Puterea celor care tac, într-o lume care vorbeşte neîncetat

„Fă-ţi vocea auzită!”, „Spune-ţi punctul de vedere!”, „Nu-i lăsa pe alţii să vorbească în numele tău!”. De câte ori nu auzim asta, în fiecare zi? Tot felul de îndemnuri care aproape te fac să crezi că singurul moment potrivit să-ţi ţii gura închisă e atunci când e vreo muscă şăgalnică prin apropiere (şi asta doar dacă dormi). Lumea sporovăieşte încontinuu, strigă, face valuri sonore care înghit orice acţiune înainte ca ea să se depărteze de mal, iar neadeziunea la un cor de voci sau altul e considerată o laşitate.

Tăcerea nu mai e demult de aur, trebuie să vorbeşti, indiferent dacă ai sau nu ce spune, pentru că se pare că avem mare nevoie să ne auzim amplificată fiecare idee, chiar şi pe cele meteoric rătăcite prin minţile noastre. E un semn că încă mai trăim, în vreme ce liniştea, deşi poate însemna adunarea de informaţii, răgaz pentru luarea unei hotărâri cumpănite, decantarea posibilităţilor, e considerată, de fapt, neimplicare, retragere, abandon.  Nu contează dacă ai înţeles ceva, important e să-ţi exprimi cât mai repede părerea despre orice lucru.

Avem impresia că puterea este a celor care trâmbiţează, al căror gol din toba în care bat cu determinare sună cel mai tare, al celor care acoperă cu gălăgie orice intenţie de gând, al celor care nu se opresc nici măcar să se asculte, de-asta nefiind de mirare că, de cele mai multe ori, se şi contrazic, fără a băga de seamă.

Quiet: The Power of Introverts in a World That Can't Stop Talking
  E-adevărat, trăim într-o lume strâmbă, în care tăcerea celor mulţi asupra unor nedreptăţi, cruzimi şi măsuri tiranice a condus şi încă mai conduce către reale tragedii. De-asta cred că e important să ne cunoaştem cauzele şi să milităm pentru cele care contează cu adevărat. Pentru că, într-un vacarm de voci care strigă la fel de tare pentru reintroducerea rozului în moda haute-couture şi pentru dreptul tuturor copiilor la educaţie, e posibil ca mesajele să se distorsioneze şi să dea impresia că sunt ambele la fel de (ne)importante.

În cartea sa deja de referinţă – Quiet, Susan Cain vorbeşte în numele celor care de cele mai multe ori nu se fac auziţi, deşi prin faptele lor schimbă lumea – introvertiţii şi puterea lor ascunsă.

Oameni precum Steve Jobs, Albert Einstein sau Van Gogh, care nu-şi povestesc viaţa expansiv, dar încearcă să o creeze din alegeri înţelepte, trecute prin filtrul unor impulsuri îmblânzite de gândul cel bun, care ascultă, dar culeg doar informaţiile care le sunt necesare şi care clădesc, în tăcere, cărări spre mai departe.

În Quiet, autoarea din S.U.A oferă şi o foarte documentată perspectivă asupra diferenţelor neurologice dintre extrovertiţi şi introvertiţi, subliniind faptul că ceea ce nu poţi întotdeauna spune se echilibrează prin ceea ce poţi face.

„Mă tem că sunt oameni care sunt numiţi în posturi de conducere doar pentru că sunt buni vorbitori, deşi nu au idei strălucite. E atât de uşor să confunzi talentul adevărat cu abilitatea de a discuta superficial despre orice. Dacă cineva vorbeşte bine şi lasă impresia că nu e o persoană dificilă, e răsplătit pentru asta. De ce se întâmplă acest lucru? E-adevărat, sunt aspecte importante, dar punem prea mare preţ pe felul în care cineva se prezintă şi nu suficient pe esenţă sau pe gândirea critică.” (Quiet, Susan Cain)

Timiditatea sau neadaptarea socială te pot face să-ţi construieşti o viaţa interioară bogată, te îndeamnă să te cunoşti, să petreci timp cu tine, să-ţi dai seama de ce ai nevoie pentru a depăşi obstacolele. Sensibilitatea, chiar şi în exces, înseamnă empatie, că poţi rezona la emoţiile celorlalţi, că poţi înţelege ceea ce nu ai trăit, poate, că poţi accepta, fără a judeca. Vulnerabilitatea este curajul de te lăsa expus, de nu te baricada de certitudini, pentru că, odată ridicat zidul în jurul tău, el nu va mai putea fi escaladat de dezamăgire, dar nici bucuriile nu-şi vor putea face loc printre straturile groase de cărămidă.

Toate acestea sunt considerate slăbiciuni, în societatea contemporană, dar Susan Cain ne îndeamnă să fim atenţi la cei pe care liniştea nu îi înspăimântă, pentru că ei au forţa de a exprima mult mai mult decât noi, cei care nu ne putem opri din pălăvrăgit.

Iar pe cei cărora le e teamă că sunt neadaptaţi din cauză că nu pot vorbi la fel de tare ca restul lumii îi pune în faţa adevăratei lor forţe, îi inspiră şi îi motivează să se descopere şi să accepte că, de cele mai multe ori, tăcerea spune mult mai multe decât cuvintele nepotrivite.

„Secretul vieţii este să te pui în lumina care ţi se potriveşte. Pentru unii, aceasta e dată de reflectoarele Broadway-ului, pentru alţii, vine de la o lampă de birou. Foloseşte-ţi puterile native – de persistenţă, concentrare şi intuiţie – pentru a face ceea ce-ţi place şi ceea ce contează cu adevărat. Rezolvă probleme, creează artă, meditează profund”. (Quiet, Susan Cain)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *