Ce cărţi se mai citesc prin filme?

Am văzut într-o zi un mesaj scris cu graffiti pe un zid aproape prăbuşit: „Ăsta e semnul pe care îl aştepţi”.  Poate că asta facem în fiecare zi: privim în jur aşteptându-ne să descoperim răspunsuri acolo unde lumea pare să îşi vadă de drumul ei, fără să-i pese de întrebările noastre. Dar ne încăpăţânăm să descifrăm viaţa în fel şi chip, transformând un pasaj dintr-o carte, un vers dintr-un cântec sau o replică absurdă dintr-o reclamă în cheia de descâlcire a unei nesiguranţe, temeri sau nedumeriri.

Nu ştiu dacă e adevărat faptul că vedem doar ceea ce suntem pregătiţi să vedem, dar uneori e bine să fim curioşi să ne (re)descoperim măcar certitudinile.

Căutarea te poate duce oricât de departe; chiar dacă porneşti pe o cărare deja cunoscută, la un moment dat, poate-ţi vei dori să te rătăceşti. Şi această rătăcire o să te aducă aproape de tine. Pentru că ceea ce alegem să cunoaştem vorbeşte tot despre noi.

Semne (pentru noi) sunt şi în filme – sunt personaje în care ne descoperim sau care ne provoacă să privim lumea altfel, ca într-un joc în care fiecare cuvânt sau gest înseamnă ceva. De-asta şi cărţile pe care le citesc, în faţa camerei, au rosturile lor.

Continue reading “Ce cărţi se mai citesc prin filme?”

Absurdul fericirii

Se spune că fericirea nu înseamnă să ai ceea ce-ţi doreşti, ci să-ţi doreşti ceea ce ai deja. Dar asta nu ne împiedică să pornim în fiecare zi într-o cruciadă a „mai binelui” care să ne ducă aproape de visurile pe care ni le fabricăm din speranţele noastre şi aşteptările celorlalţi. Nu ştim întotdeauna în ce direcţie ne îndreptăm, dar ştim că nu trebuie să ne oprim din goană, pentru a nu pierde cursa către nicăieri.

De ajuns, nu avem cum să ajungem, pentru că nu există vreo linie de sosire prestabilită, dar trebuie să rămânem în rând pe culoarul de alergare, orice ar fi.

Şi în timp ce ne încurajăm, cu zâmbete desenate din pixeli şi poveşti motivaţionale, că o rază de soare şi o cafea fierbinte sunt tot ce avem nevoie pentru un început luminos de zi, o replică sentenţioasă, o privire neprietenoasă ori un e-mail cu o veste neplăcută de la muncă pot compromite tot ceea ce auto-iluzionarea şi-a propus să facă din buna noastră dispoziţie.

Ne jucăm de-a fericirea, dar ieşim repede din rol atunci când partenerii de scenă nu spun replicile pe care noi le aşteptăm.

În The Age of Absurdity, una dintre cărţile-diagnostic ale vremurilor noastre, Michael Foley observă cu ironie că toată această predispoziţie a omului modern spre dezamăgire este determinată de „un cocktail toxic de nemulţumire, nelinişte, dorinţă şi dispreţ”. Simţim că totul ni se cuvine şi reacţionăm necontrolat atunci când acest „tot” ne ocoleşte sau nu vine în forma pe care noi o dorim.
Continue reading “Absurdul fericirii”

Autorul săptămânii: Luigi Pirandello

Luigi Pirandello (28 Iunie 1867 – 10 Decembrie 1936) s-a născut în Sicilia, Italia, într-o familie înstărită. A fost poet, a scris nuvele, proză scurtă şi peste 40 de piese de teatru. În 1934 a primit Premiul Nobel pentru Literatură pentru maniera unică, îndrăzneaţă şi genială în care a scris, în special, piesele de teatru.

În copilărie autorul a fost educat acasă, fiind foarte ataşat de părinţi însă, în adolescenţă, s-a îndepărtat de tatăl său după ce-a aflat de relaţia extraconjugală a acestuia şi s-a apropiat mai mult de mama sa, până la punctul în care acesta o venera –  lucru care este vizibil şi în “Colloqui con i personaggi”, nuvelă publicată în 1915.

Continue reading “Autorul săptămânii: Luigi Pirandello”

Autorul săptămânii: Antoine de Saint-Exupéry

“No single event can awaken within us a stranger whose existence we had never suspected. To live is to be slowly born.”

Într-o zi frumoasă de vară, în anul 1900, s-a născut Antoine de Saint-Exupéry. La vârsta de 12 ani a zburat pentru prima oară şi atunci a ştiut că, atunci când va fi mare, va fi pilot.

Câţiva ani mai târziu, nereuşind să intre la Academia Navală Franceză, s-a înscris la Şcoala de Arte – l’Ecole des Beaux-Arts. În 1921 s-a alăturat armatei franceze şi, acolo, visul său din copilărie a devenit realitate: în armată a învăţat să piloteze, ceea ce i-a schimbat viaţa. În 1926, la vârsta de 26 ani, s-a angajat ca pilot pentru curse private de la Toulouse (Franţa) la Dakar (Senegal) iar în 1927 a început să scrie la prima carte, Southern Mail, reprezentând memoriile sale, publicată doi ani mai târziu.

Continue reading “Autorul săptămânii: Antoine de Saint-Exupéry”

Efectele secundare ale vieții

“You use a glass mirror to see your face; you use works of art to see your soul.”
― George Bernard Shaw

Din momentul în care deschidem ochii către lume, ne lovim de realitate, de oamenii care ne înconjoară, de minciuni, de dezamăgiri. De mituri. De poveşti. Nu e totul aşa frumos şi roz ca atunci când eram mici.

Odată cu maturitatea, descoperim adevăruri care ne întristează. Moş Crăciun nu există cu adevărat. Iubirea nu este veşnică. A avea studii superioare şi a fi inteligent nu-ţi garantează un job pe măsură. Pentru a face ce-ţi doreşti în viaţă, de cele mai multe ori trebuie să faci sacrificii. Iar la final, după ce anii trec, realizezi că ai fi putut face lucrurile altfel, mult mai bine – doar că acum îţi lipseşte timpul.

Continue reading “Efectele secundare ale vieții”

Am visat că…

De câţiva ani buni (să fie vreo 10 la număr, sau poate mai mult) s-a lipit de mine un vis ciudat, cu tendinţe de coşmar, care mai are şi recurență. În perioadele de stres, griji, supărări şi alte aspecte negative ale vieţii, îşi face imediat apariţia în nopţile mele şi mă bântuie cu regularitate: visez că cineva încearcă să intre în casă peste mine şi întotdeauna reuşeşte să-mi descuie uşa, chiar dacă eu o ţin bine încuiată. Nu ştiu cine este, pentru că nu îi văd niciodată fața şi visul se rezumă strict la această imagine, în care eu încui cu disperare uşa şi el o descuie.

Evident că mă trezesc speriată, cu puls 120 şi mă duc repede la uşă o să verific.

Când eram mică, visam foarte des că zbor deasupra unor păduri, şi totul era atât de verde şi frumos! Mă încerca o stare extraordinară de libertate şi euforie şi aş da orice să mai visez acum, că zbor.

Continue reading “Am visat că…”

Proiectul FERICIRE

Suntem într-o constantă căutare. Frenetic, orbeşte, fără oprire, vânăm fericirea pe la toate colţurile. O aşteptăm să cadă din cer şi ne gândim ce fain ar fi să fim fericiţi.

Fericirea nu este un obiect de care te împiedici şi gata, îţi dai seama dintr-o dată că l-ai găsit. Nu te poţi trezi într-o dimineaţă să spui “De astăzi sunt fericit!”. De cele mai multe ori nici nu realizăm că am trăit momente fericite, decât după ce acestea s-au terminat.

“It’s about living in the moment and appreciating the smallest things. Surrounding yourself with the things that inspire you and letting go of the obsessions that want to take over your mind. It is a daily struggle sometimes and hard work but happiness begins with your own attitude and how you look at the world.”

Continue reading “Proiectul FERICIRE”

Tăcerea este a introvertiţilor

Dar asta nu înseamnă că lumea lor interioară nu este plină de viaţă. Aşa cum ceilalţi simt nevoia să se exteriorizeze, să dea voce la tot ceea ce gândesc, ce simt şi ce vor, introvertiţii se retrag în carapacea lor pentru a gândi lucrurile, pentru a analiza în profunzime toate detaliile, pentru a trage concluzii corecte, conforme cu principiile lor. Interacţiunile cu lumea exterioară sunt reduse şi consumatoare de energie pentru aceştia, preferând să-şi încarce bateriile în singurătate, în compania propriei persoane.

“Introverts, in contrast, may have strong social skills and enjoy parties and business meetings, but after a while wish they were home in their pajamas. They prefer to devote their social energies to close friends, colleagues, and family. They listen more than they talk, think before they speak, and often feel as if they express themselves better in writing than in conversation. They tend to dislike conflict. Many have a horror of small talk, but enjoy deep discussions.”

Continue reading “Tăcerea este a introvertiţilor”

Ce nu pot cumpăra banii. Limitele morale ale pieței

Michael J. Sandel, profesor de filosofie politică la Universitatea Harvard susține în noua lui carte ideea că în ultimii 30 de ani, imperativele guvernării economice au început să insufle alte valori societății noastre. El dă drept exemplu moda ”gift cardurilor”, prin intermediul cărora banii înlocuiesc cadourile tradiționale. Ideea că ”gestul contează” nu mai există în societatea actuală, iar obiceiurile sociale uzuale sunt înlăturate deoarece noi considerăm că eficiența în orice este mai importantă decât manierele.

Autorul se uită în societatea americană și observă că în tot felul de situații moralitatea tradițională este înlocuită cu moralitatea de piață. Pentru a-și argumenta acest punct de vedere oferă exemplul parcurilor de distracții. În zilele noastre îți poți cumpăra un bilet mai scump care îți garantează că vei intra primul în rollercoaster, fără să mai stai la coadă, deci fără să-i respecți pe cei care erau acolo înaintea ta.

Mulți părinți (sau profesori) îi plătesc pe copiii care citesc sau învață bine la școală crezând că îi motivează, iar orașele vând spațiu publicitar pe proprietatea publică (clădiri din patrimoniu și chiar mașini de poliție). Ambele cazuri sunt exemple de lipsă de etică, care a fost înlocuită cu morala simplă a pieței. Această atitudine a oamenilor va afecta egalitatea dintre oameni, valorile lor și se va pune din ce în ce mai puțin accent pe filosofie și spiritualitate.

Michael J. Sandel oferă  multe exemple de acest gen, argumentate și prezentate ca un viitor sumbru al societății noastre.

Tu îi oferi bani copilului tău ca să citească?