Cititorii din peşteră

Ori de câte ori viaţa se dovedeşte a fi puţin mai mult decât putem îndura, într-un anumită perioadă a trăirilor noastre, cărţile devin refugiu pentru căutările de tihnă şi sens. Zăvorând uşa spre lumea care se înghesuie cu facturi, taskuri, note de serviciu, nemulţumiri şi nefericiri pe urmele gândurilor noastre, cuvintele rostogolindu-se în poveşti alină, vindecă, potolesc temerile şi curăţă zgura adunată peste zile.

De multe ori obosiţi, tracasaţi, apăsaţi de hârtii care nu spun nimic sufletelor noastre, bântuiţi de griji cărora le îngăduim să ne locuiască, lăsăm praful să danseze peste volumele uitate pe noptieră, pentru că trebuie să ne odihnim pentru o nouă zi de zbucium şi nelinişte.

Deschidem televizorul parcă programat să ne îndepărteze de noi şi să instaleze update-uri de frici şi ne îndepărtăm tocmai de mâna întinsă dinspre paginile unei cărţi, acolo unde visurile noastre colorate aşteaptă cuminţi să ne redeşteptăm din goana asta spre nicăieri.

Una dintre parabolele speciale despre rosturile poveştilor în lumea oamenilor mari este Cititorul din peşteră, scrisă de nonconformistul scriitor portughez Rui Zink.

Prieten al lui Saramago, „infractor” literar mărturisit („Să-i copiezi pe scriitorii mai mari decât tine e minunat, e ca şi cum tu ai fi un copil şi cineva te-ar ţine de mână şi te-ar învăţa cum să mergi”), pasionat de karate, dar şi de benzi desenate – în jurul cărora şi-a construit lucrarea de doctorat -, Zink este unul dintre cei mai subtili autori contemporani, un spirit liber, având emoţiile ca jucărie preferată, pe care o asamblează şi dezasamblează după bunul plac al istoriilor lui.

Şi într-un timp în care televizorul înghite cuvinte, relaţii, adevăruri, el îndrăzneşte să pledeze pentru cărţi şi misterele lor de necuprins, pentru aventura lecturii, pentru suspansul întâlnirilor cu tot felul de personaje nemaivăzute, pentru răbdare, aşteptare şi pentru bucuria confecţionată din cerneală neagră şi fibre de celuloză.
Continue reading “Cititorii din peşteră”

Ce carte crezi că mi-ar sta mai bine?

Mi-am dat seama cât de greu e, atunci când citeşti o carte care schimbă ceva în tine, să nu fii „schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” şi să defilezi cu ea în geantă, suflet şi gând, gata să o foloseşti ca referinţă ori de câte ori cineva te întreabă: „Ai mai citit ceva interesant în ultima vreme? Că eu nu prea ştiu de ce să mă apuc.” Sau chiar când nu te întreabă, pentru că oamenii nu ştiu întotdeauna de ce au nevoie şi atunci e bine să fii pregătit să le luminezi drumul 🙂 .

Sunt şi situaţii în care, după ce recomanzi cu un entuziasm aproape fanatic un autor sau un roman, să te întâlneşti, după un timp, cu beneficiarul ofertei tale generoase de misionariat literar şi, în locul mulţumirilor care crezi că ţi se cuvin, să fii întâmpinat cu un sec: „Nu m-a prea prins povestea, m-am cam plictisit”.

Continue reading “Ce carte crezi că mi-ar sta mai bine?”

Eşti ceea ce citeşti

Every Book Its Reader: The Power of the Printed Word to Stir the World
Fără să îmi amintesc fiecare detaliu din descrierea făcută de Balzac modelelor decorative ale unui scrin de lemn sau toate amănuntele nautice ale obsesivei căutări a căpitanului Ahab, mi-am dat seama că felul în care privesc aşezarea mobilei dintr-o încăpere e întrucâtva influenţat de pasaje clasice din „Moş Goriot”, la fel cum marea mă îndrumă spre visarea propriilor mele balene albe.

Cărţile clădesc în noi tot felul de cămăruţe secrete, în care se depozitează imagini şi idei, lăsându-se şlefuite de timp, tuneluri prin care se strecoară gânduri gata să iasă la lumină în momentul potrivit, deschid ferestre către speranţe pe care nu ne-am dat libertatea să le avem şi diguri prin care se revarsă emoţii de care n-am fost poate nicicând conştienţi.

Nu reţinem mereu personaje, acţiuni, situaţii, dar rămâne atmosfera, starea de bine (sau… nedumerire) pe care am avut-o în clipele lecturii, asocierea cu diferite momente ale vieţii noastre de atunci. Între coperte, sunt două realităţi care se întâlnesc: a celui care citeşte şi a ceea ce (se) citeşte.

În Every Book Its Reader, scriitorul american Nicholas A. Basbanes, pasionat de poveştile cărţilor, de istoria lecturii şi de felul în care ne putem regăsi în cuvintele altora, încearcă să descopere tocmai aceste mecanisme care ne fac să fim ceea ce au scris alţii.

Continue reading “Eşti ceea ce citeşti”

Cum ne alegem cărţile

Decizii, decizii, decizii… Suntem asaltaţi cu o sumedenie de opţiuni: de la mâncare la iubire, de la îmbrăcăminte la artă, totul e disponibil în mai multe culori, în mai multe mărimi, în mai multe forme, iar ambalajul e din ce în ce mai important, pentru a face diferenţa. Astfel că fiecare zi devine o succesiune imprevizibilă de alegeri, mai mult sau mai puţin conştiente, al căror mecanism e aproape imposibil de dezasamblat. Luarea unei hotărâri este un proces cu totul special, în care se amestecă, în proporţii diferite, de fiecare dată, raţiunea, impulsul, imaginaţia, intuiţia, emoţiile şi raţionamentele analitice.

Your Brain Is (almost) Perfect: How We Make Decisions
The Art Of Choosing
Blink: The Power of Thinking Without Thinking
Predictably Irrational, Revised and Expanded Edition: The Hidden Forces That Shape Our Decisions. Bestseller

În ceea ce priveşte cărţile pe care le citim în timpul liber, fiecare dintre noi are patentat un sistem original, mai mult sau mai puţin flexibil, în funcţie de care face alegerile. La mine, acesta a fost dintotdeauna „uneşte punctele”.
Continue reading “Cum ne alegem cărţile”

Școală și prejudecată

Foarte mulți dintre noi au respins lecturile „obligatorii” din școală, pentru că ni se cerea să înțelegem în același fel cărțile din programă, indiferent de ideile (periculoase pentru normă) pe care ni le-ar fi putut inspira. Dacă interpretările nu erau conforme referatelor de manual, sfârșeau, de cele mai multe ori, prin a fi depunctate, la măsurarea cu echerul a capacității de memorare și de transcriere după dictare.

Preferam să citesc, într-un mod aproape clandestin, cam tot ce nu avea legătură cu Agripina, Ion, Trahanache sau Ștefan Gheorghidiu, pentru că, pe la 16 ani, drama intelectualului lucid nu este chiar cea mai pasionantă descriere a lecturii de după-amiază. Mai ales că nu conta neapărat ceea ce citeam, ci ale cui comentarii eram dispusă să mi le însușesc.
Continue reading “Școală și prejudecată”

8 cǎrţi de citit despre aventura scrisului şi cititului

Fie cǎ suntem cititori de cursǎ lungǎ sau poate chiar cochetǎm uneori cu tainele scrisului, pasiunea noastrǎ poate fi pusǎ la încercare de diferite tipuri de blocaje, frustrante în esenţa lor, dar pe care reuşim sǎ le gestionǎm şi sǎ le acceptǎm ca parte din procesul creaţiei.

Cǎrţile de mai jos nu sunt neapǎrat terapeutice, de citit la greu, ci şi când planetele sunt frumos aliniate şi muzele sunt la locul lor, lângǎ noi, pentru şi mai multǎ inspiraţie şi elan. Continue reading “8 cǎrţi de citit despre aventura scrisului şi cititului”