Psihologia nou-născutului

E fericit copilul meu? Mă recunoaşte? Îl recunoaşte pe tatăl lui? Ce visează? Mă iubeşte? Înţelege ce-i spun ca puştiul din Look who’s Talking, dar îi place să se distreze pe seama mea? Gândeşte?

Întrebările acestea şi încă atâtea altele se învârt în capul noului părinte cu o viteză uimitoare. Nimeni nu se naşte învăţat, dar parcă nu-ţi vine să gândeşti asta când o mogâldeaţă de om urlă, considerându-te responsabil pentru toate stările prin care trece. Bebeluşul vine pe lume cu un set cvasi-necunoscut de reguli, iar părintele e într-o cursă contra cronometru pentru a descifra codul, şi astfel, să se poată ridica la nivelul aşteptărilor sarcinii care-i va reconfigura întreaga existenţă. Nu de puţine ori, adultul se va simţi ca-ntr-un labirint, testat de cea mai mică şi, aparent neajutorată, fiinţă din univers şi lucrurile nu devin mai liniştite decât odată ce descoperă cum funcţionează minunăţia producătoare de urlete, zâmbete, plânsete şi proteste din faţa lui. Singură practica îl va transforma în maestru.

Ştiinţa are şi ea răspunsuri. Nu ştie sigur ce visează nou-născutul, dar poate fi sigură că nu are coşmaruri din moment ce nu cunoaşte încă noţiunea de frică. Ştie că un bebeluş poate să facă diferenţa între un chip de femeie şi unul de bărbat şi că ăsta este rezultatul experienţei, nu un efect pre-programat. La început, copilul răspunde vocii şi figurii persoanei care are cel mai mult grijă de el, iar în jurul vârstei de 5-6 luni va răspunde în mod consistent atunci când i se pronunţă numele.

Acum 100 de ani, psihologii descriau creierele copiilor ca fiind o “confuzie gălăgioasă”. Astăzi, ei au devenit mult mai înţelegători, punându-se de acord că bebeluşii gândesc tot timpul, mereu ocupaţi să înţeleagă lumea din jurul lor, şi asta încă de la naştere. Ca nişte mici experimentatori, ei adună mereu informaţii despre mediul înconjurător şi vor acorda o atenţie mai mare lucrurilor neaşteptate (o cutie atârnată de un fir de aţă care pare că pluteşte vs aceeaşi cutie pusă pe raft, ca de obicei).

O carte care încă-şi demonstrează eficienţa cu privire la înţelegerea bebeluşilor este The Mind of Your Newborn Baby. Împărţită în patru capitole, cartea psihologului David Chamberlain demonstrează că nou-născutul are capacitatea de a experimenta lumea într-un fel sofisticat, că simte şi aude atunci când este încă în uter şi percepe şi îşi înţelege momentul naşterii.

Prima parte tratează felul cum nou-născutul învaţă, cum memorează şi cum comunică. Aceste capitole evidenţiază cel mai bine rolul mediului prenatal, iar experienţele privitoare la sunet, de exemplu, vor avea un rol covârşitor în dorinţa bebeluşului de a comunica şi de a asculta. În această etapă, este recomandat să i se vorbească încet sau să i se cânte.

A doua secţiune a cărţii intră pe teritoriul alunecos al amintirii momentului naşterii. Autorul dispune de o mulţime de studii de caz prin care demonstrează că trauma suferită în momentul naşterii, respingerea, ostilitatea sau frica au un impact considerabil şi că bebeluşii sunt fiinţe inteligente, de o vulnerabilitate mentală şi emoţională ce ar trebui redefinite.

Partea a treia ne oferă 5 experienţe diferite de naştere şi ataşament, iar spre final, există şi două capitole interesante despre avort şi vina parentală.

La destul timp de la publicare şi reeditare, cartea lui David Chamberlain este încă o resursă fascinantă de informaţii pentru cei care îşi doresc un bebeluş sau pentru cei care se pregătesc pentru venirea primului lor copil.

Author: Ioana Ristea

Sunt curioasǎ şi-mi place sǎ învǎţ, îmi sunt dragi oamenii şi imperfecţiunile lor, cred în armonie interioarǎ şi încerc sǎ mǎ joc cât mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *