Autoarea săptămânii: Mary Pope Osborne

Mary Pope Osborne este o apreciată autoare de cărți pentru copii, cunoscută în special pentru îndrăgita serie ”Magic Tree House”, care cuprinde până în prezent 55 de cărți, a fost tradusă în peste 30 de limbi și a înregistrat vânzări de peste 130 de milioane de exemplare în întreaga lume. Seria urmărește aventurile a doi frați, Annie și Jack, care descoperă într-un copac o căsuță magică, plină cu cărți, care-i poartă într-o mulțime de călătorii inedite în timp și spațiu.

De asemenea, Mary Pope Osborne a scris și romane pentru adolescenți, romane de mister, ficțiune istorică, volume de nonficțiune, biografii, repovestiri ale mitologiei grecești și nordice, povești medievale, povești cu sirene, cărți ilustrate pentru copii, o carte despre religiile lumii și o carte bazată pe Odiseea lui Homer, dar cel mai mult i-a plăcut să călătorească în timp alături de personajele ei din seria Magic Tree House.

Mary Pope Osborne s-a născut pe 20 mai 1949, în Fort Sill, Oklahoma, SUA. Tatăl său era militar, așa că Mary și părinții ei s-au mutat foarte des, astfel încât până la vârsta de 15 ani, Mary a locuit în 15 case diferite și a învățat la 8 școli diferite. Lui Mary i-a plăcut să citească încă din copilărie datorită mamei sale, care era profesoară și le-a insuflat lui Mary și fraților săi pasiunea pentru lectură, obișnuind să le citească și să-i asculte citind în fiecare seară. Autoarea are un frate geamăn, un frate mai mic și o soră mai mare, pe care îi consideră cei mai buni prieteni ai săi.

Continue reading “Autoarea săptămânii: Mary Pope Osborne”

Inimi așternute pe hârtie

letters

A fost o vreme în care, pentru a-i putea spune cuiva că nu ești de acord cu ce a făcut, a gândit, a scris sau a spus, nu era de ajuns să clickezi pe un buton de comment și să lași vorbele să se reverse necontrolat pe ecran, în fraze dezafectate. Trebuia să-ți iei timp, să-ți alegi cuvintele, să le ambalezi pentru comunicare, să le treci îngrijit pe hârtie, cu atenție la forme și sensuri, să le dai drumul în lume însoțite de mintea ta. Apoi, să afli orarul poștalionului, prețul expedierii misivei și să aștepți răbdător câteva săptămâni pentru a afla ce impact a avut scrisoarea ta asupra destinatarului și dacă ai „combătut” cum trebuie.

Asta se întâmpla într-o galaxie nu foarte îndepărtată:), pe vremea în care cuvintele aveau greutate și nu erau risipite la întâmplare, pe primul venit. În care supărările reproșate în scris însemnau ceva, de-asta meritau investiția de timp și energie, și în care dorurile se măsurau în pagini pătate de lacrimi, din care nu se înțelegea mai nimic, pentru că sufletul se imprima în hârtia udă.

Acum, doar gândul de a sta la coadă la poștă pentru a plăti vreo factură ne dezarmează, pentru că ne-am obișnuit să ne fie ușor. Până și e-mail-urile au ajuns să ni se pară o chestie învechită, când avem tot felul de aplicații de mesagerie în timp real. Doar că mai avem nevoie și de emoția așteptării, de curiozitate, de neliniște, poate că nu toate întrebările pe care le adresăm ar trebui să primească un răspuns instant. Unele ar trebui să se așeze puțin în mințile celor cărora li le adresăm. Bineînțeles, nu mă refer la vreo cerere administrativă, care ar fi bine să fie soluționată în mai puțin de 30000 de zile lucrătoare. Însă aici e singurul loc în care timpul tot are răbdare, chiar dacă oamenii nu…

Sunt câteva colecții de scrisori ale unor autori celebri, care vorbesc despre ei cu o altă sinceritate decât cărțile pe care le-au scris. Pentru că în ele ni se dezvăluie vulnerabili, curajoși, trufași, umili, îndrăgostiți, înșelați, printr-un singur personaj, care reunește scăderile și mărețiile unei lumi, ale unui om. Continue reading “Inimi așternute pe hârtie”

Stropul nostru de nebunie

skeleton

Auzim de multe ori spunându-se „așa ceva nu e normal” sau „mi se pare firesc să…”. Într-o lume a excepțiilor, noi încă mai așezăm echerul pe realitate și judecăm insulele de „altfel” care depășesc conturul liniilor drepte. Uneori uităm că ne-am confecționat regulile astea pentru a ne croi singuri un sens, un labirint de rosturi pe care să le bifăm până ajungem la Exit. Fără a avea însă garanția că este drumul cel bun sau că este singurul drum.

Așa că, fără vreo certitudine bazată pe experiența personală, ci doar pe de necontestatul „așa e de când lumea”, ne împiedicăm de obstacole pe care ni le așezăm singuri în cale, ne lovim de pragurile pe care ni le-am stabilit și ne amărâm când fericirea din mână nu seamănă cu cea pe care am desenat-o pe gard.

Bineînțeles că avem grijă să-i avertizăm și pe alții, nu-i lăsăm să-și trăiască normalitatea, când noi avem deja una preîncălzită, gata să fie livrată. Asta chiar dacă nu ne încalcă vreun drept sau vreo libertate, ci doar îndrăznesc să experimenteze viața în felul lor, în afara trusei geometrice de adecvare. Chiar dacă sunt doar în căutarea unei alte ieșiri din labirint.

Mulți oameni se simt inadaptați, ciudați, nedoriți, nepotriviți, deoarece pentru vecinii lor de viață (colegi, prieteni, rude, administratori de bloc, etc.) ei nu sunt așa cum ar trebuie să fie, conform planului de asamblare a unui om, validat de societate. Din cauza asta se învinovățesc, se desconsideră, simt că au eșuat, că i-au dezamăgit pe cei care aveau așteptări de la ei și că trebuie să se repare, astfel încât să devină și ei rotițele care fac mecanismul să funcționeze. Doar că glisarea asta periculoasă între ce simți și ce-ți închipui că ar trebui să simți te poate face să te pierzi prin tine.

Psihologul clinician Tanya Byron este unul dintre exploratorii porniți în căutarea sufletelor și minților rătăcite, pentru a le vindeca rănile, a le alina suferințele și a distruge etichetele de mucava care așază (a)normalitatea în vitrina curioșilor. Continue reading “Stropul nostru de nebunie”

Premiul Samuel Johnson pentru Nonficțiune 2015

Luni, 2 noiembrie, la Londra, a fost decernat Premiul Samuel Johnson pentru Nonficțiune (Samuel Johnson Prize), cel mai prestigios premiu literar britanic acordat volumelor de nonficțiune.

Premiul Samuel Johnson este oferit anual pentru cel mai bun volum de nonficțiune al anului, împreună cu suma de 20.000 de lire sterline, a fost acordat prima oară în anul 1999 și este decernat în onoarea scriitorului Samuel Johnson, considerat unul dintre părinții fondatori ai limbii și literaturii engleze, un renumit poet, eseist, critic literar, biograf, editor și lexicograf. Premiul Samuel Johnson este sponsorizat de un filantrop anonim, este administrat de organizația Four Colman Getty și este gestionat de un comitet director. Gala de decernare a premiului este televizată, fiind difuzată de postul britanic BBC.

Marele câștigător de anul acesta este volumul ”Neurotribes: The Legacy of Autism and How to Think Smarter About People Who Think Differently” de Steve Silberman, ales dintre șase volume finaliste.

Neurotribes” este primul volum de știință populară care a fost distins cu Premiul Samuel Johnson, un volum bazat pe o cercetare științifică și istorică minuțioasă, care vă va schimba total modul de gândire în privința autismului. În cartea sa, Steve Silberman explică pe înțelesul tuturor probleme medicale complexe, ne oferă oportunitatea de a înțelege mai bine punctele forte distinctive ale minții unui autist și militează pentru stoparea trasării unei linii între ceea ce noi considerăm a fi ”normal” și ”anormal”, dând o notă de speranță unui subiect care este de obicei dominat de disperare.

Celelalte volume finaliste ale Premiului Samuel Johnson de anul acesta sunt: ”Ted Hughes: The Unauthorised Life” de Jonathan Bate, ”Landmarks” de Robert Macfarlane, ”The Four-Dimensional Human” de Laurence Scott, ”The Unravelling: High Hopes and Missed Opportunities in Iraq” de Emma Sky, ”This Divided Island” de Samanth Subramanian.

Volume de nonficțiune distinse cu Premiul Samuel Johnson din anul 1999 până în prezent



Scriitori-păpușari și poveștile lor

Construiesc lumi și ne invită să pășim în ele. Folosindu-se de regulile neîmblânzite ale fanteziei și de pârghii interioare fragile, necunoscuți ne devin dragi, prin cuvintele în care ne îmbracă realitatea, și își află locul printre bucuriile, singurătățile, tăcerile și neliniștile noastre.

Scriitorii aprind scântei în minți și inimi, făcându-ne conștienți de faptul că fiecare personaj descoperit poartă cu el o bucățică din umanitate, din noi, dar și din cel care le-a așternut pe hârtie. Astfel că citim fiecare pagină aproape complice, pentru că dincolo de ce se spune se ascunde tensiunea plăcută a ce doar se bănuiește, nerostindu-se niciodată.

În culisele semnelor de întrebare ridicate de personaje și replici-mesaj, de cărți-misiune, se află mai mereu curioși cercetători ai laboratorului unei povești, ai lumii care naște lumi.

Biografiile marilor artiști ne îngăduie să străbatem culoare sufletești întortocheate, pe care adesea ne ciocnim de prejudecățile noastre, descoperind ferestre pe care nu le-am deschis, în spatele cuvintelor. Arthur Miller – A Life sau The Radbury Chronicles sunt doar două dintre cărțile care încearcă să dezvăluie sforile manevrate de scriitori pentru a face literatura să (ne) vorbească.

De multe ori, viețile reflectate devin povești și oamenii devin personaje, chiar și în cele mai documentate volume biografice. Așa se întâmplă și cu aceste volume în care emoția domină istoria. Dar asta face întâlnirea cu „realitatea” și mai fascinantă, pentru că în spatele oricărei parafe oficiale se ascunde misterul unei inimi care nu poate fi arhivată. Continue reading “Scriitori-păpușari și poveștile lor”