Scriitori-legendă

Se spune despre marile opere că ar trebui să îl reflecte pe cel care le citeşte⁄priveşte⁄ascultă, nu pe cel care le-a creat, personalitatea acestuia (con)topindu-se în arta sa – oglindă a lumii, nu portret robot al artistului la tinereţe.

Dar în culisele creaţiei se petrec o sumedenie de întâmplări ciudate şi fantastice, definitorii pentru scena reprezentaţiei literare, teatrale, muzicale sau vizuale pe care autorul o pregăteşte pentru publicul său. De multe ori histrion, artistul însuşi ridică, din când în când, ca din greşeală, faldurile cortinei pentru a lăsa la vedere câte ceva din asamblarea puzzle-ului de emoţii, gânduri, trăiri, din care îşi compune ficţiunea. Reaşază oameni, mută decoruri, schimbă vremi şi vremuri, se împiedică de cabluri uitate de la mai vechi răsturnări de situaţie, alege reflectoarele care fac umbrele să se distingă mai bine, se ia la harţă cu unele personaje, le îmbrăţişează tandru pe altele.

Iar apoi, mirându-se parcă de privirile curioase ale cititorilor-spectatori, pune iar scripeţii misterului în mişcare şi lasă în luminile rampei doar ceea ce îşi doreşte să se vadă. Însă, mecanismul deja s-a  declanşat şi parcă vrei să îl cunoşti mai bine pe cel care face magia să se întâmple, mai ales după ce ţi-a împărtăşit câteva dintre trucurile sale.

Mi s-a întâmplat adesea ca citind ceva puternic, emoţionant, în care mi-am regăsit fricile speranţele, deziluziile, să-mi doresc să aflu mai multe despre cel care mi-a vorbit despre mine, fără a mă cunoaşte, despre felul în care biografiile noastre se intersectează sau nu, pe bucăţi de continente-sentiment, de lumi-poveste.

Dar sunt scriitori care complică intenţionat jocul, părând că-ţi oferă dintru început realitatea lor, doar pentru a descoperi, mai apoi, că şi-au confecţionat, din fragmente de adevăruri, o literatură a vieţii, în care faptele rămân, dar sunt învăluite, până la sufocare, în interpretările emoţiilor.

Creează astfel mituri în jurul lor, care se transformă într-o preţioasă provocare pentru toţi cei care i-au întâlnit, la un moment dat, pe un tărâm al neliniştilor comune. Unul dintre cele mai faimoase cazuri este acela al lui Ernest Hemingway, unul dintre marii scriitori-personaj, ale cărui cărţi par documentare jurnalistice, în vreme ce viaţa lui nu poate fi povestită decât traversând clandestin graniţa cu ficţiunea, la peste 50 de ani de la moartea sa. Teoria icebergului, despre care a vorbit în legătură cu arta sa, se aplică cel mai bine în ceea ce-i priveşte viaţa – o zecime la vedere şi 9 zecimi sub apă, bănuită, niciodată dezvăluită.

Mrs. Hemingway
Astfel că nu e de mirare că apar, tot mai des, mărturii, nu atât despre Hemingway, ale cărui contururi robuste par să sfideze explicaţiile, ci despre oamenii care i-au populat realitatea şi care ar putea să-l dezvăluie, prin oglindire. Una dintre aceste cărţi este minunata Mrs Hemingway, a lui Naomi Wood,  care explorează cu tandreţe sufletele femeilor care l-au iubit până la autodistrugere pe Papa.

Compilând adnotări din jurnal, fragmente din scrisori, diverse notiţe, amintiri ale prietenilor,  date istorice şi biografice, romanul lui Wood se aventurează în cotloanele întunecate şi sălbatice ale iubirilor lui Hemingway căutând zonele de lumină şi de adevăr, explorând bucăţile de viaţă întâlnite şi redându-le locul în realitate şi poveste. Cartea însăşi este o declaraţie de dragoste prin iubirile pe care le dezvăluie cu delicateţe. Naomi Wood păşeşte cu graţie, nedorind să deranjeze, printre exponatele sentimentale despre care vorbeşte, miza ei nu este să şocheze sau să surprindă, ci să emoţioneze, surprinzând mişcările sufleteşti ale unor femei puternice, dar gata, în orice moment, să „se arunce de la balcon pentru Hemingway sau să-l urmeze în război”.

Mrs Hemingway nu este o carte biografică (deşi foarte serios documentată) şi nu este nici o lucrare de ficţiune (chiar dacă realitatea este uneori dată la o parte de dragul unei imagini literare impresionante), ci este o repovestire a unei legende, din perspectiva (imaginată sau mărturisită) a celor care i-au îngrijit sufletul.

„Nu-ţi face griji, spuse ea, Ernest a atras întotdeauna oamenii obsedaţi. Ai fost doar una din multe altele. Şi, în secret, câteodată, cred că lucrul ăsta îl flata. Nimeni nu l-a hărţuit vreodată pe Fitzgerald.” (Mrs Hemingway)

Este una dintre acele întâlniri care te lasă dorindu-ţi să afli mai multe, dar bucuros că ai putut pătrunde atât de departe pe teritoriul mitului. Chiar dacă, dincolo de cortină, Mr. Hemingway  pare să se ascundă în continuare de luminile puternice ale credibilului, preferându-le pe cele voalate ale posibilului…

Hemingway's Boat
The Letters of Ernest Hemingway: Volume 1, 1907–1922
Hemingway's Guns
Hemingway – The Homecoming
Hemingway:  A Life in Pictures
Hemingway's Cats:  An Illustrated Biography
Hemingway's Boat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *