Sylvia Plath

“If neurotic is wanting two mutually exclusive things at one and the same time, then I’m neurotic as hell. I’ll be flying back and forth between one mutually exclusive thing and another for the rest of my days. “

Pentru prietenii apropiați era Syl, pentru familie Sivvie, iar noi restul o știm drept Sylvia Plath –  fata care striga mereu la ceruri, dar nu i se răspundea, așa că uneori voia să fie ea Dumnezeu, să poată crea un univers întreg din nimic. Fiecare rând scris de ea sau despre ea este atât de încărcat emoțional încât rămâne o prezență palpabilă chiar și dincolo de moarte. Deși a folosit un stil confesiv, nu reflectă ideea de mărturisire,  ci  nevoia de exorcizare a trecutului și de a prelua controlul asupra prezentului. Sylvia găsise curajul de a realiza pe hârtie o anatomie a demonilor săi printr-o autoanaliză lucidă dusă până la cinism, scriind fățis, cu îndrăzneală, despre miriadele de energii întunecate ale vieții, pe care, oricât de familiare ne-ar fi, noi, majoritatea le  negăm. 

“I can never read all the books I want; I can never be all the people I want and live all the lives I want. I can never train myself in all the skills I want. And why do I want? I want to live and feel all the shades, tones and variations of mental and physical experience possible in life. And I am horribly limited.”

Sylvia iubea oamenii prea mult sau deloc și își dorea să fie o mulțime de lucruri în același timp, să exceleze în a fi poetă, mamă, soție și gospodină – această dorință de a fi superfemeie epuizând-o cumplit. Cunoscută pe nedrept de unii pentru felul șocant în care a ales să-și pună capăt zilelor la numai 30 de ani, pe majoritatea cititorilor săi i-a atins prin romanul semi-autobiografic Clopotul de sticlă în care a descris în detalii căderea psihică, terapia cu electroșocuri și monotonia sufocantă a vieții moderne.

I have the choice of being constantly active and happy or introspectively passive and sad. Or I can go mad by ricocheting in between.”

Când mă gândesc la mitul artistului torturat nu pot găsi alt exemplu mai bun decât acela al poetei Sylvia Plath. Deși talentul său literar a fost remarcat devreme, prima poezie publicându-i-se la vârsta la care alții abia învață să scrie și să citească, în timpul vieții nu a apucat să se bucure de faimă sau măcar apreciere, majoritatea textelor fiindu-i respinse sau criticate. Anii ’70 au încoronat-o drept un martir feminist, a fost prima care a primit postum premiul Pulitzer (pentru volumul de poezii “Collected Poems”), iar acum viața și opera sa ating proporțiile unei legende- un tribut cu siguranță prea mărunt pentru a compensa destinul ei tragic.

Decesul tatălui pe vremea când Sylvia avea numai 8 ani avea să o marcheze pentru totdeauna, în noaptea aflării  acestei vești fetița de atunci declarând că “I’ll never speak to God again.”. Neputința de a se adapta la constrângerile unei societății cu principii învechite și tradiționaliste, nenumăratele încercări de a se sinucide, terapia cu electroșocuri, obsesia perfecționismului, lipsa afecțiunii și încurajării de care avea nevoie, relația conflictuală cu mama sa și mariajul controversat cu poetul Ted Hughes –  toate acestea, transferate în scrierile sale, imprimă o forță și o tensiune emoțională de neegalat, dar în același timp o consumă într-un ritm frenetic ca niște implozii fără sfârșit, după cum remarca și A. Alvarez care în 1963 a scris – “realizarea supremă a Sylviei Plath din perioada maturității sale artistice rămâne felul în care face inseparabile moartea și poezia, ultima devenind astfel o artă ucigașă.”

Oricum biografia nu exista pentru ea decât exclusiv ca material pentru artă.

“And by the way, everything in life is writable about if you have the outgoing guts to do it, and the imagination to improvise. The worst enemy to creativity is self-doubt.”

Author: Elena Silvana

Scriu și citesc, iar asta îmi ocupă tot timpul. Cred în anticipație și în curiozitate ca fiind cea mai pură formă de insubordonare. Nici o poveste nu poate fi spusă fără poezie. Arta nu ar trebui să fie separată de viață ca și cum ar fi prea prețioasă pentru utilizarea de zi cu zi. Poate tocmai de aceea deviza mea este: dream, create, inspire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *