“Cartea mă alege pe mine, nu eu pe ea”

Adulat de mulţi sau, dimpotrivă, desconsiderat şi atacat, Paulo Coelho este, fără doar şi poate, un fenomen în lumea literară a prezentului. Şi-a dorit dintotdeauna să fie scriitor, iar imaginea pe care şi-a construit-o despre aceştia este una duioasă: într-un interviu, autorul brazilian îşi aminteşte credinţa pe care o avea în copilărie, şi anume că “scriitorii poartă mereu ochelari, nu se piaptănă niciodată şi au datoria şi obligaţia de a nu fi înţeleşi de propria lor generaţie”. Coelho a avut o viaţă tumultuoasă, a fost lăsat într-un azil de către propriii lui părinţi, de unde a evadat de trei ori înainte de a fi externat definitiv la vârsta de 20 de ani. Ca să-i facă, totuşi, fericiţi s-a înscris la Drept, dar a abandonat şcoala pentru că visul lui era să scrie. A călătorit peste tot în lume, a devenit hippie, a compus versuri pentru muzica unor cunoscuţi artişti brazilieni, a lucrat ca jurnalist şi ca director de teatru. Rătăcind şi acumulând, universul conspiră şi îi îndeplineşte cea mai arzătoare dorinţă: la vârsta de 40 de ani publică Alchimistul.

Continue reading ““Cartea mă alege pe mine, nu eu pe ea””

O cultură a încrederii

Viață personală, viață profesională, cumva percepem aceste două aspecte ca opuse. Cumva din cauza serviciului nu avem timp pentru noi, pentru familia noastră șamd. Totuși modelele de organizare și relațiile care se creează într-o companie sunt similare cu cele din interiorul unei familii și valorile pe care le avem într-o parte și în cealaltă sunt aceleași, doar ne au pe noi în comun. Sigur, atunci când munca nu este un chin sau un compromis, ci chiar o alegere și parte reală din viața noastră. Probabil că am mai menționat și în articolele anterioare munca ca un compromis, de dragul unor beneficii care își produc efectul numai după ora 17:00 sau la finalul programului sunt de-a dreptul nocive, la modul propriu. Din nou, compromisul din viața personală de dragul unei case sau a siguranței sau din teama de a nu fi singur e la fel de grav, mai ales că timpul nostru e unul limitat. Uităm de multe ori acest lucru și uităm de multe ori să ne bucurăm de acest moment.

Opriți-vă din citit și gândiți-vă 20 de secunde de ce sunteți fericiți. Sau de ce nu.

Foto via @Pintrest

O supoziție sau nu, mie ingredientul esențial – acum cel puțin – pentru tot echilibrul din viața personală și/sau  profesională  mi se pare că e încrederea. Cuvânt despre care credem cu toții că știm ce înseamnă. Continue reading “O cultură a încrederii”