Ritualurile de lectură la copii

Cred că una din cele mai vechi amintiri ale mele, imortalizată şi într-o fotografie ce moţăie uitată într-un album de familie, este cu mine aşezată pe patul din sufragerie, încălţată cu nişte botoşi aspri, şi trecându-mi uşor mâna peste paginile unei cărţi cu iepuri. Ştiu că e cu iepuri şi pentru că se văd bine în poză, dar şi pentru că i-am iubit mult. Şi pe ei, şi cartea, şi cititul. Cu ei am intrat în lumea magică a cuvintelor, ei m-au învăţat să preţuiesc vorba scrisă şi rostită. Datorită iepurilor acelora, eu sunt acum un om în care palpită mii de cuvinte, bogat şi fericit.

Oricât ar suna de clişeic, copiii de azi nu mai au cum să fie oglinda părinţilor lor la aceeaşi vârstă. Noi nu aveam atâtea distracţii şi distrageri, ei nu mai au cum să aibă răbdare, lucrurile se mişcă mult mai repede acum.

Ca adulţi, avem datoria nu numai de a ne învăţa odraslele să citească, ci şi cum să iubească lectura şi chiar să simtă nevoia organică de carte, iar acest lucru este pe alocuri anevoios. Şcoala îi învaţă pe copii să privească cititul ca pe o corvoadă, ceva ce trebuie să facă şi din care, eventual, să scoată şi fişe stufoase de lectură; lucrul acesta îi va deturna cu siguranţă pe copii de la lectură şi cu greu vor putea fi readuşi la o întâlnire cu cartea.

Apoi, mai există şi mitul conform căruia copiii care se “dedau” lecturii romanelor grafice sau benzilor desenate nu ar profita de toate beneficiile cititului, de parcă decodarea vizuală nu ar merge mână-n mână sau nu le-ar dezvolta, de fapt, abilităţile verbale.

Aşa că ar trebui să începi devreme. Copilul nu sesizează momentul când devine cititor, lucrul acesta nu se simte, el doar se întâmplă. Până atunci, tu ai doar datoria să fii consistent: să-i citeşti cu voce tare, să-l pui să arate, să rostească cuvintele după tine. Să repovestească. Să te vadă şi pe tine citind. În general, oamenii, de la cei mai mici la cei mai în vârstă, nu sunt motivaţi de ceea ce faci, dar sunt inspiraţi de motivaţia pentru care faci acel lucru.

Orice carte poate fi o carte pe care ai putea s-o împarţi cu copilul tău. Cu ajutorul unor ilustraţii sugestive, autorii de azi pun la punct adevărate manuale despre cum să îi inciţi pe copii să descopere lumea fabuloasă a poveştilor.

Primul sfat ar fi “găseşte o poveste potrivită”, dar ţine minte că ar trebui să fie una bună, cu prinţi şi prinţese, dacă asta îi place, sau cu vrăjitori şi spiriduşi. Ţine cont de preferinţele copilului şi alege acele cărţi care au ca temă un personaj care lui îi place mult.

Ca orice alt demers, şi lectura are ritualurile ei pe care iniţiaţii le adoră. Amână deschiderea cărţii cât de mulţi poţi. Pune-l să inspecteze coperţile şi să îşi dea cu părerea cu privire la subiect. Poveştile de azi au o morală, dar asigură-te că el a reuşit s-o înţeleagă şi că poate să facă asocieri cu elemente din realitate. Menţine-l conectat la poveste cât se poate de mult, pune-i întrebări după fiecare paragraf despre ce se întâmplă şi ce crede că o să se întâmple în continuare. Citeşte-i cu intonaţie şi explică-i cuvintele pe care nu le ştie. Ajută-l să facă legătura cu experienţe reale, să-şi aducă aminte dacă el a trecut prin experienţa povestită în carte sau să-şi imagineze cum ar fi pentru el să i se întâmple acel lucru. La final, ar fi potrivit să desenaţi împreună povestea, aşa vei şti cât şi cum a interiorizat el morala.

Cel mai bun lucru care i se poate întâmpla copilului tău după aceste experienţe este să-şi dea seama că lectura e o poartă către libertate. Iar acesta e cadoul cel mai mare pe care i-l poţi oferi.

Author: Ioana Ristea

Sunt curioasǎ şi-mi place sǎ învǎţ, îmi sunt dragi oamenii şi imperfecţiunile lor, cred în armonie interioarǎ şi încerc sǎ mǎ joc cât mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *