Fiecare om este o poveste

Oliver Sacks

Există oameni care „trezesc”, oameni care iau minţile, conştiinţele şi atitudinile aţipite, le curăţă de rugina corozivă a obişnuinţei, a comodităţii şi le redau prezenţa, forţa de a fi. De cele mai multe ori, ne împiedicăm de propriile noastre bariere de frici, nesiguranţe, prejudecăţi şi ajungem să ne convingem că sunt, de fapt, ziduri ridicate de viaţă, asistând pasivi la înălţarea lor dincolo de putinţa noastră de escaladare interioară.

Asta pentru a nu ne învinovăţi, pentru a nu ne gândi prea mult la uşile pe care le închidem, în timp ce vorbim despre libertatea coliviilor de sticlă pe care ni le construim – din care vedem lumea, dar fără a o lăsa să ne atingă.

Avem nevoie de ceilalţi pentru a fi întregi, nu este de-ajuns doar să-i privim, trebuie să-i întâlnim, să-i înţelegem şi să creştem împreună. Câtă vreme avem puterea să întindem o mână care să ceară ajutorul sau să ofere alinarea înseamnă că suntem încă în jocul ăsta de-a viaţa şi că putem schimba finalul poveştii.

Suntem norocoşi că putem alege între viaţă şi letargie, între a trăi în vis şi a ne trăi visurile, că putem descuia singuri porţile către oameni, că putem lăsa să intre lumina şi întunericul, că putem simţi frigul şi căldura şi că putem fi… Pentru unii oameni, această alegere nu există. Sunt captivii minţilor lor şi despre ei a vorbit poetul-neurolog Oliver Sacks în cartea de întâmplări din universul copleşitor al creierului uman – The Man Who Mistook His Wife for a Hat. Continue reading “Fiecare om este o poveste”

Deşteptarea primăverii sufletelor noastre

Gândindu-mă la povestea Frumoasei din pădurea adormită, întotdeauna mi-am imaginat-o pe Aurora ca pe o prinţesă dezorientată, captivă într-o realitate pe care nu şi-o doreşte, blocată de propria ei minte într-o lume care şi-a pierdut sensurile. Şi care-şi doarme viaţa pentru că nu ştie cum să o trăiască. Asta până când apare prinţul, care să rupă vraja rea a moţăielii sufleteşti şi să-i dea un rost. Iar prinţul ăsta poate fi orice: o iubire, o pasiune, o prietenie salvatoare, lupta pentru o cauză în care crede (probabil a trecerii de la ceai de valeriană la ceai negru), o misiune spre care să pornească însufleţită, dincolo de zidurile de cărămidă conformistă ale casei părinteşti.În cele din urmă, asta sunt basmele, cu tot universul lor fantastic – metafore ale zilelor şi viselor noastre cu ochii mai mult sau mai puţin deschişi… Şi cine ar putea să înţeleagă mai bine rostul poveştilor în existenţa noastră sufletească şi mentală echilibrată, dacă nu unul dintre cei mai talentaţi neurologi ai epocii pe care o trăim uneori în somn – Oliver Sacks.Numit de New York Times „poetul laureat al medicinei”, Sacks şi-a trăit viaţa ca pe un proces creativ, construit pas cu pas de fiecare dezamăgire, conflict, eşec, dragoste, succes pe care le-a întâmpinat vreodată. Şi-a disecat nemilos trăirile în căutarea resorturilor care-i fac pe oameni să acţioneze într-un anumit fel, şi-a provocat reacţii, a forţat limite şi nu a încetat niciodată să-şi pună întrebări, lăsându-se absorbit cu totul, uneori, de vortexul dilemelor şi îndoielilor pe care singur şi le crea.Astfel a descoperit că există mii de feluri în care poţi să fii om, că muzica vindecă şi că arta este terapie, dar şi că modelele umane de manual sunt doar pentru muzeul figurilor de ceară. Continue reading “Deşteptarea primăverii sufletelor noastre”

O anatomie a halucinațiilor

Hallucinations

„The potential for hallucination is present in us all, a vital part of the human condition.” 

Cine n-a auzit vreodată pași pe scări, ferestre sau uși care se trântesc fără motiv, sau în care pare să bată cineva, cine n-a văzut umbre mișcându-se fără sens, obiecte care nu sunt acolo, sau a simțit o mână rece, eventual cu gheare, plimbându-i-se pe spate? Contrar opiniei generale, halucinațiile apar mult mai des decât am crede, numai că din cauza stigmatizării acestui tip de percepție, câți ar fi dispuși să recunoască? Să nu uităm că în cultura modernă halucinațiile sunt adesea asociate cu nebunia, în timp ce în trecut, ca în cazul Ioanei d’Arc erau văzute drept semnul unui om aflat în contact cu divinitatea. Dacă ne gândim la halucinații, la propriile noastre experiențe, ne vin în minte o mulțime de întrebări precum: Unde se termină revelația și unde începe halucinația? Dacă halucinația e reală pentru persoana care o experimentează, ce este atunci realitate? Prin cât de multe experiențe halucinatorii am trecut oare fără ca măcar să ne dăm seama (mie mi-a luat vreo 10 ani să descopăr că forma aceea luminoasă care mă fugărea nu fusese o experiență supranaturală, ci pur și simplu imaginația bogată combinată cu sugestia)? Care e valoare, sensul acestor halucinații?

„One does not see with the eyes; one sees with the brain.”

Oliver Sacks, cel pe care probabil îl știți datorită cărții The Man Who Mistook His Wife for a Hat and Other Clinical Tales, scrie cu drag și considerație față de pacienții săi, fiind foarte deschis și sincer despre propriile experiențe, axându-se pe o  literatură psihiatrică ce vizează cazurile marginale ale acesteia. Tratând experiențe magice în termeni științifici, cu probabilitatea de a-ți modifica modul în care percepi lumea, Hallucinations este o antologie sau anatomie a halucinațiilor, o incursiune lucidă pe teritoriile mlăștinoase ale acestora, care demonstrează puterea minții de a proiecta în afară acele lucruri pe care are nevoie să le vadă, faptul că suntem la mila celor trei kilograme de materie cenușie care se ascund sub o claie de păr, deși creierul e departe de a fi un organ demn de încredere în ceea ce privește percepția. Suntem determinați a fi mai atenți la ce anume acordăm atenție, întrebându-ne mereu cum ne-am putea demonstra că ceea ce percepem ca fiind real chiar e real. Continue reading “O anatomie a halucinațiilor”

Când ai chef de o pauză de la beletristică

 ‘‘Unul dintre cazurile prezentate în carte este povestea unui om care, lovit de fulger, devine peste noapte pasionat de pian. Până la acest accident, nu a fost niciodată interesat să cânte la acest instrument, dar acum compune şi cântă până la obsesie. În urma analizelor, s-a descoperit ca emisfera stângă a creierului a fost afectată grav. În consecinţă, emisfera dreaptă a devenit mult mai activă, “eliberând” pasiuni şi creativitate care în mod normal nu ar fi existat.‘‘

Săptămâna aceasta m-am întâlnit des cu articole, citate, cărți de Oliver Sacks și mi-am amintit de senzația aceea pe care o ai atunci când iei o pauză de la ficțiune și citești altceva. Prima oară am auzit de Oliver Sacks de la Andreea, care devorat o bună parte din cărțile acestuia și a ținut să ne împărtășească pasiunea față de el. De altfel, a scris și pentru voi 2 recenzii: despre Omul care și-a confundat soția cu o pălărie  și Musicophilia.

Continue reading “Când ai chef de o pauză de la beletristică”