Avem nevoie de dragoste şi de… banalitate

 

happ

Uneori obosim să ne răzvrătim împotriva bucuriilor banale, a fericirilor mărunte şi acceptăm stingheri emoţiile-clişeu. Atunci îndrăznim să ne simţim la fel ca alţii, renunţând la banderola de „cel special”, măcar pentru câteva clipe. Şi nu ne e deloc rău. Muzicianul britanic Jarvis Cocker vorbeşte într-un cântec despre faptul că oamenii par să aibă nevoie de complicaţii în vieţile lor şi că, atunci când nu au de vindecat rănile unei copilării grele, în care au fost traumatizaţi de părinţii lor sau de condiţiile în care au crescut, dezvoltă dependenţe şi inventează singuri suferinţe care să-i ajute să-şi cultive o personalitate.

Se pare că dacă nu mergi permanent cu un norişor cenuşiu deasupra capului, cu un vortex de griji ale umanităţii sub picioare şi dacă nu eşti personificarea plină de voie-bună şi umor a atmosferei colorate din „Corbul” lui Edgar Allan Poe n-ai cum să fii profund, complex… Una peste alta, nu ai cum să fii un stâlp de bază al societăţii, dacă nu-ţi petreci majoritatea timpului încruntându-te la nimicnicia vieţii. Aşa că postările cu pisici şi căni de cafea pot să-ţi strice reputaţia, în orice moment.

Eu cred că avem nevoie să ne amintim din când în când că „binele învinge”, că după orice noapte grea răsare soarele (chiar dacă nu-l poţi vedea din cauza ceţii), că dacă zâmbim lumea întreagă ne va zâmbi, că răsplata vine după faptă şi că un gând bun e primul pas spre fericire. Nu de alta, dar chiar dacă ne-am săturat de toate aceste manifeste ale optimistului anonim, nu e ca şi cum am fi învăţat ceva din ele. Pur şi simplu, sunt vitrine cu îndemnuri pe lângă care trecem fără a cumpăra nimic şi ni se pare agasant să primim mereu aceleaşi oferte prêt-à-porter, când ni se pare că viaţa noastră ar trebui să fie mai haute-couture. Nu dintr-un motiv anume, ci doar pentru a fi diferită.

Probabil că de-asta sunt şi atât de multe cărţi motivaţionale, inspiraţionale, care să te ajute să te ajuţi. Trebuie să citim mult înainte să aplicăm măcar puţin din toate, pentru că ne lăsăm greu convinşi de faptul că simplitatea, generozitatea, bucuria de a trăi, toleranţa şi… banalitatea ar putea fi soluţia. Şi totuşi…

Oprah Winfrey a mărturisit cândva că o astfel de carte i-a transformat viaţa, arătându-i că „miracolele sunt doar o schimbare de perspectivă”. Este vorba despre A Return To Love (linkul duce către CD-ul versiunea audio a cărţii) a lui Marianne Williamson. Continue reading “Avem nevoie de dragoste şi de… banalitate”

Eroii de lângă noi

Poate că Blanche DuBois, din A Streetcar Named Desire, avea dreptate şi tot ce ne trebuie este un strop de bunătate din partea străinilor. Pentru a nu ne pierde încrederea în lume şi ale sale. Puţină generozitate cu siguranţă nu a făcut rău nimănui…  dimpotrivă, a ancorat speranţe în pământul ăsta greu de lucrat al realităţii.

Avem nevoie de modele, de oameni-hotar, de rădăcini şi de ochi ridicaţi spre cer. Avem nevoie să fim atenţi la cei care inspiră fără a instrui, la cei care animă fără a zdruncina, la cei care motivează fără a împinge de la spate, la cei care încep prin a se schimba pe ei înşişi, înainte să deşurubeze mecanismele vieţii şi să le predea altora lecţii de transformare în 10 paşi şi-un status.

Ne încurcăm în cuvinte care ambalează faptele după cum ne vine mai uşor, şi ne convingem că dacă spunem un lucru e ca şi cum l-am făcut pe jumătate.

Doar că, în faţa unei lumi care şi-a pierdut cumpătul, cuvintele devin zgomot de fond. Ăsta e momentul în care avem cea mai mare nevoie de eroi. Însă nu dintre-aceia care se prefac din roboţi în maşini, apoi în păienjeni sau reporteri zburători la Daily Planet. Ci de cei buni din noi…

Gândindu-se la realitatea pe care o au de desluşit copiii lui, Jonas şi Lila, atunci când vor creşte, Brad Meltzer, unul dintre cei mai cunoscuţi autori de thriller-uri şi cărţi de suspans din lume (The Inner Circle, The Zero Game, The Book of Lies etc.), s-a gândit ce sfaturi le poate da celor mici. Cum să-i facă să priceapă dezordinea, răsturnările, suferinţa, dar şi frumuseţea vieţii, cum le-ar putea vorbi despre felul în care ei pot îndrepta neajunsurile. Aşa că le-a dedicat două volume despre oameni simpli care au făcut lucruri extraordinare: Heroes for My Son şi Heroes for My Daughter.
Continue reading “Eroii de lângă noi”

Ce-ai face dacă nu ţi-ar fi frică?

Viaţa este o explorare continuă a tot ceea ce este în noi şi în jurul nostru… Ne împiedicăm de obstacole, ne agăţăm de şanse şi înaintăm, târâş-grăpiş, către ceea ce ar putea să fie, dacă am îndrăzni să sperăm, să credem şi să (re)acţionăm. Fără frică…

Doar că, de cele mai multe ori, ne punem singuri frâne, ne condiţionăm împlinirile de aşteptările celorlalţi, ne e teamă să jucăm după alte reguli şi să riscăm să greşim în felul nostru. Aşa că vegetăm într-o stare confortabilă de adaptare la mediu, în loc să luăm atitudinea care ar face condiţiile date să se adapteze la ceea ce avem nevoie să fim, să facem şi să spunem.

Câteodată vine un moment în care status quo-ul trebuie să devină punctul fix care să răstoarne lumea aşa cum o ştiam până atunci. Să ne aşezăm la masa hotărârilor, să vorbim pentru noi şi să trăim în afara colţurilor desenate cu echerul de societate.

Avem nevoie doar de curajul de a recunoaşte că nu le putem face pe toate, că nu putem avea tot ce dorim, că o să fim adesea ridicoli, uneori demni de milă, alteori vulnerabili şi, în ciuda acestor lucruri, putem fi eroii imperfecţi ai vieţilor noastre.

Când am început să citesc Lean in, a lui Sheryl Sandberg, m-am gândit că este încă o carte-manifest despre o super-eroină modernă, care reuşeşte să îmbine statutul de CEO al unei mega-companii – Facebook – cu acela de mamă-model, soţie-ideală şi prietenă de nădejde.

Dar Sandberg n-are nimic de-a face cu o imagine de poster de fericire. Este o femeie cu îndoieli, nelinişti, nesiguranţe, vinovăţii de tot felul şi aflată într-o căutare permanentă a mai binelui. Pentru familia şi profesia ei. Este managerul din topurile Forbes şi vecina cu lapte vărsat pe fustă, de vis-à-vis. Este un om, cu toate ale sale, când înfrânt, când înfruntând adversitatea cu zâmbetul pe buze. Continue reading “Ce-ai face dacă nu ţi-ar fi frică?”

Raftul cu noutăţi – luna iulie

Căţi de-abia ieşite din tipografie, proaspete şi calde ca luna lui cuptor. Carpe librum, cititorule!

Lifestyle

Ficțiune modernǎ

Science Fiction & Fantasy

Continue reading “Raftul cu noutăţi – luna iulie”

Permis de port-cuvinte

Sunt zile în care cuvintele pe care le auzi sunt doar nişte înlănţuiri de litere şi sonorităţi inofensive, iar în altele aceleaşi cuvinte se transformă într-un buldozer furibund care-ţi demolează realitatea. Fie pentru a înălţa „un pod mai trainic şi mai frumos”, fie pentru a-l distruge pe cel bun din tine. Pot fi „vorbe, vorbe, vorbe” sau cuvinte care sângerează.

Se tot spune că nu contează ce se întâmplă, ci atitudinea pe care o ai faţă de ce ţi se întâmplă. Doar că emoţiile se cam încurcă în butoane din când în când şi deşi te antrenezi mental să reacţionezi într-un fel sau altul, un cuvânt poate să declanşeze vitregii sufleteşti pentru care nici centura neagră de 10 dan în meditaţie şi gândire pozitivă nu ţi-ar fi de folos.

Oamenii nu-şi dau mereu seama că poartă cu ei cuvinte-scut, cuvinte-mângâiere, cuvinte-torpilă, cuvinte-pansament, cuvinte-pumnal, cuvinte-praştie, cuvinte-speranţă, cuvinte albe ş.a.m.d. Că toate vorbele lor pot clădi sau frânge ceva, în tine, în ei.

Aşa că le folosesc fără permis de port-cuvinte, azvârlindu-le aiurea în stânga şi în dreapta, nemaiavând timp, interes sau chef să vadă în ce inimi nimeresc şi ce daune produc.

Continue reading “Permis de port-cuvinte”

Idei profunde în cărţi de buzunar

O carte nu trebuie să aibă 700 de pagini ca să mişte rotiţe în tine. Nu ai neapărată nevoie de densitate şi analogii multiple ca să schimbi ceva, să adopţi un stil de viaţă nou sau să înveţi cum să abordezi o problemă dintr-un unghi diferit. La fel cum oamenii cei mai buni transpar în ciuda ambalajelor lor distonante, şi cărţile ne păcălesc uneori cu aparenta lor superficialitate.

Idei geniale şi schimbătoare de perspective se pot ascunde chiar şi între cele mai subţiri coperţi, întocmai ca un sirop concentrat în cea mai mică dintre capsule. Iar între două sorbituri din cel mai la modă cocktail şi un meci de volei te poţi simţi la fel de inteligent şi capabil ca un angajat de la NASA.

Continue reading “Idei profunde în cărţi de buzunar”

Să nu faci rău

“They call us heroes, and sometimes gods. Perhaps they never quite realised just how dangerous the operation had been and how lucky they were to have recovered so well. Whereas the surgeon, for a while, has known heaven, having come very close to hell.Henry Marsh

Ce înseamnă să fii neurochirug? Ce implică o operaţie pe creier şi cum te simţi când viaţa unui om stă, literalmente, în mâinile tale? Ce înseamnă să fii atât de responsabil şi totuşi să continui să tai din materia care-l face pe om, om: gânduri, sentimente şi raţiune? Cum trăieşti cu consecinţele unei operaţii ratate?

Cultura populară ne învaţă să ne uităm la neurochirugi ca la nişte zei. Atitudinea acestora oricum nu ne lasă să credem altceva decât că, într-adevăr, sunt nişte fiinţe superioare, cu calităţi excepţionale. Vedem neurochirurgia ca pe o ramură a medicinei extrem de migăloasă, vedem precizie şi măiestrie, iar pe cei care manipulează acele instrumente atât de sofisticate îi credem calmi şi detaşaţi. Do No Harm vine, nu neapărat să demonteze toate aceste convingeri, dar măcar să le nuanţeze.

Continue reading “Să nu faci rău”

Cum să scrii o carte sau The Snowflake Method

Randy Ingermanson şi-a dorit întotdeauna să scrie o carte. În copilărie citea foarte mult însă avea înclinaţii spre partea teoretică, excelând la materii precum matematică, fizică, istorie. Acestea l-au urmărit inclusiv până în facultate, obţinând doctoratul în fizică teoretică.

Apoi, ceva ciudat s-a întâmplat. Imboldul de a scrie a reapărut şi, cu toate că nu este de aşteptat de la un fizician să scrie ficţiune, inevitabilul s-a produs. După zece ani de practică, a reuşit să publice roadele muncii sale şi să intre în comunitatea autorilor apreciaţi.

Ceea ce aduce Randy Ingermanson în plus şi îl diferenţiază de ceilalţi autori este că a împărtăşit cu cititorii săi o metodă proprie și ingenioasă de a schiţa o carte – înainte de a începe să o scrii: un plan. The Snowflake Method. Paşii sunt simpli şi logici, aşa cum doar un om de ştiinţă îi poate concepe, şi uşor de urmat. Continue reading “Cum să scrii o carte sau The Snowflake Method”

Love, no matter what

Ce faci atunci când copilul tău este diferit? Diferit de tot ce îți imaginai că va fi, diferit nu doar față de normele societății, cât și de tine.

“Să iubim nebuneşte tot ce străluceşte pe acest pământ, fiindcă altă viaţă nu ne este cunoscută.” – spune Euripide.

Andrew Solomon vorbeşte despre imperfecţiune. Despre toate formele ei, cunoscute şi necunoscute. Poate că am cunoscut persoane gay, poate am citit despre copii cu autism sau cu Sindromul Down, despre schizofrenie, despre copii născuţi cu defecte şi despre persoane cu dizabilităţi.

Dar atunci când tu, în familia ta, te confrunţi cu astfel de situaţii, atunci când copilul tău se naşte cu un defect pe care nu-l poţi ascunde, atunci ce faci?

Continue reading “Love, no matter what”

Cǎrţi şi stǎri

Nu ştiu precis dacǎ şi vouǎ vi se întâmplǎ, dar eu cred cǎ da. Trecem, uneori, prin stǎri suspecte, pe care ne-ar plǎcea sǎ le temperǎm cu diferite tipuri de lecturǎ. Astfel, eu, una, am câteodată dorinţa inefabilǎ de a simţi fiori de spaimă. Aşa cǎ fie mǎ uit la un thriller, dacǎ nu chiar un film de groazǎ, fie citesc ghost stories sau chiar un Eliade (Domnişoara Christina nu m-a lǎsat sǎ dorm multe nopţi în adolescenţǎ). E o emoţie la mâna a doua, benignǎ, e stimulativǎ, pentru cǎ de fapt, tu eşti în siguranţǎ în confortul propriei case.

Continue reading “Cǎrţi şi stǎri”