O minte sclipitoare

Felul cum funcţionează creierul nostru este, în mare parte, un gigantic puzzle. Cercetările în neuroştiinţă sunt de la an la an îmbogăţite, dar deocamdată nu ştim de ce mor unele celule şi astfel, nu avem un instrument eficace împotriva Alzheimer-ului, de exemplu. Nu ştim de ce un atac cerebral implică haos neuronal, dar nu duce la pierderea memoriei. Nu ştim legătura dintre boala Parkinson şi demenţă, adică de ce unele celule sunt distruse, iar altele, nu.

Ştim, totuşi, unele lucruri despre cum să ne menţinem creierul în formă. Este evident că dacă îl punem la treabă în mod regulat, el va deveni din ce în ce mai eficient. Există suficiente dovezi că oamenii cu educaţie superioară sau cu mai multe aptitudini cad mai rar pradă demenţei. Tot aceşti oameni, însă, poate chiar mănâncă mai bine. Iar o dietă (în special cea mediteraneană) plină de antioxidanţi, vitamina E sau D şi Omega 3, deşi nu s-a demonstrat ştiinţific că ne protejează de demenţă, nu are cum să dăuneze sănătăţii creierului.

La fel, deşi beneficiile nu au fost confirmate în laborator, nu există incoveniente ale jocului de sudoku sau integramelor, lecturii, plimbărilor sau discuţiilor cu prietenii. Ba mai mult, rămânând activ fizic, mental şi social, vei putea funcţiona mult mai bine. O bună oxigenare este şi ea necesară dacă vrem să avem parte de toţi nutrienţii vitali şi să îndepărtăm reziduurile.

De asemenea, extazul resimţit în faţa unei privelişti uimitoare, la vederea unei lucrări de artă impresionante (albastrul de Voroneţ sau Capela Sixtină) sau ascultând o bucată muzicală înălţătoare (Sonata lunii a lui Beethoven sau Anotimpurile vivaldiene) poate întări sistemul imunitar, iar emoţiile pozitive ţin la distanţă nu numai boli ca depresia şi Alzheimer-ul, dar şi diabetul, afecţiunile cardiace sau artrita.

Neurogeneza ne învaţă că, în ciuda credinţei populare, oamenii nu au un stoc limitat de neuroni. Cei mai mulţi se formează, e adevărat, devreme în viaţă, dar multe regiuni ale creierului continuă să se dezvolte până la vârstă adultă şi chiar şi după aceea. Hipocampusul este una dintre aceste regiuni şi este una din cele mai importante pentru că are rol definitoriu în memorie, emoţie şi învăţare. Cu timpul, însă, mai mulţi factori se iau la întrecere cu neurogeneza şi omoară celulele creierului.

Nu degeaba ni se recomandă un somn de 7-9 ore pe noapte. Acest timp permite creierului să treacă printre toate fazele somnului, care devin din ce în ce mai adânci, sfârşind în faza REM, cea mai importantă dintre toate: acum se activează învăţarea, amintirile sunt colectate şi stocate, iar nivelul de energie se reface. Nu e de mirare, deci, de ce atunci când nu dormim suficient, avem probleme de concentrare sau evităm să luăm decizii.

Fumatul, la rândul său, nu duce doar la cancer, boli de inimă, emfizeme sau bronşite cronice. Într-un studiu efectuat de francezi în 2002, aceştia au descoperit că şoarecii dependenţi de nicotină generau cu 50% mai puţini neuroni în hipocampus, iar o cercetare din India a descoperit şi că un compus din ţigări ar putea cauza un răspuns exagerat al celulelor albe, forţându-le să atace şi celulele sănătoase.

O deshidratare blândă poate apărea în organism după numai patru ore. Dacă devine şi mai acută, va duce la umflarea creierului (edem cerebral) pe măsură ce corpul încearcă să tragă apă în celule. Creierul ajunge să lucreze mai mult ca să funcţioneze normal, ceea ce poate duce la micşorarea lui.

În momentele de stres, organismul eliberează hormonul numit cortizol. Acesta activează câteva procese biologice cu intenţia de a direcţiona energia acolo unde este nevoie de ea; digestia se opreşte, iar bătăile inimii cresc. La oamenii cu stres cronic, totuşi, nivelul de cortizol poate fi, însă, excesiv, ducând la producerea a mai multă mielină, ce produce celule, dar mai puţini neuroni. Astfel de schimbări afectează creierul, contribuind la riscul declanşării unor boli mentale ca schizofrenia sau anxietatea.

La jumătatea anului trecut, s-a descoperit şi că zahărul din sânge la pacienţii cu diabet de tipul 1 creşte nivelurile unui neurotransmiţător cerebral asociat cu depresia şi poate altera conexiunile dintre diferite regiuni ale creierului care controlează emoţiile.

Ce se întâmplă, însă, când traumatismele craniene duc la deblocarea unor părţi ale creierului care nu au fost accesate până atunci? În 2002, Jason Padgett a fost atacat de doi bărbaţi într-un bar, iar încăierarea a dus la comoţie cerebrală şi stres post-traumatic severe. Incidentul l-a transformat însă pe Padgett într-un geniu matematic, care vede lumea în mod intuitiv, printr-o lentilă geometrică. “Văd forme şi unghiuri oriunde – de la geometria unui curcubeu, la fractalii de apă care se îndreaptă către o scurgere. E pur şi simplu frumos”.

Sindromul savantului, de care “suferă” Padgett este rar, înregistrându-se doar 15-25 de cazuri în studiile medicale. Lucrul acesta nu poate să însemne decât că există abilităţi în fiecare dintre noi, neexplorate şi inactive şi că cercetarea în domeniul neurologic trebuie să facă lumină în multe alte aspecte ce ţin de funcţionarea creierului.

Author: Ioana Ristea

Sunt curioasǎ şi-mi place sǎ învǎţ, îmi sunt dragi oamenii şi imperfecţiunile lor, cred în armonie interioarǎ şi încerc sǎ mǎ joc cât mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *