Exerciţiu în arta voyeurismului

Pentru mine, o fereastră e declanşator al curiozităţii. Oamenii vor vrea mereu să vadă ce e dincolo de ea, fie că priveliştea ce se desfăşoară în faţa ochilor e verde, industrial-urbană sau o combinaţie confuză între cele două.

Când călătorim, devine încă şi mai imperios să avem o cameră cu privelişte frumoasă. Adică dacă tot mergem la Florenţa, de ce să nu ne bucurăm de râul Arno din intimitatea odăilor noastre, ca în Cameră cu vedere? Sau, ajunşi în Franţa, oare nu am fi puţin dezamăgiţi dacă fereastra noastră nu ar da către una dintre piaţetele acelea fermecătoare sau dacă nu ne-ar înlesni accesul vizual direct către boulangeria din colţ care ne-a cucerit cu mirosul divin de croissante şi pâine bună? Educaţia estetică pe care ne-o face o privelişte frumoasă nu ar trebui trecută cu vederea (!); în fond, nu ştii niciodată când şi cum ai putea cade pradă sindromului Stendhal.

Continue reading “Exerciţiu în arta voyeurismului”