România mea secretă (interviu)

Pe Ioana şi pe Gabi le ştiu de la viajoa. De ceva timp, însă, Exploratorul Urban şi Aventurierul Zâmbăreţ au pornit un nou proiect, My Secret Romania prin care-şi propun să-i facă pe oameni să devină din ce în ce mai interesaţi de locuri unde tradiţiile sunt vii, iar natura – încă neatinsă. Poveştile lor sunt despre destinaţii mai puţin cunoscute din România, iar un factor deloc de neglijat este că fetele organizează şi excursii în locurile despre care vorbesc pe site. My Secret Romania vrea să inspire oamenii să pornească în road-trip-uri prin sătuce uitate de lume sau să se ducă voluntari pe un şantier arheologic, de exemplu. Ideea de bază ar fi să descopere acele locuri unde omul sfinţeşte locul şi să se întoarcă acasă plini de energie bună şi cu multe poveşti în tolbă. Pentru turiştii străini care şi-ar dori să ajungă şi în alte destinaţii în afara Văii Prahovei sau a bisericilor din Bucovina, site-ul va fi în curând disponibil şi în limba engleză. Mai multe despre proiectul acesta aflaţi în interviul de mai jos cu Ioana Pătrăşcoiu, jumătate din echipa My Secret Romania.

Cum a apărut ideea proiectului My Secret Romania?

Din mai multe dorinţe, care au crescut mari şi au vrut să se facă auzite. În ultimii 2 ani am călătorit mai mult prin Romania. Spontan sau planificat, am ajuns în locuri în care speram să ajung, în locuri în care visam şi în locuri de care habar n-aveam. Şi de fiecare dată mă miram de ce găseam la faţa locului: „Wow! Cât de fain e aici! Ce mişto ar fi să ştie mai multă lume de asta.”

Pe măsură ce adunam tot mai multe zile petrecute în ţară, mă gândeam că România merită mult mai mult spaţiu în planurile de vacanţă ale românilor. Pentru că are multe de oferit, pe atât de multe părţi: multiculturalism, turism istoric, chiar antic, turism montan, turism de aventură. Ştii de lucrurile astea de la geografie, dar alta e să le trăieşti.

Gabi, pe de altă parte, şi-a redescoperit rădăcinile (sau s-a apropiat mai mult de ele) în cele 6 luni cât a stat în Brazilia. În mod curios, acolo şi-a câştigat pâinea dând lecţii de limba română, povestind localnicilor interesaţi de traista ei tradiţională din Gorj şi de motivele de pe ea. S-a întors cu o privire proaspătă asupra tradiţiilor noastre şi s-a gândit cum să îşi aducă prietenii brazilieni, olandezi, francezi, englezi mai aproape de ele, cum să le explice festivaluri şi obiceiuri al căror înţeles de abia îl înţelegem noi, ce să-i sfătuiască să viziteze în România dincolo de Bran şi Bucovina.


Cum vă alegeţi destinaţiile pe care le promovaţi?

Pornim în primul rând de la curiozităţile noastre şi apoi vedem dacă avem tovarăşi de drum. De exemplu, amândouă avem o febleţe pentru Oltenia, care, poate din cauza bancurilor, nu e o destinaţie prea căutată. Sperăm să schimbăm un pic starea asta. Apropo, cum îţi sună un „tur al culelor”? (n.r. Vin! 🙂 )

Puneţi mult accent pe experimentare (ex: caii din Ţara Loviştei). Cum reacţionează oamenii după o excursie împreună cu voi într-un loc din acesta mai puţin cunoscut?

Mai voooor! Cred că la fiecare tură am avut parte de o mică aventură şi acea aventură i-a determinat să mai vină în aceeaşi excursie, în acelaşi loc, şi altă dată. A fost o zi când am greşit drumul şi am ajuns să petrecem 8 ore în şa, în loc de 4; lumea îşi aduce şi acum aminte cu drag de drumeţia aceea.  Apoi, altă dată, în prima zi, după ce am urcat şi coborât dealuri şi totul mergea bine, ne-a prins ploaia, caii s-au speriat şi am ajuns să facem galop timp de vreo 10 minute. Credeam că oamenii sunt speriaţi, dar i-am găsit uzi, cu un zâmbet mare, spunând că le-a plăcut la nebunie şi că mai vor. Ai multe de învăţat dintr-o astfel de excursie – şi ca participant, şi ca organizator.

Ne puteţi dezvălui câteva din destinaţiile viitoare?

Putem să spunem că am pus ochii pe Banat şi pe Secuime. De Oltenia ţi-am vorbit deja. Şi cu Dunărea avem nişte planuri…

De ce să alegem o vacanţă în România?

Pentru că te va surprinde dacă o laşi. Şi-ţi va oferi mult mai mult decât te aşteptai. Dar trebuie să treci peste nişte prejudecăţi: că ai văzut câteva locuri şi ai impresia că ai vazut tot, că serviciile sunt proaste peste tot (evident, nu sunt), că tu nu poţi face x activitate (de cele mai multe ori îţi trebuie un pic de voinţă combinată cu un pic de curaj).

Pentru ce categorie de oameni sunt recomandările şi excursiile voastre de pe My Secret Romania?

Pentru oameni care vor sa investească în ei şi în experienţe. Pentru cei care vor să se cunoască mai bine, să-şi mai taie din prejudecăţi, să cunoască lume nouă şi faină, să ajungă în acea Românie pe care o bănuiesc, dar despre care nu ştiu mare lucru.


Cum se face că ne dăm seama de potenţialul imens al ţării noastre mai ales atunci când suntem departe de ea? (Am în vedere ce a zis Gabi aici: “Pe un colţ de plajă din Brazilia a înţeles cât de important este să ne cunoaştem istoria, simbolurile şi tradiţiile, aşa că s-a întors gata să şteargă praful de pe zestrea primită de la bunici şi străbunici).

Sunt anumite lucruri care se schimbă doar călătorind. Acţiunea de a călători e importantă, dar la fel de important e cum o faci, cu cine, şi cu ce gând. Dacă pleci de acasă cu norişorul deasupra capului….norişorul ăla o sa stea cu tine tot timpul, chit că eşti în România sau în altă parte.  Apoi, dacă treci graniţa (sau graniţele), la început o să spui că „e mai bine ca în România”; după, lucrurile o să devină relative: descoperi lucruri mai puţin plăcute acolo, dar de care nu îţi aminteşti să fi avut parte în România. Am câteva exemple din Italia: timp de 5 luni nu mi-am putut plăti factura la gaz deoarece nu fusese emisă; erau oraşe întregi din Abruzzo care aşteptau cu nerăbdare factura de la gaz din februarie, deşi noi eram in iulie. Şi ăsta e doar unul dintre multele exemple. Cu cât pleci mai departe de România, cu atât începi să vezi ţara ta prin ochii celor pe care îi întâlneşti pe drum şi s-ar putea să o găseşti exotică. În Maroc, un american îmi spunea de ce conversaţie avusese cu un englez pe tema României – englezul se plângea că nu înţelege ce-s cu românii ăştia, cu Dracula, folclorul şi tradiţiile lor ciudate. Şi am început să mă gândesc la moroi, la obiceiurile din noaptea Sfântului Andrei, la dansul Paparudelor şi la cum ar trebui să pară aceste lucruri unui englez secular.

Ce înseamnă turism responsabil din punctul vostru de vedere şi unde se situează România la acest capitol?

Turism responsabil înseamnă să nu îţi umpli farfuria cu vârf, ci să îţi pui câteva linguri, ştiind că dacă nu îţi ajung, poţi să vii să mai iei o porţie. Mai bine aşa, decât să arunci mancarea după. De asemenea, înseamnă să nu te uiţi în farfuria celuilalt: dacă tu vrei să combini 2 tipuri de salate şi să ignori fripturile, e alegerea ta şi ar trebui să te bucuri de ea (şi viceversa e valabilă). Mai înseamnă să nu îmbrânceşti – că e loc pentru toţi la bufet şi mancare destulă – şi că după ce termini să îţi duci farfuria în locul de debarasare. România mai are de învăţat, dar se află pe drumul cel bun. Pas cu pas, zi cu zi, lucrurile se îmbunătăţesc.

Ce carte citeşti în momentul ăsta? Dar colega ta, Gabi?

Momentan citesc mai multe. Dar în geantă se află Jung de Anthony Stevens.  Iar Gabi citeşte Thinking fast and slow de Daniel Kahneman.

Recomandă-ne 3 cărţi de travel care te-au inspirat cel mai mult.

Varianta Ioana: Întoarcerea acasă de Slavomir Rawicz, Salbaticie de Cheryl Strayed, David Livingstone, Călătorii şi cercetări în Africa de Sud. Dar, în cazul meu, literatura de travel e o noţiune foarte cuprinzătoare. Aş baga în categoria asta şi cărti precum O mare de maci de Amitav Ghosh sau Istanbulul lui Orhan Pamuk pentru meritul de mă teleporta atunci şi acolo. Şi teleportările astea, dacă sunt realizate bine din punct de vedere tehnic, sunt la fel de valoroase precum o călătorie reală. Sau, poate mai mult? : )

Varianta Gabi: Cărţile care mi-au schimbat percepţia despre cum călătoreşti şi despre cum te schimbă călătoriile (dacă le permiţi) sunt  Rostul lumii. Jurnal de călătorie de Nicolas Bouvier, recomandată de Ioana 🙂 şi A week at the airport, de Alain de Botton pe care o am de la Paula (nr. fostă colegă din echipa viajoa). Până de curând stilul meu de a călători era mai degrabă inspirat de Into the wild de Jon Krakauer, dar am început să mă liniştesc.

Author: Ioana Ristea

Sunt curioasǎ şi-mi place sǎ învǎţ, îmi sunt dragi oamenii şi imperfecţiunile lor, cred în armonie interioarǎ şi încerc sǎ mǎ joc cât mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *