O istorie a rujului (II)

Pana la inceputul anilor 30, machiajul era mai mult sau mai putin acceptat la toate nivelurile societatii, desi revista Vogue considera ca “se poate folosi mai mult machiaj la ochi seara decat ziua, iar daca te afli la tara nu trebuie sa folosesti deloc machiaj, poate doar putin ruj, insa nu in culori puternice.”La aparitia gamei de culori de ruj a lui Elizabeth Arden, perceptia asupra culorii rujului s-a schimbat. Arden a lansat un kit de sapte culori de ruj, pe care le promova ca fiind create “pentru a se asorta toaletelor tale”, dandu-le nume sonore precum “Victoire” “Carmencita” sau “Coquette”. Arden a inceput un tur al magazinelor, insotita de sapte balerine ce purtau costume inspirate din tinutele Isadorei Duncan, celebra dansatoare. Promotia a vut un succes rasunator. Pe invitatia la o astfel de lansare din 1932, de la Harrods din Londra, scria: “Arta machiajului este acum inseparabila de cea a hainelor.” In urma cu mai putin de 15 ani nicio femeie nu ar fi purtat machiaj in magazinul Harrods, cu atat mai mult sa-si cumpere produse de machiaj de acolo.  Piata rujurilor a luat avant.

Ambalajul rujului, de la simplu la sofisticat

“Cu ambalajele ei (Elizabeth Arden) si cu produsele mele am fi putut conduce lumea” (Helena Rubinstein)

Un alt moment important in istoria rujului il constituie ambalajul. Nu e foarte clar cine e inventatorul carcasei de ruj asa cum o stim noi astazi, insa undeva in jurul anului 1915 rujurile au inceput sa fie vandute in ambalaje de metal. Hartia sau cartonul confereau protectie, portabilitate si usurinta la folosire rujului, insa utilizarea metalului a permis crearea unor mecanisme care facilitau impingerea stick-ului din recipient, facand astfel din ruj un accesoriu nelipsit din geanta fiecarei femei.   Odata lansata, ideea ambalajului din metal s-a raspandit rapid, in special dupa Primul Razboi Mondial, cand deseurile metalice erau din abundenta, iar pretul metalelor era scazut. Primele forme de amabalaje erau in general mici si foloseau un mecanism de retragere sau impingere a rujului.

Pana la sfarsitul anilor ’20, exista o mare varietate de modele, iar producatorii de produse cosmetice au constientizat importanta unui ambalaj frumos, rujurile incepand sa arate ca niste mici opera de arta. Reclamele rujurilor au inceput sa fie, de asemenea, din ce in ce mai sofisticate.

In anii ’30 au fost create rujurile care puteau fi deschise sau inchise printr-o singura miscare. Interesul pentru aceste  “rujuri automate” a fost foarte mare, nume sonore ale vremii din industria cosmetica lansand produse cu acest mecanism: Helena Rubinstein, Harriet Hubbard Ayer sau Guerlain. Aceste mecanisme au iesit din productie odata cu restrictiile impuse de cel de-al Doilea Razboi Mondial, putine companii reluand productia lor dupa razboi.

Pana la cel de-al Doilea Razboi Mondial, vanzarile anuale de produse cosmetice in America erau de aproape 40 de milioane de dolari. Atunci cand Statele Unite au intrat in razboi, femeile au fost nevoite sa sacrifice accesoriile de frumusete pentru ca materialele sa poata fi folosite in razboi. Ambalajele din metal ale rujurilor au fost inlocuite de cele din plastic, apoi cu cele din hartie.In Anglia, rujul a fost rationalizat pentru a pastra glicerina pentru fabricarea explozibililor, dar in Statele Unite productia sa a continuat pe tot parcursul razboiului, rujul fiind amabalat in cutii de carton lucios pentru a face economii de alama. Guvernantii au simtit ca femeile au un rol psihologic important in razboi si ca machiajul tinea ridicat moralul femeilor care lucrau in fabricile de munitii. Prin urmare, produsele cosmetice erau vazute ca fiind vitale in razboi. Rujul, care in urma cu 10-15 ani era vazut ca fiind potrivit pentru femeile usoare, a devenit un produs necesar. Marii producatori de produse cosmetice au vazut oportunitatea si s-au pliat rapid conditiilor razboiului.

Elizabeth Arden era plina de patriotism in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si a creat un  a creat un ruj, Montezuma Red, pentru femeile din Marina Statelor Unite.

Reclama Pond’s

In anii ’50 au fost create unele dintre cele mai impresionante ambalaje de rujuri, multe dintre ele produse din metale semipretioase si pietre semi-pretioase. Prosperitatea de dupa razboi si cresterea venitului femeilor au dus la un adevarat “razboi” intre producatorii vremii. Un exemplu este gama “Futurama” lansata in 1956.  Copiind o idee a Helenei Runstein, a carei pasiune pentru bijuterii si opere de arta o inspira in crearea unor ambalaje extrem de atragatoare, Charles Revson (fondatorul Revlon, “Nail Man”, cum il numea Helena Rubinstein), a lansat gama de rujuri “Futurama” cu un design creat de bijutierul Van Cleef & Arpel.

In ciuda faptului ca Revson i-a copiat ideea, Helena Rubinstein a incheiat un acord cu el, stabilind un pret comun pentru rezervele de ruj. Ambele companii au fost acuzate ulterior de catre Comisia Federala de Comert American de conspiratie (1958).

Rujul care nu se ia

Urmatoare inovatie majora in domeniul rujului apare la sfarsitul anilor ’40 si ii apartine lui Hazel Bishop. Numele ei este acum necunoscut, insa in anii ‘40 era extrem de populara. Avea o diploma in chimie si lucra intr-un laborator dermatologic. Hazel a inventat si servetelul mentolat (se pare ca suferea de sinuzita atunci cand i-a venit ideea), iar mai tarziu a creat creionul pentru cosuri. Insa cea mai mare contributie a sa va fi in domeniul rujurilor. Dupa mai mult de doi ani de munca si peste 300 de experimente, Hazel a perfectionat formula unui ruj rezistent, care a fost vandut sub sloganul: “Rujul care sta pe tine, nu pe el!”. Era atat de rezistent incat restaurantele se plangeau ca nu pot inlatura rujul de pe servete. Vanzarile acestui ruj au explodat, iar la lansarea sa un magazin a vandut peste 600 de rujuri intr-o zi. Insa ascensiunea lui Charles Revson avea sa eclipseze numele lui Bishop. In curand, mai multe companii au scos pe piata formule similare de ruj rezistent.

Ca sa testeze rezistenta unui nou ruj, Max Factor a cerut angajatilor sai de la departamentul de productie sa se ofere ca voluntari. Un cuplu de tineri logodnici a aplicat pentru job, insa numai dupa cateva luni, acestia au oboist sa se sarute in fiecare dimineata. Asa ca au fost luate mulaje dupa buzele lor si a fost create “masina de sarutat”. Aceasta avea ruj aplicat pe buzele feminine si un servetel intre cele doua perechi de buze. Dupa luni de testari, o noua formula de ruj “True Color” era gata sa fie lansata.

Povestea rujului continua…

Daca la inceputuri industria cosmetica isi stabilea publicul tinta dupa clasa sociala sau dupa rasa (exista o piata distincta pentru populatia afro-americana), dupa 1940 a inceput sa apara o segmentare a publicului dupa datele demografice si dupa stilul de viata. Simplul gest al aplicarii rujului a inceput sa fie interpretat de catre terapeuti. Psihologii avertizau femeile ca prea mult machiaj indica fie probleme nerezolvate din copilarie, fie complexe de inferioritate, multe cazuri fiind rezolvate cu o simpla aplicare a rujului. Si totusi, machiajul era vazut de catre suporterii industriei cosmetice drept un semn al maturitatii feminine.

“Da-mi poseta, te rog, o fata nu poate citi asa ceva cu…fara…ruj”, spunea Audrey Hepburn in “Breakfast at Tiffany’s” in 1961. Rujul avea acum locul bine meritat.

Un articol de Marilena Vasile, pe care o puteţi găsi şi aici:

Numele meu este Marilena Vasile, iar profesia mea este cea de estetician-cosmetician. Am lucrat pentru multa vreme intr-un alt domeniu, in Relatii Publice si sunt absolventa unor facultati ce nu au, de asemenea, nicio legatura cu profesia actuala. Dar, cum toate lucrurile au legatura intre ele, in timp am aprofundat pasiunea pentru cosmetica naturista si acum este profesia mea. Pentru ca in orice domeniu ai nevoie de informatii, citesc in permanenta. Asa ca cea de-a doua mare pasiune a mea sunt cartile. O sa impartasesc cu voi aceasta pasiune pe blogul Books Express.

 

Author: Oana Misha

Dragostea pentru cărți mi-a ghidat drumul spre dezvoltarea de până acum și încă nu mi-am schimbat direcția. Îmi place să cred că orice om are o parte interesantă ce poate fi poate fi modelată cu ajutorul cărților. La fel cum poveștile cu zâne fac orice copil să crească frumos, la fel și adulții au nevoie de lectura potrivită pentru a face alegerile corecte în viață și pentru a-și dezvolta abilitățile. În munca mea la Books Express doresc să realizez o apropiere între oameni și cărți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *