Bunicul meu a fost, în vremurile de dinainte de ‘marea tulburare’, cel mai fidel abonat al cotidianului Scânteia. Și cel mai mare fan al Marioarei Murărescu. Practic, copilăria mea poate fi povestită pe capitole încadrate de momentele de ‘Tezaur folcloric’. A urmat perioada ‘Adevărul’ și toate talk-show-urile mai mult sau mai puțin politice. Acum, la 88 de ani, bunicul meu citește Good Food. Și, când merge pe la mama, își caută singur din telecomandă TV Paprika.
Mama gătește fenomenal, face ea cumva de iese totul într-un mare fel. Și asta i-a reușit ani de zile doar din sare, piper, boia și omniprezentul ‘delikat’. Acum trei ani, m-am hotărât să fac sarmale. Nu mai încercasem, mi se părea o activitate ruptă din ‘Dune’; am auzit povești mai degrabă descurajatoare, decât încurajatoare, despre cât de greu e să rulezi compoziția în foile de varză și mi-am tot făcut curaj. Și o sun pe mama să îmi explice. Mama, organizată și răbdătoare ca un medic pediatru ce se află, mă ia metodic, pe pași. Și, deodată, aud: ‘și pui și un pic de oregano’. Dintr-o dată, mi-am amintit că, de ceva vreme, în bucătăria dragă din Oradea apăreau borcănele, pliculețe, punguțe cu diverse condimente. Și că mama răsfoia reviste culinare. Și chiar căuta pe google rețete noi. Și încerca gusturi noi. Feritu-ne-o Domnu’, dacă mama descoperă wasabi, mămăliga cu brânză și smântână nu va mai fi aceeași!! Continue reading “Lobby4hobby. Mâncăm comunicare pe pâine”