Pablo Neruda


Pablo Neruda a fost de fapt chilianul Neftali Ricardo Reyes Basoalto care a avut nenorocul de a se fi născut, alături de mulți dintre bunicii noștri la începutul unui secol nefast: secolul XX. Acest ghinion al sorții, dacă-l putem numi astfel, îl înzestrează însă cu șansa de a trăi și filtra prin propria sensibilitate literară evenimente ce vor rămâne apoi în istoria umanității ca niște pete pe obrazul civilizației umane. Neruda este însă unul dintre cei care ies învingători din această luptă împotriva epidemiilor sociale ale secolului XX. De ce? Pentru că ajunge la sfârșitul vieții sale să țină în raftul personal Premiul Internațional pentru pace(1950) și Premiul Nobel pentru Literatură(1971). Însă și pentru că își asumă un angajament politic care, deși condamnat ulterior, nu spune decât că nevoia de a căuta soluții și de a ușura condiția umanității nu se materializează numai în versurile sale ci se arată și în neliniștea și determinarea militantului din spatele poetului.

Tânărul Neruda impresionează încă de la douăzeci de ani lumea Sud-Americană cu un volum de poeme de dragoste –Veinte Poemas de amor Y una Cancion Deseperada (1923) – scrise în timp ce studia cultura franceză și pedagogia la Universitatea din Santiago. La un an distanță Încercarea Omului Infinit (1924) vede lumina tiparului. Intră curând în circuitul diplomatic și are să fie numit consul în India, Singapore, Birmania, Spania și Franța. În perioada interbelică îl cunoaște pe poetul Federico Garcia Lorca(1933) pe care îl va pierde însă curând, în 1936 în războiul civil spaniol. Pierderea prietenului îl determină să ducă la bun sfărșit un volum de poezii intitulat Spania in inimile noastre. Militând pentru protejarea culturii, drepturile emigranților spanioli și mișcat de haosul ce cutremură lumea spaniolă dar și America Latină, Neruda scrie Un cântec pentru Bolivar.

Câțiva ani mai târziu Neruda devine membru al Partidului Comunist din Chile( 1945) și șeful de propagandă națională cu prilejul candidaturii lui Gabriel Gonzales la președenție. Neruda își pierde pozițiile datorită opiniei sale politice exprimate în Scrisoare intimă adresată unor milioane de oameni. În Chile, la acel moment, puterea roșie se prăbușește iar Neruda trebuie să se ascundă o perioadă și scrie Un cânt general care apare și în București în anii 1950. În ultima parte a vieții sale, călătorind în jurul lumii, are parte de răsplata creației sale-I se acordă Premiul Internațional pentru Pace, Premiul Stalin pentru Pace și Premiul Nobel pentru Literatură.

Cu un an înainte de moartea sa începe să-și scrie memoriile. Întors în Chile sub mandatul lui Allende, nu este scutit de o nouă schimbare la față a culorii politice care scutură din nou comunitatea chiliană :un puci militar răstoarnă guvernul Unității Populare iar președintele Salvador Allende este asasinat. Imediat după puciul militar istoria își va cere înapoi cu rapacitate drepturile la eternitate-locuința lui Neruda din Valparaiso-precum și cea din Santiago unde se ține priveghiul acestuia sunt devastate și distruse de fasciștii chilieni. În cele din urmă însă timpul nu va putea șterge mai mult decât ruinele lăcașului fizic al poetului. Lăcașul imaterial și artistic va dăinui în poezia sa pentru eternitate.

Author: aralya

Loving person, people watcher & listener, german teacher, enjoys working @Books Express Write me an e-mail at bogdana@books-express.ro

1 thought on “Pablo Neruda”

  1. Poeziile de dragoste ale lui Neruda sunt inegalabile. Cine poate descrie dragostea mai intens decat el?
    (…)But
    if each day,
    each hour,
    you feel that you are destined for me
    with implacable sweetness,
    if each day a flower
    climbs up to your lips to seek me,
    ah my love, ah my own,
    in me all that fire is repeated,
    in me nothing is extinguished or forgotten,
    my love feeds on your love, beloved,
    and as long as you live it will be in your arms
    without leaving mine. (If you forget me)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *