Depersonalizarea. II. Aprofundare și tratare.

„Mintea, în felul său propriu şi prin ea însăşi, poate face din paradis un infern şi din infern un paradis.”  John Milton

Depersonalizarea poate fi cea mai fascinantă formă de alienare dacă o privim din afară, poate chiar utilă dacă ne referim la artiștii care pot profita de asemenea trăiri pentru a crea adevărate capodopere sau la activitățile militare în caz că-i dăm crezare locotenentului-colonel Dave Grossman, care în cartea sa, On Killing, sugera că antrenamentele militare creează în mod artificial în soldați acest sindrom de depersonalizare pentru a suprima empatia. Mai sunt și unii care susțin că depersonalizarea ar fi sinonimă cu starea aceea de Samadhi despre care vorbea Osho, cu iluminarea. Dar în rest, nu e altceva decât o doză suplimentară de stres, un factor care împiedică individul să trăiască o viață normală afectându-l pe toate palierele. Să vezi, să auzi, să atingi și totuși nimic din toate astea să nu-ți producă vreo senzație, să fii secat de emoții- nu cred că e ceva de dorit. Continue reading “Depersonalizarea. II. Aprofundare și tratare.”

Depersonalizarea. I.Definiție, simptome și reprezentări în literatură, cinematografie și pictură

 ”If the doors of perception were cleansed every thing would appear to man as it is, infinite. For man has closed himself up, till he sees all things through narrow chinks of his cavern.” (William Blake)

“La  început e doar un sentiment de frustrare, vrei să îți amintești momentul în care ai închis laptopul, l-ai pus deoparte, te-ai acoperit și ai adormit. Te chinui. Te chinui, dar nu reușești, de parcă ți s-ar fi tăiat la un moment dat filmul. Te chinui, apoi brusc își aduci aminte, știi sigur că nu ai dormit deloc toată noaptea. Ai stat pe marginea patului, cu laptopul în brațe, dar nu îți amintești ce ai făcut. Începe panica. Cine era în locul tău și unde erai tu? Realizezi că ai fost fără să fii. Nu, nu ai fumat, băut, luat pastile sau alte prostii. E doar tulburarea aceea disociativă numită depersonalizare. Un moment în care durerea intensă, fizică și emoțională, deconectează monitorul intern de prezentul pe care îl trăiești și îți împinge conștiința într-o zonă de confort unde să te simți în siguranță, un fel de panic room. Te trezești în afara timpului, trupului, blocat într-un stază care sfidează temporalitatea mentală. În fond, fiecare trăiește un timp numai al său, intra-individual, și aderă la un consens extern pentru a-l valida social. Uneori, un ceas nu înseamnă nimic, o secundă poate fi totul.” Continue reading “Depersonalizarea. I.Definiție, simptome și reprezentări în literatură, cinematografie și pictură”