Permis de port-cuvinte

Sunt zile în care cuvintele pe care le auzi sunt doar nişte înlănţuiri de litere şi sonorităţi inofensive, iar în altele aceleaşi cuvinte se transformă într-un buldozer furibund care-ţi demolează realitatea. Fie pentru a înălţa „un pod mai trainic şi mai frumos”, fie pentru a-l distruge pe cel bun din tine. Pot fi „vorbe, vorbe, vorbe” sau cuvinte care sângerează.

Se tot spune că nu contează ce se întâmplă, ci atitudinea pe care o ai faţă de ce ţi se întâmplă. Doar că emoţiile se cam încurcă în butoane din când în când şi deşi te antrenezi mental să reacţionezi într-un fel sau altul, un cuvânt poate să declanşeze vitregii sufleteşti pentru care nici centura neagră de 10 dan în meditaţie şi gândire pozitivă nu ţi-ar fi de folos.

Oamenii nu-şi dau mereu seama că poartă cu ei cuvinte-scut, cuvinte-mângâiere, cuvinte-torpilă, cuvinte-pansament, cuvinte-pumnal, cuvinte-praştie, cuvinte-speranţă, cuvinte albe ş.a.m.d. Că toate vorbele lor pot clădi sau frânge ceva, în tine, în ei.

Aşa că le folosesc fără permis de port-cuvinte, azvârlindu-le aiurea în stânga şi în dreapta, nemaiavând timp, interes sau chef să vadă în ce inimi nimeresc şi ce daune produc.

Continue reading “Permis de port-cuvinte”