copaci, scriitorii şi-au plămădit, din alte realităţi, noile rezerve de fantezie.Şi, dintr-un pic de miere, puţin aluat şi un soi cu totul aparte de molii, au apărut, printre altele: The Bell Jar, Hope Is The Thing With Feathers sau Pale Fire. Continue reading “Miere, cocă şi fluturi – ingredientele cărţilor”
Tag: sylvia plath
Sylvia Plath a Africii: Ingrid Jonker și fluturii negri
„Literature does not grow or develop in a vacuum; it is given impetus, shape, direction and even area of concern by the social, political and economic forces in a particular society. The relationship between creative literature and other forces cannot be ignored especially in Africa, where modern literature has grown against the gory background of European imperialism and its changing manifestations: slavery, colonialism and neo-colonialism. Our culture over the last hundred years has developed against the same stunting, dwarfing background.” Ngũgĩ wa Thiong’o
Mai mult sau mai puțin voluntar/conștient, fiecare dintre noi are o zonă literară de confort, indiferent că ține de gen, de temă sau spațiu geografic. Rareori citim ceva ce depășește granițele acesteia, mai ales dacă aparține unei categorii nepopulare, „obscure”, cum ar fi poezia africană. Astfel, am ajuns să mă întreb, cum am putea evolua cu adevărat ca cititori dacă refuzăm a ne lărgi sfera de interes?
„Your laugh is an open broken grenade.”
Pe Ingrid Jonker, mult-iubita poetă a Africii de sud, comparată adesea cu Sylvia Plath, Virginia Woolf sau Anne Sexton datorită vieții tumultoase și-a sfârșitului tragic, am descoperit-o întâmplător, vizionând filmul Black Butterflies (2011). Am îndrăgit-o imediat datorită biografiei, înainte de a-i citi poeziile, atrasă fiind probabil de atitudinea sa rebelă, copilăroasă, de forța și fragilitatea pe care o emana, de caracterul său mercurial și idiosincratic. Obsedată de simbolismul oglinzii („Bitter fruit of daybreak/ bitter fruit of sun/ a mirror fell and broke/ between us and harm”) și văzând scrisul ca pe o reconfirmare, Ingrid și-a creat fiecare poem ca pe o rană absorbind toată durerea lumii, pulsând o sensibilitate aproape imposibil de tradus. Continue reading “Sylvia Plath a Africii: Ingrid Jonker și fluturii negri”
Scriitori şi deciziile lor
Se spune cǎ nu poţi scrie bine despre pǎdure decât atunci când eşti în zgomotul şi viteza care caracterizeazǎ marile oraşe. Prin analogie (poate forţatǎ), scriitorii care au scris cǎrţile care ne-au ţinut sub vraja lor, ne-au înfuriat sau doar ne-au fǎcut sǎ reflectǎm, nu sunt deloc cei mai fericiţi dintre oameni. Rândurile bune ies (şi) din conflicte interioare îndelungi sau afecţiuni mentale de tipul anxietǎţii, schizofreniei sau autismului.
15 cărți clasice pe care trebuie să le citești
Ca să poți spune că ești un cititor pasionat trebuie să ai un „palmares” de cărți savurate. Și nu orice cărți. Nu ai voie să nu parcurgi cel puțin o dată cărțile din literatura clasică. Acestea sunt precum parfumul, mirosul lor te poartă în trecut și ești brusc înconjurat de amintiri. Cel mai intens sentiment este atunci când citești o carte cât ești încă în brațele copilăriei și o recitești la maturitate, când mentalitatea se schimbă, perspectiva asupra vieții este cu totul alta, iar rațiunea îți este schimbată de circumstanțe. Când vrei să te îndepărtezi de stilul modern, de ficțiunea repetitivă ce se regăsește în lucrările scriitorilor contemporani, îți recomand să te afunzi în lecturarea sau relecturarea clasicilor pentru că vei fi surprins.
Continue reading “15 cărți clasice pe care trebuie să le citești”
Ted Hughes. Reabilitare pe scurt
”It doesn’t fall to many men to murder a genius.”
Pe 17 august, 1930, se năștea în Yorkshire Ted Hughes, seducătorul poet câștigător al premiului “T.S. Eliot” și cel pe care Regina Marii Britanii l-a numit „Poetul laureat al Curții Regale“. Ceva de admirat ai putea crede dacă nu știi că a fost soțul Sylviei Plath, scandalurile în care a fost implicat, sau despre felul în care imaginea ei l-a bântuit până la ultima suflare. Mă întreb, câți l-ar mai invidia sau admira dacă ar știi tot adevărul, despre cele două soții și cei doi copii de a căror moarte a fost toată viața acuzat. E simplu să-l vezi pe Hughes ca pe o bestie. Ca orice plathofil dedicat, l-am urât și eu din prima clipă când am aflat câtă suferință i-a provocat poetei mele preferate, Sylvia Plath. Furia s-a amplificat după vizionarea filmului care le-a adus povestea pe ecrane, continuând să fie alimentată de fiecare detaliu pe care îl descopeream despre ei. Poate că a fost într-adevăr un bărbat laș, prea orgolios și iresponsabil, cu prea puțină empatie, cedând în fața chemărilor trupești ori de câte ori o femeie i se arunca în brațe. Nu avea dreptul să distrugă jurnalele Sylviei, să manipuleze adevărul după cum îi era mai profitabil. Și reproșurile ar putea continua….
“What’s writing really about? It’s about trying to take fuller possession of the reality of your life.”
Dar Ted Hughes a fost mai mult de atât. A trebuit să citesc mii de pagini, să mă documentez și să aflu părerea fiecărei persoane care l-a cunoscut. Abia atunci am înțeles că, dincolo de toate evidentele slăbiciuni, se afla un om simplu care și-a iubit și admirat mereu soția, doar că… nu a știut să-i facă față, să o înțeleagă și să-i ofere sprijin. Probabil că Sylvia Plath ar fi fost prea mult pentru oricine (sau nu și pentru Richard Sassoon?), era imprevizibilă și de nestăvilit, ca o adevărată forță a naturii. Continue reading “Ted Hughes. Reabilitare pe scurt”
American Isis: The Life and Art of Sylvia Plath
Out of the ash she keeps on rising with her red hair and she eats time as if it was air…
Sylvia Plath
“If neurotic is wanting two mutually exclusive things at one and the same time, then I’m neurotic as hell. I’ll be flying back and forth between one mutually exclusive thing and another for the rest of my days. “
Pentru prietenii apropiați era Syl, pentru familie Sivvie, iar noi restul o știm drept Sylvia Plath – fata care striga mereu la ceruri, dar nu i se răspundea, așa că uneori voia să fie ea Dumnezeu, să poată crea un univers întreg din nimic. Fiecare rând scris de ea sau despre ea este atât de încărcat emoțional încât rămâne o prezență palpabilă chiar și dincolo de moarte. Deși a folosit un stil confesiv, nu reflectă ideea de mărturisire, ci nevoia de exorcizare a trecutului și de a prelua controlul asupra prezentului. Sylvia găsise curajul de a realiza pe hârtie o anatomie a demonilor săi printr-o autoanaliză lucidă dusă până la cinism, scriind fățis, cu îndrăzneală, despre miriadele de energii întunecate ale vieții, pe care, oricât de familiare ne-ar fi, noi, majoritatea le negăm. Continue reading “Sylvia Plath”