Palahniukesque. Glamorama.

o3de Octavian (Joacadeamine)

Trebuie să recunosc că n-aveam niciun chef de încă un Palahniuk. Băiatul ăsta scrie bine spre foarte bine și cu toate acestea nu mai aveam nevoie de încă un text-cult pentru generații straight scrise de un bărbat care-și trăiește rezervat homosexualitatea. Bine, rezervat nu e cuvântul cel mai potrivit pentru cineva care înregistrează pe propriul site mesaje de ură pentru cei care i-ar fi deconspirat traiul gay, dar să zicem că după incidentul Valby din 2003 asta se întâmplă. N-aș fi menționat asta, din cauză că Palahniuk a fost cuminte de atunci, dar cum e vorba de un detaliu biografic, m-am gândit că e oportun să aduc asta în discuție.

Tell-All‘ (mai-10, Knopf Doubleday) nu este nici ‘Fight Club’, nici ‘Snuff’. Nu-mi amintește nici măcar remotely de ‘Lullaby’ sau ‘Diary’, practic nu are un termen de comparație, dacă mă întrebați pe mine, în panoplia Palahniuk de până acum. ‘Tell-All’ împrumută din trecut polifonie și imagistică puternică, dar construcția unui nou text-cult sucumbă sub mici scherzouri, reușite de altfel. Katherine Kenton, star de Hollywood, ajunsă la vârsta la care în loc de roluri se bucură de recunoașteri din partea tuturor instituțiilor și asociațiilor din America, trăiește niște ultimi ani în care viața și imaginea ei publică sunt corijate din mers de Hazie Coogan: gardian, menajeră, damă de companie, agent, ofițer de relații cu publicul – iată doar câteva din îndatoririle lui Hazie. Aceasta trăiește cu frica că într-o bună zi cineva va scrie o lie-ography despre viața lui Kenton și încearcă să convingă publicul cititor de intențiile ei cele mai bune, care se traduc prin verificarea corespondenței și aruncarea mesajelor cu încărcătură emoțională prea puternică la wc, citirea obsesivă a fiecărui scenariu care le trece pragul (activitate care prilejuiește nenumărate căderi într-o fantezie Hollywood plină de glamor și, ca să citez o caracterizare din roman, cu Tourette pe bază de name-dropping) și nu în ultimul rând cu descurajarea potențialilor amorez, la care Katherine Kenton, chiar și după n căsătorii, nu se poate considera imună. Hazie nu are succes cu Webster Carlton Westward III, care apare în viața lui Kenton și pare a servi exact scopul pe care Hazie îl vede la fiecare potențial nou soț Kenton: distrugerea reputației acesteia. Apare și un manuscris, în diverse faze de redactare, numit ‘Love Slave’, în care cutezanțele sexuale ale cuplului Kenton-Westward sunt descrise în mare amănunt și cu o deosebită atenție pentru membrul lui Westward – iar manuscrisul are valențe profetice, ultimul capitol, referindu-se la viitoarea moarte a lui Kenton schimbându-se după fiecare plan salvat de Hazie. Într-un final, rolul de narator și regizor al lui Hazie pare să fie mai mult decât unul aprobat de cititori, iar deznodământul, recunosc, neașteptat, este de nota 10.

Lăsând la o parte firul narativ, care este în sine un tribut pentru Hollywood, cred că ‘Tell-All’ este romanul cu cea mai mare densitate de nume de celebrități per rând pe care am citit-o vreodată. Statutul iconic al fiecărui nume menționat este în sine o metaforă și după straturi și straturi de nume, după ce terminăm seria de Jean Negulesco, Sarah Bernhardt, Leni Reifenstahl sau Lillian Gish, avem cel puțin 500 de nume minore pe care să le căutăm pe Wikipedia și să vedem ce-a vrut domnul Palahniuk de fapt să spună cu aceste nume-figuri de stil. Avem un gibberish de Hollywood care e amuzant în vocea lui Katherine Kenton, care pretinde că ‘Such a piece of resistance (…) that’s Italian for gemütlichkeit’ sau că ‘wunderbar (…) that’s the Latin for que bueno’, că ‘J’adoube (…) that’s French for tout de suite’ și că ‘C’est la vie (…) that’s Russian for ‘I do’. Avem zeci de practici neortodoxe via Hollywood cum sunt bébé browsing, funeral flirtations, Reno-vations (sic!), avem pijamale Balenciaga și toasturi cu Veuve Clicquot, fix cât efectul de glamor să fie continuu. Și superb.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *