Sfaturi de călătorie de la Paulo Coelho

Vara, mai ales în perioada vacanţelor, flirtăm cu orice gând ghiduş care ne răsare în minte. Le tratăm pe toate cu nonşalanţă, nu ne ataşăm de niciunul, suntem molatici şi visători. Foamea de aventură pe alte meleaguri primează întotdeauna. Atunci când pleci într-o călătorie, fie că vorbim de un city break sau o vacanţă rezonabilă care-ţi impune trasul unui bagaj după tine, pleci întotdeauna cu nerăbdare. Să vezi cum eşti tu în Grecia, în Italia sau în Insulele Canare, ce-ţi spun locurile despre tine, ce poţi învăţa despre ceilalţi, cum să te îmblânzeşti mai bine, ce clape din interior îţi sunt atinse în faţa unui amurg sau pe o străduţă lăturalnică unde miroase a dulceaţă cu scorţişoară. De-abia apoi te gândeşti că vrei să scapi de ce ai acasă. Sau cel puţin eu aşa funcţionez.

Mai cred şi că plecăm ca să ne reîntregim. O călătorie e o şansă de a descoperi o piesă de puzzle şi de a o pune conştiincios la locul potrivit. E una din şansele care ţi se oferă de a te construi, de a te lăsa mulat de experienţe, de a asista activ la procesul creării tale ca om.

E inevitabil, într-o călătorie o să-ţi stabileşti mereu nişte lucruri de văzut; uneori mai multe decât ai putea fizic vedea în zilele numărate de vacanţă. Există, totuşi, atât de multe feluri de a călători, încât nu ar trebui să ne mire că unii bifează tot ce şi-au trecut pe lista umplută în nopţi întregi de insomnie şi strategie.

Sfaturi de călătorie vom mai primi, vom mai da şi vom mai cere. Pentru că oamenii sunt diferiţi, doar unele dintre ele ne vor folosi, mai ales dacă vrem să experimentăm şi alte feluri de a face lucrurile.

După o viaţă întreagă de călătorit şi intitulându-se singur “un suflet de călător”, Paulo Coelho a aşternut de curând pe blogul său câteva lucruri învăţate mergând din loc în loc.

Nu călca în muzee – este primul sfat al lui Coelho. Într-un oraş nou e mult mai interesant să vezi prezentul decât trecutul. Pentru muzee ai nevoie de timp şi obiectivitate, să ştii ce ai venit să vezi, altfel pleci cu sentimentul că ai văzut prea puţine lucruri fundamentale şi oricum nu-ţi poţi aminti care sunt acelea.

Nota mea: eu intru în muzee, vânez expoziţii interesante şi chiar dacă ies cu sentimentul că n-am acumulat prea multe, ţin minte mereu cum m-au făcut să mă simt. Şi cred că asta nu e puţin lucru.

Petrece timpul în baruri – Coelho nu se referă la cluburi de noapte, ci locuri unde localnicii vin să se-ntâlnească, să bea un pahar şi să vorbească despre vreme. Oricât de nebunească ar părea conversaţia, dacă cineva te întreabă ceva, vorbeşte: nu poţi judeca frumuseţea unei grădini doar uitându-te la poartă.

Nota mea: e un lucru care merită făcut. Nu te poţi învârti mereu în locurile invadate de turişti şi să dai nas în nas cu neofiţi asemănători ţie.

Fii deschis – Cel mai bun ghid turistic e un om care trăieşte în locul unde mergi, dar care nu lucrează într-o agenţie. Pune o întrebare unui astfel de om, îl vei ghici imediat şi vei profita mult de pe urma discuţiei cu el.

Nota mea: de câţiva ani am lângă mine un cititor de hartă excelent. E o scuză.

The Great Railway Bazaar: By Train Through Asia
As I Walked Out One Midsummer Morning
In Patagonia

Încearcă să călătoreşti singur sau, dacă eşti căsătorit, cu partenerul tău – va fi mai greu, nimeni n-o să-ţi poarte de grijă, dar numai aşa poţi uita locul de unde vii. Călătoria cu un grup este un fel de a vedea o ţară străină vorbind în limba ta maternă, făcând ceea ce liderul grupului îţi spune să faci.

Nota mea: n-am călătorit niciodată cu adevărat singură, ci doar în doi. Oricât de apropiaţi ai crede că sunteţi, lasă-ţi prietenii acasă. Fiecare are ritmul propriu de a face lucrurile şi te poţi trezi cu priviri urâcioase aruncate în direcţia ta. Şi nici nu ieşi din zona de confort deloc.

Nu compara – nu compara nici preţurile, nici standardele de igienă, calitatea vieţii, mijloacele de transport, nimic. Nu călătoreşti ca să demonstrezi că duci o viaţă mai bună decât alţi oameni – scopul tău ar trebui să fie să afli cum trăiesc alţii, ce te pot ei învăţa, cum fac faţă ei realităţii şi extraordinarului.

Nota mea: compar uneori oraşe şi arhitecturi, transform preţurile în lei şi fac ochii mari, văd mai bine ce au românii bun acasă la ei. E involuntar.

Înţelege că toată lumea te înţelege – chiar dacă nu înţelegi limba, nu-ţi fie teamă: limbajul semnelor e universal. Ţine mereu în buzunar cardul de la hotelul unde stai; dacă te rătăceşti, opreşte un taxi şi arată-i cardul respectiv.

Nota mea: încă n-am fost atât de departe de casă unde lumea să nu priceapă ce întreb. Nu ştiu cum aş reacţiona undeva unde să nu înţeleg hărţile sau limba.

As They Were
The Innocents Abroad:  Or the New Pilgrim's Progress

Nu cumpăra prea multe lucruri – cheltuieşte bani pe lucruri pe care nu trebuie să le cari după tine: bilete la o piesă de teatru, restaurante, călătorii. În ziua de azi, poţi cumpăra orice de pe internet fără să plăteşti excesul la bagaj.

Nota mea: eu vreau să le fac pe amândouă: şi experienţe, şi vin, brânză şi cărţi în bagaj.

Nu încerca să vezi lumea într-o lună – e mai bine să stai 4-5 zile într-un oraş decât să vizitezi 5 oraşe într-o săptămână. Un oraş e ca o doamnă capricioasă: e nevoie de timp ca s-o seduci şi să ţi se reveleze în mod complet.

Nota mea: prefer şi eu să fac asta.

Sea and Sardinia
Venice
In an Antique Land

O călătorie e o aventură – Henry Miller spunea că este mult mai important să descoperi o biserică de care nimeni altcineva n-a mai auzit decât să mergi la Roma şi să te simţi obligat să vizitezi Capela Sixtină alături de mii de alţi turişti. Mergi şi la Capela Sixtină, dar bate şi străzile, explorează străduţele, experimentează libertatea de a căuta ceva – chiar dacă nu ştii ce – dar care odată găsit, îţi va schimba cu adevărat viaţa.

Nota mea: un sfat ca o mantră, de repetat cu ochii închişi, înainte să pleci spre aeroport şi spre destinaţia ta de vacanţă.

Voi ce lucruri faceţi şi ce nu faceţi atunci când plecaţi în vacanţă?

Into Thin Air
The Lost City of Z: A Legendary British Explorer's Deadly Quest to Uncover the Secrets of the Amazon
A Field Guide To Getting Lost

Sursa

Author: Ioana Ristea

Sunt curioasǎ şi-mi place sǎ învǎţ, îmi sunt dragi oamenii şi imperfecţiunile lor, cred în armonie interioarǎ şi încerc sǎ mǎ joc cât mai mult.

2 thoughts on “Sfaturi de călătorie de la Paulo Coelho”

  1. E şi Coelho bun la ceva că mie ca scriitor de romane nu prea îmi place 😀
    În muzee şi eu merg; singură am călătorit doar în delegaţii şi m-am plimbat de una singură prin oraşe maxim 1-2 zile (este interesant pentru că am cunoscut oameni dornici să îmi dea indicaţii sau chiar să mă însoţească până la destinaţie; pe de altă parte, în Surinam, unde populaţie este majoritar de culoare neagră mă simţeam un pic expusă în mulţime) dar parcă nu te bucuri la fel de mult de ce vizitezi fără cineva drag lângă tine.

  2. Mie mi-a plăcut cândva Coelho, aşa-mi aduc aminte. Na, cu vârsta descoperi alte şi alte lucruri… 🙂
    Cât despre articol, eu cred că e ca la film. Dacă nu ai cui să-i arăţi “Uite, ce frumos e acolo, uite ce tare se vede”, parcă pierzi ceva. Afli mai multe despre tine şi înfrunţi mai multe temeri de unul singur, dar parcă tot e mai bine cu încă cineva căruia să te confesezi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *