O foarte scură istorie a cărții

Pe vremea când dreptul de autor nu reprezenta un loc comun în practica editorială curentă…

Pe la sfârșitul secolului XV- aceleași cărți vedeau lumina tiparului în orașe diferite importante din punct de vedere comercial: Basel, Frankfurt, Londra, Strasbourg.

Povara editorului era mare, din moment ce el suporta riscurile pieței și nu risca puțin când producea sute de copii ale unei cărți pe care rivalul său le producea mai ieftin- pe o hârtie mai puțin calitativă, cu un scris mai mic sau înghesuit, sau același volum cu o notă introductivă diferită.

Erasmus de Rotterdam a fost unul dintre marii umaniști care dăduse spre tipărire varii opere ale sale editorului parizian Jose Bade. Rotterdam acceptă ulterior banii editorului rival și îi oferă aceleași scrieri acompaniate de modificări nesemnificative.

În 1517, Jose Bade ajunge să îi conteste umanistului reputația lamentând situația de a trebui să ramână cu cele 500 de copii în magazie: pentru că oamenii care vor vrea să cumpere cartea vor considera ultima ediție ca fiind cea îmbunătățită și nu vor mai opta pentru cea dintâi.

Oricât de greu de suportat pentru editori și autori se consideră a fi fost lipsa copyrightu-lui, practica pirateriei editoriale a sporit în mod apreciabil diseminarea ideilor și transformarea unui spațiu compact de discurs într-un univers ce avea să devină în curând nemăsurabil.

Într-un moment de revărsare a literaturii clasice elene asupra îngustului bazin al operelor latine disponibile la acel moment, editorii lumii și-au dat în mod tacit mâna și au dat frâu unor valuri de publicații pivotale pentru gândirea modernă a spațiului apusean. Numai Sweynheym și Pannartz publică încă înainte de debutul secolului XVI Editiones Principes ale lui Apuleius, Comentarii ale lui Caesar, Epistulae ad Brutum, Epistulae ad familiares, Oprea philosophica și Orationes ale lui Cicero, opere ale lui Vergil, Ovid, Lucian.

Odată cu apusul incunabulelor, scrierile se traduc în zeci de limbi vernaculare și ajung să fie relativ la îndemâna oricui.

În primul deceniu de la apariția tiparului o carte costa între 2 și 8 ducați- o sumă semnificativă la acea perioadă, având în vedere că un profesor universitar câștiga între 50 și 100 de ducați pe an. În urmatoarele două decenii prețul a scăzut într-atât încât chiar și meșteșugarii își puteau permite să țină câteva cărți în bibliotecă. Practica manuscrisului nu a fost însă complet uitată. Pentru studenți sau străinii savanți care călătoreau, ea rămăsese un obicei până târziu în secolul XIX.

Astăzi chiar și cei mai puțini reacționari vis-a-vis de evoluțiile tehnologice fulminante sunt atașați de mirosul, pipăitul și aspectul cărții.

Tiparul a schimbat în mod categoric lumea și a oferit o libertate în plus – mai ales în perioada în care cenzura exista și nu prea. Se poate înlocui efervescența discursului tipărit, a ideilor materializate

în hârtie cu o mie de rețele virutale de răspândire a ideilor?

Eu una sper că nu.

Un articol de Sandra Dragomir

 


Author: aralya

Loving person, people watcher & listener, german teacher, enjoys working @Books Express Write me an e-mail at bogdana@books-express.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *