Scriitori-păpușari și poveștile lor

Construiesc lumi și ne invită să pășim în ele. Folosindu-se de regulile neîmblânzite ale fanteziei și de pârghii interioare fragile, necunoscuți ne devin dragi, prin cuvintele în care ne îmbracă realitatea, și își află locul printre bucuriile, singurătățile, tăcerile și neliniștile noastre.

Scriitorii aprind scântei în minți și inimi, făcându-ne conștienți de faptul că fiecare personaj descoperit poartă cu el o bucățică din umanitate, din noi, dar și din cel care le-a așternut pe hârtie. Astfel că citim fiecare pagină aproape complice, pentru că dincolo de ce se spune se ascunde tensiunea plăcută a ce doar se bănuiește, nerostindu-se niciodată.

În culisele semnelor de întrebare ridicate de personaje și replici-mesaj, de cărți-misiune, se află mai mereu curioși cercetători ai laboratorului unei povești, ai lumii care naște lumi.

Biografiile marilor artiști ne îngăduie să străbatem culoare sufletești întortocheate, pe care adesea ne ciocnim de prejudecățile noastre, descoperind ferestre pe care nu le-am deschis, în spatele cuvintelor. Arthur Miller – A Life sau The Radbury Chronicles sunt doar două dintre cărțile care încearcă să dezvăluie sforile manevrate de scriitori pentru a face literatura să (ne) vorbească.

De multe ori, viețile reflectate devin povești și oamenii devin personaje, chiar și în cele mai documentate volume biografice. Așa se întâmplă și cu aceste volume în care emoția domină istoria. Dar asta face întâlnirea cu „realitatea” și mai fascinantă, pentru că în spatele oricărei parafe oficiale se ascunde misterul unei inimi care nu poate fi arhivată.

Arthur Miller: A Life
Una dintre cele mai apreciate biografii despre importantul dramaturg american Arthur Miller este cea a lui Martin GottfriedA Life. Sunt descrise momente din viața lui Miller pe care nu ai cum să nu le recunoști în arta sa. La finalul primei reprezentații cu The Death of a Salesman, în 1949, regizorul Elia Kazan (care i-a fost ghid, prieten și mentor, până la conflictul pe teme politice dintre cei doi) a spus că a fost pentru prima oară când a văzut bărbați în toată firea plângând la teatru. Sentimente reprimate între un tată și fiii săi, o iubire mocnind în spatele reproșurilor, aparențe salvate în detrimentul unor suflete distruse – întreaga lume se recunoștea în spatele dramei unui comis-voiajor oarecare. Martin Gottfried merge pe urmele poveștii copilului Arthur Miller, din New York, crescut într-o atmosferă familială extrem de dură și de tensionată, din cauza privațiunilor provocare de marea criză financiară. Niciodată nu i-a fost ușor, dar a fost pasionat de tot ceea ce a făcut, de la manifestele politice la creațiile teatrale care continuă să facă istorie, la iubiri pasionale și regrete nemărturisite. De-asta nu e de mirare că, la 80 de ani, a pocnit un tânăr jurnalist care a îndrăznit să îl întrebe dacă încă o mai visa pe fosta sa soție, Marilyn Monroe. Gottfried are răbdare cu Miller, cu ezitările și nesiguranțele lui, nu caută răspunsuri definitive, ci îi place călătoria spectaculoasă alături de acest artist dedicat teatrului său, poate mai mult decât vieții. Cu tandrețe și o sensibilitate cinică…

„M-am oprit în mijlocul acelei clădiri și am văzut – cerul. Am văzut lucrurile pe care le iubesc în această lume. Munca, mâncarea și timpul, timpul în care am răgazul să fumez. Apoi m-am uitat la pixul din mâna mea și m-am întrebat: de ce mă agăț de ăsta? De ce încerc să fiu ceea ce nu-mi doresc? Ce caut într-un birou, făcându-mă de râs, când tot ceea ce vreau e acolo, așteptându-mă să spun că știu cine sunt? De ce nu pot spune asta?” (Arthur Miller, The Death of a Salesman)

The Bradbury Chronicles: The Life of Ray Bradbury  nu este doar o incursiune în istoria personală a unuia dintre cei mai importanți autori de science-fiction ai timpurilor noastre, ci mai ales o mărturie de credință și devotament a unuia dintre cei autodenumiți membri ai fanclubului Ray BradburySam Weller. Să calci pe urmele lăsate în timp de cel considerat poetul universurilor extraterestre și al suprarealismului teluric nu are cum să fie ușor, dar Weller vede în această carte și o misiune de onoare, față de cel pe care-l admiră de când își amintește.

Evoluția lui ca scriitor, rebeliunile politice, discursurile contra puterii totalitare completează portretul lui Bradbury, lumea de ficțiune protestatară întâlnindu-se cu aceasta a contestării directe a dictaturii, dar și cu strălucirea Hollywoodului în anii săi de glorie. Cronicile includ și întâlniri memorabile cu Orson Welles, George Burns, Buster Keaton sau Federico Fellini.  Ray Bradbury era obsedat de scrisul său, avea o disciplină extraordinară, scria cel puțin o proză scurtă pe săptămână, dar și eseuri, poezie, piese de teatru. Navele spațiale, marțienii, călătoriile în timp, făpturile fantastice erau doar mijloacele prin care spunea adevărurile vremii lui. Nu îl interesa neapărat joaca de-a viitorul, cât dezvăluirea, prin aceste jocuri periculoase, a prezentului. The Bradbury Chronicles: The Life of Ray Bradbury păstrează stilul deschis și extrovertit al lui Bradbury, dar lasă să se insinueze și adierea de melancolie din mai toate scrierile lui. Așa cum nu pare să fi simțit-o în viață, catalogând-o printre emoțiile zburătoare neidentificate…

„Trebuie să scrieți în fiecare zi a vieților voastre… Trebuie să stați la pândă în biblioteci, să vă urcați pe rafturi ca pe niște scări, să mirosiți cărțile ca și când ar fi parfumuri și să le purtați ca pe pălării pe capetele voastre nebunești… vă doresc să va îndrăgostiți în fiecare zi din următoarele 20.000 de zile. Și din această dragoste, să recreați o lume.”  (Ray Bradbury)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *