Cum să te faci om mare

Cursuri, ateliere, pliante, forumuri, conferinţe, cărţi, emisiuni, reviste, sesiuni de dezbateri etc., etc., etc. Parentingul pare să fii devenit o academie de studii aprofundate, la care vrem cu toţii să fim acceptaţi şi să absolvim cu diplomă de merit într-ale fericirii copiilor noştri. Doar că examenele se dau în fiecare zi, în fiecare clipă, şi doar trecerea anilor poate stabili cât de lin, de curat şi de frumos s-a făcut promovarea de la copil la adult.

Sunt o sumedenie de surse de informare şi pregătire pentru „meseria” de părinte, fiecare propunând o fişă a postului, cu tot felul de obiective, reguli şi un index precis al greşelilor sau ideilor inspirate.

Temători că nu-i vor putea oferi copilului lor toate şansele pentru a face ce-i place, a-şi descoperi talentul, pentru a-şi urma chemarea, a-şi face prieteni, pentru a fi curajos, încrezător şi bun, mai precis, că nu vor face tot ce trebuie pentru a-l face fericit sau capabil de a-şi afla fericirea, părinţii sunt tot mai dispuşi să reintre în sala de clasă a vieţii de familie pentru a învăţa mai multe despre o materie care nu poate fi predată: cum să creşti un om.

Dintre toate lucrurile pe care nu le ştim, pe care nu le înţelegem, cred că ăsta este unul dintre cele mai nobile care poate fi cercetat, răscolit, investigat: cum ne putem folosi de iubire pentru a aduce binele în lumea celor pe care îi iubim. Continue reading “Cum să te faci om mare”

Şcoala finlandeză şi sensul vieţii – un model de bună practică

“Nimic din ceea ce merită învăţat nu poate fi predat”, spunea Oscar Wilde, iar liderii finlandezi, ctitorii unuia dintre cele mai eficiente sisteme de învăţământ din lume, par să îi confirme sclipitorul paradox. Propunând o reformă educaţională orientată spre experienţă, nu spre memorare, Finlanda mizează pe interdisciplinaritate pentru a-i încuraja pe copii să crească, să se descopere şi să se dezvolte armonios, în conformitate cu propriile lor aspiraţii şi visuri, nu respectând o curriculă înţepenită în limitele conservatorismului.

Urmărind să sincronizeze modelul de învăţământ cu ritmul lumii în care trăim, autorităţile din Helsinki au dat startul acestui demers al adaptării şcolii la nevoile tinerilor de astăzi, prin introducerea unor cursuri interactive, în care noţiunile din mai multe domenii de studiu se întâlnesc, se completează şi se determină reciproc. Grupurile de lucru ale elevilor au luat locul ascultatului pasiv din bancă, iar co-predarea a anulat materiile clasice, făcând loc unor lecţii dinamice, susţinute de profesori de specializări diferite.

Woody Allen, în filmul “Whatever works”, vorbeşte, în stilul lui irezistibil, isteţ şi nevrotic, despre faptul că nu există răspunsuri standard la întrebările legate de fericire, succes, sănătate mentală etc., aşa că fiecare dintre noi trebuie să caute acel ceva care funcţionează pentru el, care dă un rost, un sens trezitului din pat de fiecare zi. Tot la fel, pedagogii finlandezi au ajuns la concluzia că nu există soluţii educaţionale aplicabile fiecărui învăţăcel şi că, dacă ceva nu merge, nu este de vină copilul, ci modul de predare, care nu îi respectă individualitatea. De aceea, motto-ul lor este “Facem tot ce e nevoie”, pentru ca fiecare elev să aibă acces la o formă de cunoaştere care să-l stimuleze, să-l intereseze şi să-l pună în valoare, iar miza cea mai importantă o reprezintă în special cei care par cauze pierdute.
Continue reading “Şcoala finlandeză şi sensul vieţii – un model de bună practică”

Mitul copilului răsfățat

The Myth of the Spoiled Child
Aproape fiecare generaţie, din trecut până în prezent, a fost convinsă că părinţii îşi cresc copiii într-un mod mult prea permisiv. Autorul cărţii The Myth of the Spoiled Child (Mitul copilului răsfățat)Kohn, este de părere că definiţia cuvântului „permisivitate” s-a schimbat odată cu evoluţia societăţii, însemnând răsfăţarea copilului într-un mod deloc sănătos, afectându-i abilitatea de a fi independent și de a se descurca în viață. Există și părinți care sunt mult prea protectori cu copiii, sufocându-i și nepermițându-le  să își satisfacă curiozitatea și setea de cunoaștere. Kohn a strâns o serie de interviuri și cercetări, examinând astfel perspectiva media asupra modului permisiv și autoritar al părinților, al celor care vor să controleze totul. Autorul a comparat aceste informații cu date concrete spulberând credințele populare conform cărora copiii sunt mai răsfățați și mai obraznici ca niciodată.

Continue reading “Mitul copilului răsfățat”

The Spectacular Now

Există persoane extraordinar de inteligente, pline de energie, creative şi entuziaste – cu potenţial – însă prea puţin interesate să facă ceva constructiv astfel încât să ajungă departe şi să schimbe lumea în mai bine. Persoane care-şi distrug potenţialul cu activităţi negative, cum ar fi alcoolul sau anturajele nepotrivite.

Cunoaşteţi şi voi astfel de persoane, nu-i aşa? Un vecin sau poate un coleg de la şcoală? Persoane ale căror părinţi nu au investit timp pentru a le ajuta să se dezvolte, nu le-au acordat atenţie şi tot sprijinul necesar.

M-am gândit mult, după ce am terminat de citit această carte, şi m-am întrebat: cine este de vină în aceste situaţii? Părinţii, pentru că nu au făcut tot posibilul să aibă grijă de educaţia copilului, sau copilul, care a primit tot ce avea nevoie, însă nu a apreciat?

Sutter, personajul principal, intră în categoria de care vă spuneam mai sus: la suprafaţă este o persoană caldă, prietenoasă, tipul popular care oricând ar putea să obţină ce-şi doreşte. Dar care nu va ajunge niciodată să se ridice la nivelul potenţialului său, deoarece nu dă doi bani pe asta. Mai rău decât atât, îşi găseşte un partener bun în alcool şi chiar abuzează de acesta, de cele mai multe ori.

“Nothing lasts,” she says, and there’s a little crack in her voice. “You think it’s going to. You think, ‘Here’s something I can hold on to,’ but it always slips away.”

Sub această faţadă, însă, se ascunde un copil care se simte singur şi trist. Tatăl lui l-a abandonat, iar mama şi tatăl vitreg au uitat de existenţa sa – cu excepţia momentelor în care-l ameninţă că-l vor trimite la şcoala militară dacă nu se linişteşte şi nu revine pe calea cea bună. Prietenul lui cel mai bun nu vrea să mai ştie de el iar iubita l-a părăsit. Nimeni nu-l iubeşte şi nu are nevoie de el, se pare.

Aici îşi găseşte rolul în poveste Aimee. Fata care întotdeauna a avut nevoie de el cu adevărat, pentru a o ajuta să-şi pună viaţa în ordine şi să-şi recâştige încrederea în sine.

Doar că Sutter nu a ştiut niciodată de existenţa ei.

 Credeţi că, până la final, cei doi vor reuşi să-şi găsească echilibrul, ajutându-se unul pe celălalt?

Vă las să citiţi cartea şi să aflaţi.

Efectele secundare ale vieții

“You use a glass mirror to see your face; you use works of art to see your soul.”
― George Bernard Shaw

Din momentul în care deschidem ochii către lume, ne lovim de realitate, de oamenii care ne înconjoară, de minciuni, de dezamăgiri. De mituri. De poveşti. Nu e totul aşa frumos şi roz ca atunci când eram mici.

Odată cu maturitatea, descoperim adevăruri care ne întristează. Moş Crăciun nu există cu adevărat. Iubirea nu este veşnică. A avea studii superioare şi a fi inteligent nu-ţi garantează un job pe măsură. Pentru a face ce-ţi doreşti în viaţă, de cele mai multe ori trebuie să faci sacrificii. Iar la final, după ce anii trec, realizezi că ai fi putut face lucrurile altfel, mult mai bine – doar că acum îţi lipseşte timpul.

Continue reading “Efectele secundare ale vieții”

Autorul săptămânii: Maria Montessori

Acum 143 ani, într-o frumoasă zi de august a anului 1870, în Chiaravalle, Italia, a fost adusă pe lume Maria Montessori. Născută într-o casă de intelectuali, la vârsta de 12 ani s-a mutat împreună cu familia la Roma, pentru a primi o educaţie aleasă.

Copilul Maria Montessori a fost sclipitor, original, dar şi încăpăţânat. Şi-a dorit să practice medicina, chiar dacă la acea vreme meseria de medic era rezervată doar bărbaţilor. Încăpăţânarea sa a avut roade, aceasta fiind una dintre primele femei medic din Italia.

În primii ani de carieră, M.M a lucrat cu pacienţi cu deficienţe mintale, în special copii. În acea perioadă, a studiat lucrările lui Jean Marc Gaspard Itard şi Edouard Seguin, ale căror teorii i-au influenţat munca şi felul de a aborda pacienţii.

Metoda Montessori a prins formă mai târziu, după câţiva ani de experienţă, ani pe care i-a petrecut la Casa dei Bambini, o casă de copii aflată într-o zonă mai săracă a Romei.

Chiar de la prima oră, aceasta a acordat atenţie specială comportamentului micuţilor şi iată ce a observat:

–          Copiii erau capabili de “episoade” de concentrare şi atenţie profundă în unele momente ale zilei

–          Aveau tendinţa de a repeta activităţile

–          Erau sensibili la mediul în care-şi desfăşurau activităţile şi la modificări neașteptate

–          Reacţionau negativ la reguli, la activităţile impuse

Continue reading “Autorul săptămânii: Maria Montessori”

Coursera: educația și cultura în societatea modernă

Acumularea cunoştinţelor şi îmbunătăţirea acestora nu ia niciodată sfârşit. Învăţăm la şcoală, învăţăm la locul de muncă, învăţăm de la prieteni, de la copiii noştri, învăţăm din cărţile pe care le citim şi documentarele pe care le urmărim. Societatea nu oboseşte niciodată, este un motor fără somn care formează oameni şi caractere, care contribuie la dezvoltarea societății. Continue reading “Coursera: educația și cultura în societatea modernă”

Contribuie la dezvoltarea copilului tău

Copiii sunt mici versiuni ale noastre, dar versiuni mai optimiste, pline de viaţă şi energie, încrezătoare. Copiii sunt inocenţi şi cred în inocenţa celorlalţi. Copiii au toată viaţa în faţa lor şi pot explora infinite posibilităţi de a se dezvolta, de a deveni muzicieni sau scriitori, profesori, oameni de ştiinţă sau călători prin lume. Cu ajutorul nostru, al adulţilor, desigur.  Hai să ajutăm copiii să se descopere şi să scoatem la lumină talentele lor ascunse, care ne vor face mândri de ei.

Continue reading “Contribuie la dezvoltarea copilului tău”

Fotografia și secretele sale

“To photograph is to hold one’s breath, when all faculties converge to capture fleeting reality. It’s at that precise moment that mastering an image becomes a great physical and intellectual joy.”

Vara asta vrei să înveţi să faci ceva nou. Să imortalizezi momentele frumoase sau amuzante din vacanţă, să surprinzi expresii şi imagini, peisaje, turişti, cupluri de îndrăgostiţi. Să creezi ceva nou pentru tine.

Fotografia este o pasiune pentru cei cu ochiul ager, vizionari, care observă elemente şi detalii în profunzime, care ştiu să scoată frumosul din banal. Poate eşti una dintre acele persoane şi încă nu ţi-ai descoperit pasiunea.

Citeşte, studiază, caută surse de inspiraţie în cărţile de mai jos. Şi, în curând, vei avea propriile tale rezultate care să-ţi aducă satisfacţie.

 “You don’t make a photograph just with a camera. You bring to the act of photography all the pictures you have seen, the books you have read, the music you have heard, the people you have loved.”

Continue reading “Fotografia și secretele sale”

Cât durează cei 7 ani de acasă?

Știți de ce se spune că un copil este oglinda părinților săi? Nu, nu pentru că are ochii căprui ca tatăl și părul blond ca al mamei, ci pentru că fiecare părinte își pune amprenta asupra personalității copilului său încă din primele luni de viață. Părintele își proiectează asupra copilului său toate visele și speranțele sale, toate principiile de viață, dar și toate frustrările acumultate de-a lungul vieții. O mare parte din acestea pot fi transmise involuntar, însă cu efecte ce pot marca mai multe generații la rând. Continue reading “Cât durează cei 7 ani de acasă?”