Psihologia pantofilor cu toc

„Give a girl the right shoes and she can conquer the world.” Marilyn Monroe

Cenușăreasa s-a căsătorit cu prințul ei fermecător datorită pantofilor, Dorothy nu ar fi reușit să plece din Oz fără ei- am crescut cu astfel de povești ale căror personaje au ajuns să transforme pantofii într-un obiect magic. Tocurile sunt adesea asociate cu sexualitatea, ceea ce reprezintă o viziune destul de îngustă, aș zice, dacă ne gândim că, noi, femeile, eram de-a dreptul fermecate de ele încă de pe vremea când eram doar niște fetițe cu codițe și probam pe ascuns pantofii mamei.

În urma propriei experiențe cu tocurile, după o relație mai mult decât amoroasă cu ele și care durează de mai bine de 10 ani, am constatat o mulțime de beneficii mai puțin evidente sau menționate. Uneori mă scapă de inconfortul de a fi foarte „înfofolită” iarna pentru că datorită efortului pe care îl depun purtându-le, mă încălzesc automat. Efort care, evident, va duce și la arderea unui număr considerabil de calorii, așa că doamnele și domnișoarele care înclină spre o viață sedentară (fie de comoditate, din așa zisa lipsă de timp sau că li se pare lipsit de feminitate să gâfâie și să asude în public) ar putea transforma un maraton de shopping pe tocuri într-o ușoară ședință de tonifiere a mușchilor. Multe femei evită tocurile, mai ales pe cele prea subțiri sau înalte, odată cu venirea zăpezii temându-se că vor aluneca, în timp ce, dimpotrivă, eu mă simt mult mai stabilă datorită abilității tocului de a se înfige în suprafața pe care calc. Uneori le folosesc ca pe un mod ostentativ de a declara că „ținuta mea nu-mi permite să merg decât de la ușă până la mașina și viceversa”, nu din infatuare așa cum pare, ci mai degrabă pentru a studia comportamentul masculin, observând cine e atent la nevoile mele și cine ar fi în stare să mă plimbe prin tot orașul fără să se gândească măcar o clipă la bietele mele picioare.

Pentru că adesea, în special bărbații, îmi privesc contrariați tocurile și mă întreabă ce-i cu obsesia asta, de ce nu prefer o încălțăminte mai comodă mai ales pentru ieșirile casual, m-am gândit să scriu acest articol ca un fel de răspuns adresat lor, dar și femeilor de pretutindeni care încă nu s-au prins care-i faza cu tocurile, celor care le evită văzându-le ca pe o bătaie de cap, celor care le adoră fără să înțeleagă exact de ce, dar mai presus de toate ca o odă destinată acelor pantofi care în câteva secunde ne pot schimba viața. Pentru că dincolo de scopul lor de a alungi silueta, adăuga înălțime sau emana senzualitate, există o mulțime de alte efecte psihologice pe care tocurile le au asupra femeilor ce le poartă și bărbaților ce le privesc.

„High heels are pleasure with pain.” Christian Louboutin

Cu ținte, capse, pene, dantelă și tot felul de pietre mai mult sau mai puțin prețioase, pantofii au trecut de la a fi un obiect creat pentru a proteja piciorul, la a deveni un accesoriu mai prețuit decât bijuteriile pentru că sunt însăși fundația imaginii pe care vrem să o transmitem lumii. Sunt o extensie intimă a corpului spunând multe despre atitudinea noastră, valorile estestice, sexualitate sau statut, trădând uneori până și stările interioare, acele lucruri pe care nu le exprimăm niciodată prin cuvinte. Lăsându-ne să alunecăm în interiorul conturului unui pantof (cu toc), ne permitem de fapt să ne jucăm cu identitatea, să devenim o altă persoană mai potrivită contextului sau nevoilor noastre. Nu întâmplător, în medie, o femeie are in jur de 20 de perechi de pantofi, chiar dacă va purta cel mult jumătate din ei. Așa cum o cămilă a văzut mai multe lucruri în viața ei decât un cal de curse, o femeie pe tocuri trăiește într-un alt ritm care îi impune să acorde mai multă atenție lucrurilor care o înconjoară, să cunoască fiecare centimetru al asfaltului pe care calcă sau arhitectura clădirilor pe lângă care trece.

Încă de la începuturile istoriei lucrurile importante se aflau la înălțime, indiferent că vorbim despre rezidența regilor, prințesa care trebuia salvată din turn, înălțimea bisericilor, plasarea divinității în ceruri, zborul păsărilor care ne duce cu gândul la libertate. Uneori, o femeie pe tocuri e percepută ca o cetate pe culmile unui deal, denotă opulență, mister, e tentantă și stârnește nevoia de a o cuceri. Alteori, o femeie pe tocuri, sugerează o personalitate dominantă, o figură cu autoritate, ce declanșează în bărbat sindromul lui Oedip și tocmai acest lucru o face atractivă.

O pereche de pantofi cu toc mai deosebită ( mai ales dacă sunt Louboutin, Manolo Blahnik sau Jimmy Choo ) îi dă femeii același sentiment de putere pe care îl are bărbatul atunci când conduce un Maserati sau călărește un cal pur sânge arab.

„High heels were invented by a woman who had once been kissed on the forehead.” Rita Mae Brown

Studii

În 2013 un studiu legat de evoluție și comportament uman realizat de psihologul Paul Morris și alți colegi de-ai săi, în care participanții erau puși să urmărească mersul unor femei fără să le vadă chipul, a demonstrat că pe tocuri acestea sunt percepute ca fiind mult mai atractive decât versiunile lor în pantofi cu talpă plată. Ba mai mult, în cadrul aceluiași studiu (neștiind că persoanele studiate sunt numai femei) participanților li s-a cerut să identifice care mers aparține unei femei și care unui bărbat, rezultatele fiind destul de evidente. De ce sunt femeile pe tocuri mai atractive? Pentru că pe tocuri femeile fac pași mărunți și mai deși, își îndoaie genunchii mai puțin, în același timp rotindu-și șoldurile mai mult, își corectează poziția spatelui, împing ușor bustul în față și își trag abdomenul. Exagerând mersul astfel, tocurile servesc la a accentua feminitatea purtătoarei. Femeia este considerată a fi mai atrăgătoare atunci când picioarele sunt cu 5% mai lungi decât trunchiul, plus că purtarea tocurilor ridică posteriorul cu vreo 30 de grade ceea ce face ca femeia să pară mai tânără.

Știați că Marilyn Monroe îndepărta 1 cm și ceva de la unul din tocuri pentru a crea acel dezechilibru care o făcea să-și miște și mai mult șoldurile?

Femeile sunt uneori nevoite să preia caracteristici masculine pentru a avea succesc în anumite domenii, iar în aceste condiții tocurile oferă acel tip de putere care nu numai că nu compromite feminitate, ba chiar o accentuează și-i dau femei impresia că se află pe picior de egalitate cu colegii săi.

Alte studii realizate de urologi spun că prin purtarea tocurilor sunt întăriți mușchii pelvisului, ceea ce duce la creșterea abilității lor de a se contracta și astfel îmbunătățirea relațiilor sexuale. Mușchii pelvieni puternici sunt un mare ajutor la naștere, susținând vezica urinară, intestinele și uterul. Astfel mersul pe tocuri poate fi considerat un bun înlocuitor (sau un supliment) al faimoaselor exerciții Kegel.

„I always wear high heels – I simply feel naked without them.”  Donatella Versace

Istoric.

Grecii vedeau pantofii ca pe o indulgență, o modalitate de a crește statutul social. Aeschylus, cel care a creat primul pantof înalt, calledkorthonos, a făcut-o pentru teatru, pentru a adăuga măreție eroilor săi și a-i scoate în evidență. Răspândita popularitate a pantofilor înalți îi este atribuită însă Catherinei de Medici, cea care în 1533 purta pantofi cu 5 cm mai înalți la nunta sa cu ducele de Orleans pentru a impresiona curtea. Evident, mai apoi nobilimea europeană i-a preluat exemplul. Tocul francez, predecesorul tocului cui a fost promovat de marchiza de Pompadour, amanta regelui Louis XV. În schimb, în SUA a fost popularizat în sec. 19 de bordelul lui Madam Kathy, aceasta realizând că afacerea sa a înflorit din momentul în care a angajat o franțuzoaică ce purta mereu tocuri. De aceea pantofii cu toc sunt asociați femeilor din anumite industrii ce mizeaza pe sexualitate.

Există desigur și persoane (fals-feministe le-aș numi eu) care consideră că tocurile înalte sunt simptomul unei societăți masculine opresive, oarecum asemănător și totuși opus al barbarei practici chineze numită “foot-binding”. Aceștia spun că tocurile au fost inventate de bărbați ca un mod de a subjuga femeia, de a face mai dificil ca aceasta să poată fugi de ei.

Adevărul este că deși trendurile se schimbă, tocurile, acest simbol al ambiției, indiferent de variațiile în formă sau model, rămân un element constant în viața noastră, a femeilor, oricât ar fi ele de incomode, că ne deformează piciorul, ne dau dureri sau ne fac bătături. Sunt pur și simplu o dependență.

Author: Elena Silvana

Scriu și citesc, iar asta îmi ocupă tot timpul. Cred în anticipație și în curiozitate ca fiind cea mai pură formă de insubordonare. Nici o poveste nu poate fi spusă fără poezie. Arta nu ar trebui să fie separată de viață ca și cum ar fi prea prețioasă pentru utilizarea de zi cu zi. Poate tocmai de aceea deviza mea este: dream, create, inspire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *