Omul invizibil

Pentru cei care nu citesc science-fiction, cartea lui Wells este un bun prilej de răzgândire. N-are de-a face cu tehnologia distopică din cărțile cu finaluri morbide sau cu previziuni înspăimântătoare, dacă vreți, despre ce va aduce epoca transumanismului, atât de des invocat. Și pare că seamănă foarte bine cu o lectură pe care bunul simț chiar și al celor mai reacționari dintre noi ar accepta-o după parcurgerea primelor pagini, măcar din curiozitate. E captivantă. De ce?

E destul de simplu. Pentru că The Invisible Man vă propune o istorioară ipotetică dar verosimilă a tuturor lucrurilor pe care le-ar face cineva dacă ar fi invizibil. Asta în spatele scrierii ca atare, care prezintă,de fapt, o perioadă din viață unui cercetător. Unul care trăiește pe propria piele consecințele unui eșec-sau a unei reușite științifice-rămâne oricum la latitudinea voastră să evaluați. Prostii…aș zice în primele trei secunde după o asemenea prezentare…ce e și cu invizibilitatea asta? Nu trebuie să vă pricepeți prea tare la teoriile fizice,care definesc legile opticii, să observați că romanul lui Wells nu urmărește să descrie lumi paralele. Ci se centrează în jurul unui subiect sensibil: ființa umană și modurile ei variate de desfășurare în lume. Mai simplu spus: ce-am gândi și voi să facem dacă nu ne-ar vedea nimeni…si cât de umani am mai rămâne după.

Dacă astea nu sunt suficiente motive să-l iei și să-l citești atunci finalul e în mod cert unul care nu se uită ușor. De ce? Pentru că e greu de spus dacă e unul fericit sau nu. Cel mult am putea spune că e unul care pune probleme. Și cel mai bun mod de a afla ce fel de probleme și cum anume pot fi înțelese ele este de a citi.

Lectură plăcută!

 

Author: aralya

Loving person, people watcher & listener, german teacher, enjoys working @Books Express Write me an e-mail at bogdana@books-express.ro

1 thought on “Omul invizibil”

  1. Imi amintesc si acum cand am citit cartea. Eram in clasa a VII-a, la mare pe litoralul romanesc, impreuna cu parintii si verisoara mea. Ea citea “Enigma Otiliei”, lectura obligatorie pe vremea liceului, iar eu incercam sa dau inteles celor doua sute si ceva de pagini ale “Omului Invizibil”. Pe vremea aceea lectura era unul dintre acele lucruri mandatorii care se cerea in scoala si care nu-mi facea deosebita placere sa il fac. Abia tarziu in facultate am descoperit aceasta placere a cititului…Cert este ca “Omul Invizibil” este una dintre primele carti pe care imi aduc aminte sa o fi citit si cu toate ca la inceput nu mi-a starnit interesul, pe parcurs s-a dovedit a fi si inca este una dintre cele mai bune carti citite vreodata. E posibil ca datorita modului de interpretare pe care il aveam la acea varsta, sa am o parere bine formata despre carte, insa o recomand si acum si cred ca este un mod placut de evadare din lumea reala si de formare a imaginatie, fara a cadea prea mult in latura fantasy.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *