Tag: psihologie

Efecte… speciale: Zeigarnik şi procrastinarea

zeigarnik-effect-incomplete-tasks

Stă în natura fiinţei umane să termine ceea ce a început. Există o tensiune care se degajă în momentul în care începem să facem ceva pentru că al nostru creier vrea ca acea experienţă să fie dusă la bun sfârşit. Este aproape ca atunci când devenim complet absorbiţi de tema unei cărţi, film sau show TV: vrem să vedem cum se termină.

Dacă scopul tău suprem este să-ţi îmbunătăţeşti stilul de lucru, atunci o să-ţi placă efectul Zeigarnik, ce poartă numele psihologului de origine lituaniană Bluma Zeigarnik. În anii ’20 ai secolului trecut, Zeigarnik a scris o teză de doctorat în care expunea chiar principiile acestui efect pe care l-a observat pe când se afla într-un restaurant. În timp ce urmărea chelnerii restaurantului în acţiune, ea a observat că aceştia erau perfect capabili de a reţine un număr impresionant de comenzi, dar această informaţie dispărea din mintea lor odată ce masa era achitată.

Continue reading “Efecte… speciale: Zeigarnik şi procrastinarea”

Top 100 de cărţi preferate de David Bowie

David Bowie

Ştim cu toţii că David Bowie a fost un copil rebel şi un star de necontestat al muzicii pop. Dar un lucru  pe care poate mulţi îl trec cu vederea este că vedeta a fost şi un cititor cu ştate vechi, care chiar a compus o listă de 100 de cărţi favorite, la fel de dinamică şi diversă ca el însuşi.

Lista a fost compilată şi dată publicităţii în 2013 de către doi curatori de artă, ca parte din expoziţia David Bowie Is, prezentată la o galerie de artă din Ontario. Expoziţia s-a concentrat pe viaţa, munca şi toate lucrurile care l-au inspirat pe artist, prezentând peste 300 de obiecte din arhiva personală a lui Bowie.

Mai jos, lista impresionantă de cărţi preferate de David Bowie, pentru oricine ar vrea să ştie mai multe despre personalitatea excentrică a artistului. Lista cuprinde atât literatură clasică, ficţiune contemporană, dar şi cărţi de psihologie sau de istoria rock-ului și artă.

Remediu pentru fericire

antidote

Sunt zile în care ieşi din casă cu un zâmbet imens pe faţă, pregătit să faci faţă lumii mohorâte, te încarci din faţa oglinzii cu energie, îţi spui tot felul de mantre pentru încrederea în sine şi că nu are ce să meargă rău dacă tu gândeşti pozitiv. Doar că viaţa pare să ia asta ca pe o provocare…

Nu ne putem abţine să ne stabilim obiective, iar starea de bine e de cele mai multe ori în fruntea listei, pentru că se pare că fericirea poate fi auto-indusă, în doze zilnice. Până şi renunţarea la obiective a devenit un obiectiv, în unele cărţi de self-help. Parcă ne-am dori să bifăm toate modalităţile prin care să ne dezamăgim, să ajungem să ne revoltăm împotriva lipsei noastre de disciplină, de determinare, de motivaţie. Asta în condiţiile în care lumea din jur nu e o echipă de majorete gata în orice moment să sară cu pampoanele în sprijinul nostru.

Dar noi nu şi nu – trebuie să avem nişte ţeluri spre care să sprintăm ca nişte alergători olimpici, iar dacă nu le atingem e din cauză că avem o problemă – ţelul e să o depăşim. Şi aşa, din obstacol în obstacol, cu trofee, menţiuni sau retrageri ruşionoase, înaintăm spre ceva… orice.

Ştim cât ar trebuie să slăbim, să citim, să călătorim, să iubim, să trăim şi, cu toate astea, rămânem mereu în urma noastră, pentru că ceea ce ştim că ar trebui să facem nu corespunde cu ceea ce putem să facem.

Oliver Burkeman, ziaristul care de-a lungul ultimilor ani a citit cam tot ce s-a scris în domeniul motivaţional, făcând recenzii pentru ziarul The Guardian, a ajuns la concluzia că avem nevoie de un remediu. Şi aşa a apărut cartea sa, The Antidote, despre fericire pentru oamenii care detestă gândirea pozitivă. Continue reading “Remediu pentru fericire”

Avem nevoie de dragoste şi de… banalitate

 

happ

Uneori obosim să ne răzvrătim împotriva bucuriilor banale, a fericirilor mărunte şi acceptăm stingheri emoţiile-clişeu. Atunci îndrăznim să ne simţim la fel ca alţii, renunţând la banderola de „cel special”, măcar pentru câteva clipe. Şi nu ne e deloc rău. Muzicianul britanic Jarvis Cocker vorbeşte într-un cântec despre faptul că oamenii par să aibă nevoie de complicaţii în vieţile lor şi că, atunci când nu au de vindecat rănile unei copilării grele, în care au fost traumatizaţi de părinţii lor sau de condiţiile în care au crescut, dezvoltă dependenţe şi inventează singuri suferinţe care să-i ajute să-şi cultive o personalitate.

Se pare că dacă nu mergi permanent cu un norişor cenuşiu deasupra capului, cu un vortex de griji ale umanităţii sub picioare şi dacă nu eşti personificarea plină de voie-bună şi umor a atmosferei colorate din „Corbul” lui Edgar Allan Poe n-ai cum să fii profund, complex… Una peste alta, nu ai cum să fii un stâlp de bază al societăţii, dacă nu-ţi petreci majoritatea timpului încruntându-te la nimicnicia vieţii. Aşa că postările cu pisici şi căni de cafea pot să-ţi strice reputaţia, în orice moment.

Eu cred că avem nevoie să ne amintim din când în când că „binele învinge”, că după orice noapte grea răsare soarele (chiar dacă nu-l poţi vedea din cauza ceţii), că dacă zâmbim lumea întreagă ne va zâmbi, că răsplata vine după faptă şi că un gând bun e primul pas spre fericire. Nu de alta, dar chiar dacă ne-am săturat de toate aceste manifeste ale optimistului anonim, nu e ca şi cum am fi învăţat ceva din ele. Pur şi simplu, sunt vitrine cu îndemnuri pe lângă care trecem fără a cumpăra nimic şi ni se pare agasant să primim mereu aceleaşi oferte prêt-à-porter, când ni se pare că viaţa noastră ar trebui să fie mai haute-couture. Nu dintr-un motiv anume, ci doar pentru a fi diferită.

Probabil că de-asta sunt şi atât de multe cărţi motivaţionale, inspiraţionale, care să te ajute să te ajuţi. Trebuie să citim mult înainte să aplicăm măcar puţin din toate, pentru că ne lăsăm greu convinşi de faptul că simplitatea, generozitatea, bucuria de a trăi, toleranţa şi… banalitatea ar putea fi soluţia. Şi totuşi…

Oprah Winfrey a mărturisit cândva că o astfel de carte i-a transformat viaţa, arătându-i că „miracolele sunt doar o schimbare de perspectivă”. Este vorba despre A Return To Love (linkul duce către CD-ul versiunea audio a cărţii) a lui Marianne Williamson. Continue reading “Avem nevoie de dragoste şi de… banalitate”

Efecte… speciale: Pratfall sau când stângăciile te fac mai simpatic

Acum câţiva ani am fost la o petrecere de Crăciun organizată într-un restaurant. Nu-i cunoşteam pe cei prezenţi acolo, în afară de prietena cu care venisem; era o petrecere pentru clienţii localului respectiv. Spre final, un actor îmbrăcat în Moş Crăciun s-a plimbat cu microfonul în mână printre invitaţi rugându-i să cânte un colind (scopul fiind câştigarea unei excursii). Unii dintre cei prezenţi s-au eschivat în mod diplomat, dar nu au scăpat toţi. Printre cei vizaţi de Moş s-a aflat şi prietena mea. Care s-a ridicat roşie în obraji, a cântat un colind din zona ei, vădit foarte emoţionată. Cu toată stângăcia de care a dat dovadă, intervenţia ei a fost una dintre cele mai apreciate ale serii. Motivul, am presupus, a fost tocmai faptul că ea a îmbrăţişat starea în care se afla, chiar dacă nu era nici pe departe foarte favorabilă ei.

Continue reading “Efecte… speciale: Pratfall sau când stângăciile te fac mai simpatic”

Fiecare om este o poveste

Oliver Sacks

Există oameni care „trezesc”, oameni care iau minţile, conştiinţele şi atitudinile aţipite, le curăţă de rugina corozivă a obişnuinţei, a comodităţii şi le redau prezenţa, forţa de a fi. De cele mai multe ori, ne împiedicăm de propriile noastre bariere de frici, nesiguranţe, prejudecăţi şi ajungem să ne convingem că sunt, de fapt, ziduri ridicate de viaţă, asistând pasivi la înălţarea lor dincolo de putinţa noastră de escaladare interioară.

Asta pentru a nu ne învinovăţi, pentru a nu ne gândi prea mult la uşile pe care le închidem, în timp ce vorbim despre libertatea coliviilor de sticlă pe care ni le construim – din care vedem lumea, dar fără a o lăsa să ne atingă.

Avem nevoie de ceilalţi pentru a fi întregi, nu este de-ajuns doar să-i privim, trebuie să-i întâlnim, să-i înţelegem şi să creştem împreună. Câtă vreme avem puterea să întindem o mână care să ceară ajutorul sau să ofere alinarea înseamnă că suntem încă în jocul ăsta de-a viaţa şi că putem schimba finalul poveştii.

Suntem norocoşi că putem alege între viaţă şi letargie, între a trăi în vis şi a ne trăi visurile, că putem descuia singuri porţile către oameni, că putem lăsa să intre lumina şi întunericul, că putem simţi frigul şi căldura şi că putem fi… Pentru unii oameni, această alegere nu există. Sunt captivii minţilor lor şi despre ei a vorbit poetul-neurolog Oliver Sacks în cartea de întâmplări din universul copleşitor al creierului uman – The Man Who Mistook His Wife for a Hat. Continue reading “Fiecare om este o poveste”

Clubul de carte al lui Mark Zuckerberg

La începutul anului acesta, mogulul Facebook, Mark Zuckerberg, a anunţat într-o postare publică că îşi doreşte să citească o carte nouă la fiecare două săptămâni, interesat fiind de culturi inedite, de credinţe, istorii şi tehnologii.

Şeful Facebook este recunoscut pentru provocările anuale pe care şi le asumă an de an, iar printre cele mai faimoase se află decizia de a învăţa mandarina, de a cunoaşte în fiecare zi pe cineva care nu lucrează la Facebook sau aceea de a deveni vegetarian. 50,000 de oameni au venit cu sugestii înainte de începerea anului, iar dintre toate, şeful de la Facebook a ales-o pe cea cu a citi două cărţi pe lună.

Continue reading “Clubul de carte al lui Mark Zuckerberg”

Singurătatea ucide

Peste tot în lume, dependenţa de droguri face victime pe bandă rulantă. Căutarea de senzaţii noi, curiozitatea, dar şi atracţia exercitată de un lucru interzis, tentativă disperată de comunicare sau iluzie temporară a unei creşteri a performanţelor intelectuale, toate acestea sunt factori care orientează individul spre consumul de droguri.

Dacă până acum vedeam dependenţa de droguri ca rezultat al chimicalelor ce acţionează asupra creierului, o carte vine azi să aducă o informaţie nouă, un mod inedit de a ne raporta la acest flagel mondial.

Cu ajutorul unui experiment pe şobolani, un profesor de psihologie din Vancouver a descoperit un lucru fascinant.

Continue reading “Singurătatea ucide”

Bullying – comportamentul agresiv la copii

În America, bullying-ul este recunoscut ca o adevărată problemă socială, milioane de copii fiind abuzaţi fizic şi mental de către colegii lor de şcoală. Elevii şicanaţi nu au aproape niciodată curaj să se confeseze părinţilor lor, unii dintre ei dezvoltând diverse afecţiuni cu repercusiuni serioase în viaţa adultă sau apelând chiar la gestul mai tragic al suicidului. Cazurile sunt atât de severe, încât regizorul Lee Hirsch a încercat să tragă un semnal de alarmă, realizând în 2011 un documentar, Bully, cu scopul de a arăta efectele devastatoare ale acestui comportament de intimidare în rândul copiilor şi adolescenţilor.

La noi, ca peste tot, probabil, ar fi mai uşor de presupus că aproape toţi copiii vor fi tachinaţi la un moment dat de către o rudă sau un coleg. Când acest lucru este făcut într-o manieră amuzantă şi prietenoasă, comportamentul nu este dăunător. Dar atunci când acest comportament devine o normă şi, mai mult de atât, e violent din punct de vedere fizic sau mental, se transformă într-o problemă gravă şi trebuie oprit.

Continue reading “Bullying – comportamentul agresiv la copii”