Karma killer

Mulţi dintre noi au în viaţa lor cel puţin un om pentru care, oricât de mult şi-ar dori să conteze, nu reuşesc să simtă asta. Dar se încăpăţânează, iar dorinţa de a-i câştiga acestui om-soclu afecţiunea se transformă într-o competiţie à la Fort Boyard, în care cea mai mică greşeală te poate trimite direct în temniţa autoculpabilizării. Aşa că, negăm semnele, facem eforturi să tragem de lacăte, deschidem ferestre care dau către alte ziduri, trecem peste obstacole care ne aruncă într-un şanţ înfundat.

Există mai mereu acel cineva (în viaţa personală sau profesională) pentru care nu eşti suficient de bun, de frumos, de deştept, de ordonat, de priceput, de important şi pentru care te străduieşti în neştire să fabrici dovezi care să-i demonstreze contrariul. Asta deşi ţi-a tot arătat că, dintru început, consideră toate probatoriile ca fiind neconvingătoare sau irelevante.

Această fascinaţie periculoasă pentru demontarea imposibilului te poate face să crezi că următorul pas este cel care-ţi va aduce aprecierea, înţelegerea, sprijinul, pasul care-i va deschide celuilalt ochii către tine. Doar că e nevoie şi de următorul pas, de următorul, de următorul… Şi insişti, cu determinarea unui căutător de apă într-un munte de stâncă, ignorând avalanşa de pietre care se rostogolesc înspre tine, tot sperând într-un izvor care va ţâşni din te miri ce gest şi îţi va astâmpăra setea.

Continue reading “Karma killer”

Permis de port-cuvinte

Sunt zile în care cuvintele pe care le auzi sunt doar nişte înlănţuiri de litere şi sonorităţi inofensive, iar în altele aceleaşi cuvinte se transformă într-un buldozer furibund care-ţi demolează realitatea. Fie pentru a înălţa „un pod mai trainic şi mai frumos”, fie pentru a-l distruge pe cel bun din tine. Pot fi „vorbe, vorbe, vorbe” sau cuvinte care sângerează.

Se tot spune că nu contează ce se întâmplă, ci atitudinea pe care o ai faţă de ce ţi se întâmplă. Doar că emoţiile se cam încurcă în butoane din când în când şi deşi te antrenezi mental să reacţionezi într-un fel sau altul, un cuvânt poate să declanşeze vitregii sufleteşti pentru care nici centura neagră de 10 dan în meditaţie şi gândire pozitivă nu ţi-ar fi de folos.

Oamenii nu-şi dau mereu seama că poartă cu ei cuvinte-scut, cuvinte-mângâiere, cuvinte-torpilă, cuvinte-pansament, cuvinte-pumnal, cuvinte-praştie, cuvinte-speranţă, cuvinte albe ş.a.m.d. Că toate vorbele lor pot clădi sau frânge ceva, în tine, în ei.

Aşa că le folosesc fără permis de port-cuvinte, azvârlindu-le aiurea în stânga şi în dreapta, nemaiavând timp, interes sau chef să vadă în ce inimi nimeresc şi ce daune produc.

Continue reading “Permis de port-cuvinte”