Julian Jaynes, originea conștiinței și mintea bicamerală

Words have meaning, not life or persons or the universe itself. Our search for certainty rests in our attempts at understanding the history of all individual selves and all civilizations. Beyond that, there is only awe.”

The Origin of Consciousness in the Breakdown of the Bicameral Mind

Aflată pe lista lui David Bowie cu cele 100 de cărți pe care trebuie să le citești, The Origins of Consciousness in the Breakdown of the Bicameral Mind, cartea lui Julian Jaynes, acest Jose Luis Borges al psihologiei, este o lectură ca un trip, te duce într-o lume halucinantă din care te întorci cu o mentalitate alterată și niște stări frustrant de dificil de redat în cuvinte. Te va face cu siguranță să-ți dorești să recitești Iliada lui Homer pentru a descoperi și a te convinge de teoriile lui Jaynes. Întâmplător am ajuns la ea încercând să aflu de unde anume se ivește inspirația poetică. Un singur paragraf a fost suficient de năucitor încât să-mi trezească  brusc interesul și să caut întregul text căruia îi aparține, viziunea sa inedită asupra inspirației devenindu-mi vehiculul prin care am cutreierat noțiunile sale despre originea conștiinței și mintea bicamerală. Situată undeva la intersecția dintre nebunie, conștiință și lumea antică, totul plasat într-un decor științific, aceasta devine o  meditație asupra istoriei  și a omului în general, forțându-te să-ți revizuiești propriul set de credințe.

„Consciousness is a much smaller part of our mental life than we are conscious of, because we cannot be conscious of what we are not conscious of.”

Îmbinând informații din diverse discipline (arheologia, antropologia, psihologia, literatura) autorul ajunge la câteva concluzii inedite pe care, deși nu știi dacă să le dai crezare, nici nu le poți ignora. Axându-se foarte mult pe Iliada ca exemplu pentru tranziția de la BM (mintea bicamerală) la CM (mintea conștientă), Julien susține că mintea omului din antichitate era foarte diferită de cea a omului modern, lipsită de ego și manipulată de diverși zei imaginari datorită dominanței emisferei drepte care le provoca tot felul de halucinații vizuale și auditive, halucinații pe care le privește ca pe un protocol de comunicare între cele două emisfere ale creierului. Prima fisură în această stare a minții pe care autorul a numit-o BM se datorează apariției limbajului, iar sfârșitul venindu-i odată cu inventarea scrierii de către sumerienii, în prezent fiind o condiție specifică stărilor profunde de meditație, poeților și mai ales celor care suferă de schizofrenie. 

Continue reading “Julian Jaynes, originea conștiinței și mintea bicamerală”

Rebecca Skloot (+viața nemuritoare a Henriettei Lacks)

“Pe peretele meu se află fotografia unei femei pe care nu am cunoscut-o niciodată. Aceasta priveşte direct spre cameră şi zâmbeşte, cu mâinile în şold, îmbrăcată într-un costum proaspăt călcat, cu buzele pictate cu roşu. Este sfârşitul anilor 1940 şi încă nu a împlinit vârsta de 30 ani. Pielea sa de culoare ciocolatie este fină, ochii sunt tineri şi plini de viaţă. E o femeie care habar nu are de tumoarea ce se extinde în corpul său – o tumoare care va lăsa cei cinci copii fără mamă şi care va schimba viitorul medicinei. Sub fotografie se află numele ei: Henrietta Lacks, Helen Lane sau Helen Larson.

Nimeni nu ştie cine este autorul fotografiei , dar aceasta a fost surprinsă în sute de reviste şi cărţi de ştiinţă, pe bloguri sau pe pereţii laboratoarelor. De cele mai multe ori este recunoscută ca fiind Helen Lane sau HeLa, numele de cod oferit primelor celule umane nemuritoare – celulele ei, extrase din cervix-ul său cu câteva luni înainte de a muri.

Numele ei adevărat este Henrietta Lacks.”

Aşa începe cartea (şi studiul ştiinţific) autoarei Rebecca Skloot, după ce-a petrecut ani buni privind acea fotografie, întrebându-se ce viaţă a avut Henrietta, ce s-a întâmplat cu copiii după moartea ei, oare ce părere ar avea despre celulele sale nemuritoare care au fost cumpărate, ambalate şi livrate către miliarde de laboratoare din lume; , întrebându-se oare ce-ar spune Henrietta dacă ar şti că celulele sale au participat la primele misiuni în spaţiu pentru a se descoperi ce se întâmplă cu celulele umane în afara câmpului gravitaţional. Sau ce-ar spune dacă ar afla că o parte din ea a devenit esenţială pentru noi descoperiri în ştiinţă şi medicină: vaccinul poliomielitic, clonarea, fertilizarea in vitro, descoperirea unor aspect ascunse ale cancerului sau viruşilor. Continue reading “Rebecca Skloot (+viața nemuritoare a Henriettei Lacks)”

25 de lucruri inedite despre oameni

În fiinţa umană există cele mai multe şi  mai mari deosebiri care au existat vreodată în cadrul aceleiaşi specii. În plan general, ne deosebim unii de alţii prin rasă, culoare, limbă, dialect, neam, religie, ştiinţă, înălţime, inteligenţă, forţă, naţionalitate, etc., iar în particular fiecare dintre noi este un exemplu unic. Fiecare dinttre noi are gânduri, sentimente, calităţi şi defecte necunoscute celorlalţi. Fiecare este un exemplu unic între semeni. Continue reading “25 de lucruri inedite despre oameni”

Scriitorii de SF- profeți din întâmplare

”Science fiction is any idea that occurs in the head and doesn’t exist yet, but soon will, and will change everything for everybody, and nothing will ever be the same again. As soon as you have an idea that changes some small part of the world you are writing science fiction. It is always the art of the possible, never the impossible.”  Ray Bradbury  

Mulți dintre voi probabil că i-ați descoperit  începând cu Jules Verne, pe care-l citeați în vacanțele de vară ca lectură școlară obligatorie, dar scriitorii de SF au fost mereu ceva mai mult decât niște simpli romancieri. Ne-au învățat să visăm, să avem curajul de a încerca imposibilul, ne-au făcut să iubim cuvântul și știința, să ne considerăm cetățeni ai universului și să ne întrebăm mereu, de una, de alta. Ba chiar mai mult de atât, timpul a dovedit că unii au fost și profeți. Sau profeți din întâmplare, după cum îi numea Arthur C. Clarke într-un interviu din 1995,  sau cum explica și Eric Rabkin: “First, there’s the infinite monkeys problem. If you have an infinite number of monkeys randomly pounding on typewriters for an infinite length of time, the odds are 100% that at least one of them will … write Hamlet. In other words, with thousands of [science fiction] writers turning out tens of thousands of visions of the future, in what sense is any coincidence between a future element and what comes to pass a prediction?”.

Jules Verne spunea că tot ceea ce un om își imaginează, (altul) poate crea – ceea ce înseamnă că profețiile nu sunt neapărat o incursiune în viitor, ci pur și simplu o credință atât de puternică în ceva încât ulterior va putea materializa acel lucru. Astfel că predicțiile unor scriitori au influențat viitorul, fie în mod activ convingând oamenii de posibilitatea unui lucru, fie reactiv avertizând asupra unor pericole. 

Ceea ne ne învață acești scriitori e că uneori te poți folosi de imaginație pentru a crea/ atrage viitorul pe care îl dorești. Și funcționează, eu însămi acționez pe baza unui principiu din literatura SF, care… deși parțial “scornit”, îmbinat cu anticipația, reușește cumva să dea roade. Continue reading “Scriitorii de SF- profeți din întâmplare”