Remediu pentru fericire

antidote

Sunt zile în care ieşi din casă cu un zâmbet imens pe faţă, pregătit să faci faţă lumii mohorâte, te încarci din faţa oglinzii cu energie, îţi spui tot felul de mantre pentru încrederea în sine şi că nu are ce să meargă rău dacă tu gândeşti pozitiv. Doar că viaţa pare să ia asta ca pe o provocare…

Nu ne putem abţine să ne stabilim obiective, iar starea de bine e de cele mai multe ori în fruntea listei, pentru că se pare că fericirea poate fi auto-indusă, în doze zilnice. Până şi renunţarea la obiective a devenit un obiectiv, în unele cărţi de self-help. Parcă ne-am dori să bifăm toate modalităţile prin care să ne dezamăgim, să ajungem să ne revoltăm împotriva lipsei noastre de disciplină, de determinare, de motivaţie. Asta în condiţiile în care lumea din jur nu e o echipă de majorete gata în orice moment să sară cu pampoanele în sprijinul nostru.

Dar noi nu şi nu – trebuie să avem nişte ţeluri spre care să sprintăm ca nişte alergători olimpici, iar dacă nu le atingem e din cauză că avem o problemă – ţelul e să o depăşim. Şi aşa, din obstacol în obstacol, cu trofee, menţiuni sau retrageri ruşionoase, înaintăm spre ceva… orice.

Ştim cât ar trebuie să slăbim, să citim, să călătorim, să iubim, să trăim şi, cu toate astea, rămânem mereu în urma noastră, pentru că ceea ce ştim că ar trebui să facem nu corespunde cu ceea ce putem să facem.

Oliver Burkeman, ziaristul care de-a lungul ultimilor ani a citit cam tot ce s-a scris în domeniul motivaţional, făcând recenzii pentru ziarul The Guardian, a ajuns la concluzia că avem nevoie de un remediu. Şi aşa a apărut cartea sa, The Antidote, despre fericire pentru oamenii care detestă gândirea pozitivă.

„Cine s-a hotărât să gândească pozitiv trebuie să-şi scaneze permanent mintea de gânduri negative – nu e o altă cale prin care mintea să valideze succesul unei astfel de operaţii – însă această scanare nu face decât să atragă atenţia asupra gândurilor negative.”

Oliver Burkeman, The Antidote

The Antidote
Burkeman este adeptul gândirii pesimiste realiste, a găsirii unei căi negative spre fericire, de fapt, spre acceptare, mulţumire şi detaşare. Mândria şi orgoliul, asociate cu stabilirea de obiective, ne îndepărtează de noi. Proiectând o imagine luminoasă a viitorului ne angajăm într-o depăşire periculoasă a realităţii, de care ne putem ciocni în orice moment. Singurul lucru la care trebuie să ne aşteptăm e neprevăzutul, care n-o să-şi dea mereu silinţa să răspundă condiţiilor din caietul nostru de sarcini.

Cartea lui este un anti-manual de self-help, scris cu umor, ironie, dar şi o profundă înţelegere a nevoii oamenilor de a căuta un sens. Britanicul este influenţat foarte mult de stoici, de budism (două dintre capitole sunt: Ce ar face Seneca acum?: arta stoică a confruntării celui mai rău scenariu şi Furtuna dinaintea calmului: Un ghid budist despre cum să nu gândeşti pozitiv) şi de filosofi/guru moderni ca Eckhart Tolle, Alan Watts sau Erich Forman. Pentru acest volum a apelat şi la psihologi experimentali, experţi în probleme de securitate globală, oameni de afaceri, pe toţi întrebându-i, cu neobosit entuziasm, cum de goana asta după fericire şi siguranţă ne face să fim atât de nefericiţi şi de nesiguri.

„Întreabă-te dacă eşti fericit şi vei înceta să mai fii.”

John Stuart Mill

De cele mai multe ori, de vină este frica de a nu fi consideraţi suficient de buni, de pregătiţi, de capabili, de a nu fi acceptaţi. Renumitul profesor Albert Ellis l-a pus pe Burkeman să-şi testeze limitele propriilor sale obsesii şi să strige cât mai tare la metroul londonez, hiperaglomerat, numele tuturor staţiilor. Astfel a depăşit gândul că ar fi umilitor dacă oamenii l-ar crede nebun, pentru că viaţa lui a mers mai departe fără vreo urmare. A ajuns şi într-un sătuc sărman din Kenya, unde oamenii erau fericiţi pentru că nu ştiau că au alternativă, dar şi la Ziua Morţilor, din Mexic, unde se celebra tocmai efemeritatea vieţii.

Antidotul
Încercăm din răsputeri să fim fericiţi şi asta ne dărâmă sufleteşte, pentru că habar n-avem ce presupune şi ni se pare că suntem mereu atât de aproape, dar că lăsăm fericirea să ne scape printre degete. Oliver Burkeman spune că ăsta e miracolul şi mirajul vieţii – starea asta de graţie, de plutire, natura trecătoare şi nesigură a lumii în care trăim. Şi al cărei mister noi îl ignorăm, căutând cauzalităţi, consecinţe, şiruri logice.

The Antidote vorbeşte tocmai despre faptul că nu trebuie să fim în vreun fel, ci pur şi simplu să fim şi să aşteptăm ca nişte copii curioşi să vedem ce urmează să se întâmple…

„Optimismul este minunat; să-ţi stabileşti obiective poate fi uneori folositor; chiar şi gândirea şi vizualizarea pozitivă au avantajele lor. Problema e că am dezvoltat obişnuinţa cronică de a supraevalua gândirea pozitivă şi abilităţile de „a face”, atunci când vine vorba despre fericire, şi de a subevalua cronic negativismul şi abilităţile de „a nu face”, cum ar fi acceptarea stării de incertitudine sau împrietenirea cu ideea de eşec.

Petrecem prea mult timp din vieţile noastre căutând „încheierea”. Chiar şi aceia dintre noi care ironizează clişeele sunt motivaţi adesea de nevoia de a pune capăt unei stări de nesiguranţă sau anxietate. Fie prin a ne convinge că viitorul e luminos, fie resemnându-ne dezamăgiţi cu gândul că nu o să fie.”

Oliver Burkeman, The Antidote

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *