Orice ți se întâmplă ție vreau să mi se întâmple și mie

o twde Octavian (Joacadeamine)

Săptămâna trecută Yann Martel, autorul super-cărții ‘Life of Pi‘, a lansat o nouă carte: ‘Beatrice & Virgil‘ (apr-10, Spiegel & Grau). Cartea m-a interesat din trei motive: unu, este Yann Martel! doi, este allegedly despre Holocaust și trei, nu citisem recenzii favorabile cărții când m-am apucat să o citesc.

Evident, aceste recenzii au încetat să trăiască pe măsură ce m-am afundat în lectura cărții. Dacă primele pagini ale cărții explică în prea mare amănunt cum se poate rata publicarea unei cărți, tratând Holcaustul ca pe un flipbook, spre nemulțumirea fanilor cititori și ai editorului, odată ce intră în scenă Beatrice și Virgil, un măgar și o maimuță împăiate, animalele preferate ale unui taxidermist, povestea capătă o textură aparte, te poartă în povești pe care le-ai dori (re)scrise de Richmal Compton pentru a atenua ceea ce urmează să doară. Yann Martel știe că nu poate da o latură ludică Holocaustului și atunci personajul său, Henry-scriitorul se întâlnește într-un loc uitat de geografia orașului cu Henry-taxidermistul, care îi trimite povestiri de Flaubert și-i solicită într-un moment în care viața lui creativă suferă să-l ajute cu rescrierea piesei de teatru la care lucrează. Fără să vrea, în ciuda avertizărilor din jur, Henry-scriitorul se lasă purtat de povestea celor două animale pe care le vede alternativ ca pe recuzită de scenă și ca pe personaje animate care sunt capabile de sentimente puternice și de solidaritate în momente dificile. Într-un final, povestea dantestilor personaje se dovedește a fi un interesant pastiș de literatură a Holocaustului, deloc profanator, unul în care unii cititori pot să găsească sprijin în cuvintele pe care le schimbă cele două animale, de la ‘Să ne amintim și cu toate astea să continuăm să trăim’ până la ‘Orice ți se întâmplă ție vreau să mi se întâmple și mie’.

Piesa din roman este un fiasco și nu poate fi altfel. Pasajele construite de cei doi Henry sunt frumoase prin neputința de a crea un conținut alegoric din Holocaust sau o poveste care poate mântui, iar frustrarea că Holocaustul rămâne o poveste care nu te vindecă nici atunci când personajele alese de tine sunt două animale împăiate este suficient de mare să producă disruperi narative neașteptate. Yann Martel este foarte matur și sensibil la ceea ce înseamnă neputința de a povesti și chiar și cartea care rezultă este sabotată de propriul autor astfel încât să nu apară aluzii ilicite sau absolviri care și azi mai dor.

Partea care mi se pare cea mai reușită din carte este formată din niște scurte intrări dintr-o carte pe care Henry-scriitorul încearcă s-o scrie după ce află povestea lui Beatrice & Virgil. Inspirat de o scenă din piesă, în care măgarul & maimuța descoperă trupul neînsuflețit și dezbrăcat al unui bărbat și doresc să-l amuze cu niște jocuri, Henry scrie ‘Jocuri pentru Gustav’, Gustav fiind numele pe care Virgil i-l dă acelui trup de bărbat. Iată câteva din neputințele lui Henry:

Jocul numărul trei

O ții de mână pe nepoata ta. Nici unul din voi doi nu sunteți prea bine după lunga călătorie în care n-ați avut nici mâncare și nici apă. Sunteți duși împreună la ‘infirmerie’ de către un soldat. Infirmeria se dovedește a fi o groapă comună. Acolo oamenii sunt vindecați cu o singură pastilă, cum zice și un soldat, adică cu un glonte în ceafă. Groapa e plină de corpuri, unele din ele se mai mișcă. Mai sunt doar șase persoane la coadă în fața ta. Nepoata ta ridică ochii și îți pune o întrebare. Care este întrebarea nepoatei?

Jocul numărul cinci

Ordinul este dat cu pușca ațintită spre voi: tu, familia ta, toți oamenii din jurul tău trebuie să se dezbrace. Ești însoțit de tatăl tău în vârstă de 72 ani și de mama ta în vârstă de 68 ani, de soția ta, de sorta ta, de o verișoară și de cei trei copii ai tăi, în vârstă de 15, 12 și 8 ani. După ce te-ai dezbrăcat, unde te uiți?

Jocul numărul șapte

Nu mai încape îndoială, fiica ta a murit. Dacă te ridici pe vărfuri pe capul ei, poți ajunge mai sus, unde aerul e mai curat. Calci capul fiicei tale?

Jocul numărul nouă

După ce toate au trecut, te întâlnești în sfârșit cu Dumnezeu. Ce îi spui?

Alte ficțiuni despre Holocaust pe joacadeamine.ro: A cui memorie supraviețuiește când moare și ultimul supraviețuitor?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *