Permis de port-cuvinte

Sunt zile în care cuvintele pe care le auzi sunt doar nişte înlănţuiri de litere şi sonorităţi inofensive, iar în altele aceleaşi cuvinte se transformă într-un buldozer furibund care-ţi demolează realitatea. Fie pentru a înălţa „un pod mai trainic şi mai frumos”, fie pentru a-l distruge pe cel bun din tine. Pot fi „vorbe, vorbe, vorbe” sau cuvinte care sângerează.

Se tot spune că nu contează ce se întâmplă, ci atitudinea pe care o ai faţă de ce ţi se întâmplă. Doar că emoţiile se cam încurcă în butoane din când în când şi deşi te antrenezi mental să reacţionezi într-un fel sau altul, un cuvânt poate să declanşeze vitregii sufleteşti pentru care nici centura neagră de 10 dan în meditaţie şi gândire pozitivă nu ţi-ar fi de folos.

Oamenii nu-şi dau mereu seama că poartă cu ei cuvinte-scut, cuvinte-mângâiere, cuvinte-torpilă, cuvinte-pansament, cuvinte-pumnal, cuvinte-praştie, cuvinte-speranţă, cuvinte albe ş.a.m.d. Că toate vorbele lor pot clădi sau frânge ceva, în tine, în ei.

Aşa că le folosesc fără permis de port-cuvinte, azvârlindu-le aiurea în stânga şi în dreapta, nemaiavând timp, interes sau chef să vadă în ce inimi nimeresc şi ce daune produc.

Continue reading “Permis de port-cuvinte”

Are you really listening?

Ai observat recent că oamenii nu mai ascultă cu adevărat?
Parcă se întâmplă din ce în ce mai des, în ultima vreme: se uită la tine, dau din cap, aprobă, poate chiar schiţează un zâmbet pentru a exprima empatia dar, de fapt, ce-ai transmis nu ajunge decât în procent de 20% la cel din faţa ta.

Ce se întâmplă, te întrebi? Ce anume ne transformă şi ne face să fim mai puţin atenţi la cei din jurul nostru, dar mai concentraţi la noi înşine?

Este drept, simţim zilnic presiunea informaţiilor pe care le primim. Pe mail, pe sms, la telefon, la TV, pe internet, în ziare. Practic, suntem forţaţi să adăugăm un filtru la ceea ce “primim”, pentru a face faţă valului. Posibil, de multe ori, să filtrăm mai mult decât ar fi necesar. Suntem forţaţi să devenim egocentrici.

Continue reading “Are you really listening?”

Infidelitatea. Mă iubeşte. Nu mă iubeşte. Mă înşeală. Nu mă înşeală.

Relaţiile dintre bărbaţi şi femei au evoluat în timp, există egalitate între sexe, respect şi încredere. Şi comunicare. Există într-adevăr? Într-o lume perfectă, da. Poate că undeva, în adâncul inimii, avem în noi dorinţa de a fi sinceri şi fideli. Însă de la ce este bine să facem şi ce se întâmplă în realitate este un drum lung, plin de ispite.

Nu mai staţi de vorbă despre lucrurile mărunte ale vieţii, nu mai visaţi împreună şi nu va mai faceţi planuri?

Nu-ţi mai răspunde la telefon/mesaje atât de repede ca înainte? Este în permanenţă ocupat ori “nu a auzit telefonul”?

Stă peste program la birou sau iese din ce în ce mai des “la bere cu băieţii”?

Ajunge acasă obosit şi nu are chef de nimic?

Contactul sexual este din ce în ce mai rar şi lipseşte partea emoţională?

Te copleşeşte cu atenţii şi cadouri în mod nefiresc,  reacţie a sentimentului de vinovăţie?

Continue reading “Infidelitatea. Mă iubeşte. Nu mă iubeşte. Mă înşeală. Nu mă înşeală.”

Despre iubire şi alţi demoni

Jonah Griggs, dacă exişti cu adevărat, aş vrea să te cunosc.

“Jonah Griggs.
Not just a name but a state of mind I never want to revisit, although I do keep him at the back of my mind for those times I get me hopes raised about something. So then I can slap myself into reality and remind myself of what happens when you let someone into your sacred space. Jonah Griggs is my second reminder to never ever trust another human being. My mother was first.”

La naiba, Melina Marchetta, iar m-ai lăsat suspinând după personaje masculine ficţionaleContinue reading “Despre iubire şi alţi demoni”

Extrem de tare și incredibil de aproape

“We need enormous pockets, pockets big enough for our families and our friends, and even the people who aren’t on our lists, people we’ve never met but still want to protect. We need pockets for boroughs and for cities, a pocket that could hold the Universe.”

Suferinţa unui copil este de o mie de ori mai dureroasă decât cea a unui adult. Şi nu mă refer neapărat la intensitate, nici la durerea pe care o resimte copilul. Mă refer la durerea pe care o simte un adult, mai ales un părinte, atunci când copilul lui suferă. Dacă este ceva nedrept pe lumea asta, este suferinţa copiilor, care ar trebui să aibă ani liniştiţi şi frumoşi, lipsiţi de griji, cel puţin până la maturizare.

“What about guns with sensors in the handles that could detect if you were angry, and if you were, they wouldn’t fire, even if you were a police officer?”

La cei nouă ani pe care-i are, Oskar Schell străbate New York-ul în căutarea tatălui tău. Nu se aşteaptă nicio secundă să-l găsească în carne şi oase, deoarece ştie cu certitudine că tatăl lui a murit în atentatele de la 11 septembrie. Oskar speră să-l găsească în oamenii pe care îi întâlneşte, în locurile pe care le străbate, în indiciile pe care crede că tatăl său i le-a lăsat.

Continue reading “Extrem de tare și incredibil de aproape”

A locui sau a nu locui singur – that is the question

Vorbeam acum ceva vreme cu un amic despre noile tendinţe de izolare ale celor din jur. Îi povesteam cum că nu m-aş vedea niciodată locuind singură, asta fiind de fapt cea mai mare temere a mea: singurătatea. Cred că este un punct de vedere extrem de subiectiv pentru fiecare, în funcţie de experienţele sale de viaţă. Probabil mi se trage din copilărie, cum ar spune Freud. Fiind singură la părinţii, mi-am dorit cu disperare să fiu înconjurată de oameni, să am cu cine vorbi, cu cine povesti şi râde despre mărunţişurile vieţii. Îmi amintesc de un episod din “Sex and the City”, când Miranda – care locuia singură – se îneacă cu o măslină (sau ceva de genul) şi o sună pe Charlotte, panicată că ar putea muri în orice moment şi nu ar şti nimeni de ea. Un moment amuzant în film, dar dacă stăm să ne gândim mai bine… Continue reading “A locui sau a nu locui singur – that is the question”

Pot să mor de inimă rănită?

Timp de secole, numeroși muzicieni și scriitori și-au exprimat în cuvinte durerea fizică a unei inimi frânte, dar acum oamenii de știință de la Universitatea din Birmingham ne avertizează că acest lucru ne-ar putea aduce mai mult decât o simplă durere. Experții imunologi susțin că au descoperit dovezi biologice care sugerează că în perioada de ”doliu” imunitatea fizică scade considerabil. Acest lucru facilitează contactarea unor infecții care îți pun viața în pericol. Continue reading “Pot să mor de inimă rănită?”