Parenting platonic

De la Lev Tolstoi ne-au rămas multe maxime celebre, printre care şi cea din deschiderea romanului Anna Karenina: “Toate familiile fericite sunt la fel; fiecare familie nefericită este nefericită în propriul fel”. Dacă zicerea rămâne valabilă şi în vremurile noastre tumultuoase, există totuşi ceva ce s-a schimbat. Avem azi (şi) o altă accepţiune a cuvântului “familie”.

Familia zilelor noastre nu mai este neapărat cea tradiţională, ci e formată tot mai des din ceea ce componenţii ei consideră că este cel mai bine pentru ei înşişi. Iar asta înseamnă fie doi oameni care intră într-un parteneriat cu scopul unic de a avea un copil, fie cupluri căsătorite care îşi dizolvă relaţia romantică, dar rămân sub acelaşi acoperiş de dragul copiilor lor.

Continue reading “Parenting platonic”

Psihologia nou-născutului

E fericit copilul meu? Mă recunoaşte? Îl recunoaşte pe tatăl lui? Ce visează? Mă iubeşte? Înţelege ce-i spun ca puştiul din Look who’s Talking, dar îi place să se distreze pe seama mea? Gândeşte?

Întrebările acestea şi încă atâtea altele se învârt în capul noului părinte cu o viteză uimitoare. Nimeni nu se naşte învăţat, dar parcă nu-ţi vine să gândeşti asta când o mogâldeaţă de om urlă, considerându-te responsabil pentru toate stările prin care trece. Bebeluşul vine pe lume cu un set cvasi-necunoscut de reguli, iar părintele e într-o cursă contra cronometru pentru a descifra codul, şi astfel, să se poată ridica la nivelul aşteptărilor sarcinii care-i va reconfigura întreaga existenţă. Nu de puţine ori, adultul se va simţi ca-ntr-un labirint, testat de cea mai mică şi, aparent neajutorată, fiinţă din univers şi lucrurile nu devin mai liniştite decât odată ce descoperă cum funcţionează minunăţia producătoare de urlete, zâmbete, plânsete şi proteste din faţa lui. Singură practica îl va transforma în maestru.

Continue reading “Psihologia nou-născutului”