Sylvia Plath a Africii: Ingrid Jonker și fluturii negri

 „Literature does not grow or develop in a vacuum; it is given impetus, shape, direction and even area of concern by the social, political and economic forces in a particular society. The relationship between creative literature and other forces cannot be ignored especially in Africa, where modern literature has grown against the gory background of European imperialism and its changing manifestations: slavery, colonialism and neo-colonialism. Our culture over the last hundred years has developed against the same stunting, dwarfing background.”  Ngũgĩ wa Thiong’o 

 Mai mult sau mai puțin voluntar/conștient, fiecare dintre noi are o zonă literară de confort, indiferent că ține de gen, de temă sau spațiu geografic. Rareori citim ceva ce depășește granițele acesteia, mai ales dacă aparține unei categorii nepopulare, „obscure”, cum ar fi poezia africană. Astfel, am ajuns să mă întreb, cum am putea evolua cu adevărat ca cititori dacă refuzăm a ne lărgi sfera de interes?

„Your laugh is an open broken grenade.”

Pe Ingrid Jonker, mult-iubita poetă a Africii de sud, comparată adesea cu Sylvia Plath, Virginia Woolf sau Anne Sexton datorită vieții tumultoase și-a sfârșitului tragic, am descoperit-o întâmplător, vizionând filmul Black Butterflies (2011). Am îndrăgit-o imediat datorită biografiei, înainte de a-i citi poeziile, atrasă fiind probabil de atitudinea sa rebelă, copilăroasă, de forța și fragilitatea pe care o emana, de caracterul său mercurial și idiosincratic. Obsedată de simbolismul oglinzii („Bitter fruit of daybreak/ bitter fruit of sun/ a mirror fell and broke/ between us and harm”) și văzând scrisul ca pe o reconfirmare, Ingrid și-a creat fiecare poem ca pe o rană absorbind toată durerea lumii, pulsând o sensibilitate aproape imposibil de tradus. 

 „I went searching for the way of my body and could find only the strange scars in the dust…”

Ingrid Jonker s-a născut în 19 septembrie 1933, într-o fermă din Douglas, Northern Cape. A scris încă de la vârsta de 6 ani, la 16 începând corespondența cu scriitorul D.J. Opperman, a căruia viziune a influențat creația acesteia. Deși prima colecție de poeme a fost întocmită cu mulți ani înainte, abia în 1956 a publicat primul volum intitulat „Escape”, iar următorul, „Smoke and Ochre”, în 1963. N-a mai apucat să termine încă un volum, poeziile rămase fiind incluse într-o colecție apărută postum, „Toppling Sun”. A mai scris și o piesă de teatru, câteva proze scurte. Textele sale au fost traduse în engleză, germană, franceză, daneză, poloneză și hindi, iar câteva poeme au fost chiar puse pe muzică de artiști precum Laurika Rauch, Anneli van Rooyen sau Chris Chameleon. S-a bucurat de faimă și în timpul vieții, dar adevărata celebritate a dobândit-o mult mai târziu, poate și datorită lui Nelson Mandela,  cel care, în 24 mai 1994, odată cu inaugurarea primului Parlament ales democratic în Africa de Sud, a citit unul dintre poemele acesteia, The child is not dead.

 

Ingrid Jonker: Poet under Apartheid

„I repeat you/ Without beginning or end,/ I repeat your body./ The day has a thin shadow/ and the night yellow crosses/ the landscape without regard/ and the people a row candles/ while I repeat you/ with my breasts/ that reforms the hollows of your hands.” (I repeat you)

Ingrid nu a avut o copilărie prea fericită, pierzându-și mama foarte devreme iar tatăl respingând-o vehement. Erau mereu în conflict datorită viziunii politice diferite, a faptului că acesta în calitate de ministru al cenzurii se simțea rușinat de atitudinea rebelă a fiicei care făcea parte din grupul Die Sestigers (alături de Breyten BreytenbachAndré Brink, Adam Small și Bartho Smit), un grup ce contesta normele literare conservatoare ale Africii din acea perioadă. Nici în dragoste nu a avut mai mult noroc. Mariajul din 1956 cu Pieter Venter, în urma căruia s-a născut Simone, a durat doar ceva mai mult de 3 ani. Ceilalți doi bărbați importanți din viața sa, cu care a avut mai degrabă o aventură decât o relație, fiind alți doi colegi de breaslă, scriitorii Jack Cope și André Brink.

„Your face is the face of all the others/ before you and after you and/ your eyes calm as a blue/ dawn breaking time on time/ herdsman of the clouds/ sentinel of white iridescent beauty/ the landscape of your contesses mouth/ that I have explored/ keeps the secret of a smile like small white villages beyond the/ mountains/ and your heartbeats the measure of/ their ecstasy/ There is no question of beginning/ there is no question of possession/ there is no question of death/ face of my beloved / the face of love.”  (The Face of Love)

Pentru Ingrid, moartea adesea coincidea cu iubirea, iar viața în sine era doar o mascaradă. Respingerea tatălui, avortul pe care a trebuit să-l facă în urma unei aventuri și alte neîmpliniri au afectat-o atât de mult încât a decis să se interneze în 1961 la același spital psihiatric prin care trecuse și mama sa. Ca și cum nu s-ar mai fi putut da jos din roller coaster-ul auto-distructiv în care se aventurase, anxietatea, excesul de băutură și medicamente, toată durerea lumii pe care părea că o poartă în brațe determindând-o în cele din urmă, la numai 31 de ani, să aleagă un final similar cu cel al Virginiei Woolf.

„Modern African poetic aesthetics are unique in possessing a repertory of authentic African features. This authenticity manifests itself in the use of concrete images derived from the fauna and flora, proverbs, indigenous rhythms, verbal tropes, and concepts of space and time to establish a poetic form. Besides (and unlike in the West), content is more important than form and images do not aim to reflect the senses. Content is not perceived by poet and audience as extra-literary. The mere fact that foreign languages are used could occasionally create discord in discourse but modern African poetry attempts to reflect indigenous rhythms. In fact, an authentic African world forms the backdrop of modern African poetry”  Ojaide 

 Pentru cei care îndrăznesc și sunt curioși să se aventureze pe teritoriul nicidecum arid al literaturii africane, iată câteva titluri care nu trebuie trecute cu vederea:

Author: Elena Silvana

Scriu și citesc, iar asta îmi ocupă tot timpul. Cred în anticipație și în curiozitate ca fiind cea mai pură formă de insubordonare. Nici o poveste nu poate fi spusă fără poezie. Arta nu ar trebui să fie separată de viață ca și cum ar fi prea prețioasă pentru utilizarea de zi cu zi. Poate tocmai de aceea deviza mea este: dream, create, inspire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *