Rouge et noir

“Roșu și negru” – Două culori, două sentimente, două trăiri opuse, pasiune ce poate înălța în paradis și coborî în infern. Amestec de tragedie, de amor și ură, păcat și iertare, trădare și salvare, iată antiteza ce se amestecă complex în acțiunea imaginată de romancierul Stendhal într-una dintre operele celebre ale secolului al XIX-lea.

Subintitulat “Cronica anului 1830”, romanul Roșu și Negru are în centru un personaj ce va deveni tipic în proza realistă – parvenitul, urmărit în contextual societății franceze din perioada Restaurației. Fresca social-istorică este însă doar un cadru, căci romanul urmărește în principal formarea unei personalități. Destinul singular, dar exemplar al personajului, în fond un spirit revoltat, reflectă importanța afirmării sociale în susținerea năzuinței către manifestarea demnității umane.

Fiu al unui tăietor de lemne, tânărul Julien Sorel, având ca model mitul lui Napoleon, dorește să dobândească o poziție socială superioară. De aceea, renunță la carierea militară, simbolizată de culoarea roșu și îmbracă veșmintele ecleziastice, într-o societate în care Biserica reprezenta o cale de a obține avere și putere. Datorită reputației sale de bun latinist, devine preceptor al copiilor domnului de Renal, primarul orașului. Soția domnului de Renal se îndrăgostește de Julien, dar datorită ambiției și disprețului față de bogați, el transformă iubirea într-o cucerire socială și pasiunea într-un fel de datorie îndeplinită cu precizia unui soldat. Din cauza unei scrisori anonime prin care primarul este anunțat de infidelitatea soției, Julien este nevoit să părăsească orașul, dar ceea ce-l întristează nu este pierderea femeii iubite, pe care o lasă pradă neznădejdi, cu renunțarea la o situație materială confortabilă.

La Paris ajunge secretar particular al bogatului marchiz de La Mole. Julien se integrează treptat în societatea aristocratică pe care însă o disprețuiește profund, câștigă încrederea marchizului și o cucerește pe inaccesibila lui fiica, Mathilde de La Mole. Nu dragostea îl călăuzește însă, ci orgoliul. Departe de a fi un sentiment înălțător, iubirea reprezintă pentru Julien mijlocul prin care să fie recunoscut ca egal de către cei care îi sunt superiori. Marchizul îl acceptă în cele din urmă ca ginere, îi dă bani, proprietăți și un rang nobiliar. Totul este compormis însă de o scrisoare adresată marchizului de doamna de Renal, în care Julien este denunțat ca arivist fără scrupule. Într-un impuls de răzbunare, Julien ia cu el un pistol și se îndreaptă spre biserica unde doamna de Renal participa la slujba religioasă.

Cum se încheie romanul? Ei bine, vă lăsăm în suspans și vă invităm să citiți singuri aventura și evoluția acțiunii. Totuși, o întrebare apare involuntar: pune-te o clipă în locul lui Julien – tu cum te-ai raporta la valorile și standardele societății din care faci parte? Condamni personajul sau îi justifici acțiunile?

Author: Marie Beyle

Niciodată frumosul nu va înceta să ne inspire. Admir arta: natura înconjurătoare, literatura, pictura. Citesc și aprofundez istoria, pentru că "nu tot ceea ce este vechi este neapărat și demodat, după cum nu tot ceea ce este nou este și modern". Găsesc inteligență în zâmbetul unui copil și sunt de acord cu Mihai Eminescu când afirmă că "orice cap omenesc seamănă c-o odaie. Întrebarea e ce fel de odaie, ce aer, ce lumină e în ea și ce societate găsești".

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *