“Nothing to Be Frightened Of” – Julian Barnes

În fiecare zi ne grăbim. Să ne trezim cât mai devreme dimineaţa, să prindem metroul, să ajungem la birou la timp, să terminăm tot ce avem de făcut ca să nu stăm peste program, să prindem repede metroul în drum spre casă, să mâncăm în viteză, să facem un duş rapid şi să prindem câteva ore în plus de somn sau să ieşim la un suc.

De parcă am fugi de ceva, sau de cineva. De parcă am încerca să aglomerăm un bloc de activităţi şi întâmplări într-o singură zi, care să ne ajute să uităm o temere ce nu ne lasă în pace. În toată această fugă cotidiană, aceasta rutină în care suntem prinşi de parcă am face parte dintr-un mecanism bine programat care nu poate devia de la cursul pe care-l are, în toată această fugă ne scapă ceva: faptul că nu suntem nemuritori. Da, ştiu, vă înţeleg mirarea şi vă observ sprâncenele ridicate. Nu, nu suntem nemuritori. Viaţa nu este o repetiţie care precede un mare spectacol.

Să ne oprim din fuga zilnică şi să ne bucurăm de tot ce este în jurul nostru. Să mirosim o floare, să ne sunăm părinţii, să râdem din tot sufletul, să ne exprimăm sentimentele, să recunoaştem că iubim atunci când simţim asta, să oferim un zâmbet sau o îmbrăţişare, să fim sinceri, să fim fericiţi cu viaţa pe care o avem. Să o sărbătorim. Pentru că ştiu că undeva, în adâncul sufletului, în cel mai ascuns colţ al subconştientului, ne este teamă că într-o zi vom înceta să mai fim şi că, odată cu noi, şi restul lumii va înceta să existe.

“For me, death is the one appalling fact which defines life; unless you are constantly aware of it, you cannot begin to understand what life is about; unless you know and feel that the days of wine and roses are limited, that the wine will madeirize and the roses turn brown in their stinking water before all are thrown ouu for ever — including the jug — there is no context to such pleasures and interests as come your way on the road to the grave. But then I would say that, wouldn’t I?”

Despre asta vorbeşte şi Julian Barnes în “Nothing to Be Frightened Of”. Autorul încearcă într-un stil umoristic şi cât se poate de realist, să ne explice faptul că nu avem de ce să fim speriaţi. Cartea, o memorie despre moarte, filosofie şi religie, tratează păreri ale autorului (şi nu numai) despre cum ne comportăm cu toţii în faţa morţii şi cum de foarte multe ori valorile şi teoriile în care credem se schimbă:

“People only believe în religion because they’re afraid of death.”

Trecând prin viaţă, văzându-şi părinţii murind şi ajungând la vârsta de 60 ani, autorul realizează că şi zilele sale sunt numărate. Fost student la Oxford, un ateu convins la acea vreme, Barnes se consideră în prezent agnostic.

“Nu cred în Dumnezeu”, spune el, “dar îi simt lipsa”, referindu-se la faptul că îşi doreşte foarte mult să creadă în “minciuna creştinismului”, doar ca să creadă în ceva.

Speriat de ceea ce îl aşteaptă, Barnes încearcă să caute răspunsuri şi alinare în gândurile celor mai înţelepţi: Montaigne, Stendhal, Flaubert, Jules Renars. În paralel, Barnes dialoghează frecvent cu fratele său Jonathan, filosoful familiei. Jonathan afirmă că nimic nu poate fi mai binevenit decât “viaţa de după moarte”. Julian în schimb, este speriat de ceea ce-l aşteaptă şi se gândeşte la asta în fiecare zi, încercând cumva să scape de această teamă. În încercarea de a se încuraja în faţa morţii, adoptă până şi teoria că nu murim de fapt, ci continuăm să existăm în codul genetic pe care îl transmitem urmaşilor noştri, împreună cu amintirile pe care le lăsăm acestora, despre noi.

O lectură plăcută şi deloc morbidă, în care Julian Barnes pune pe hârtie gânduri şi temeri pe care le are orice muritor de rând. Vă recomand cartea, pentru o doză de realitate şi umor. Şi curaj.

Author: Andreea Rau

Visez cu ochii deschişi. Citesc. Scriu. Cânt, atunci când nu mă aude nimeni. Sunt fericită, uneori. Vreau să evadez din realitate şi să-mi construiesc o lume imaginară, în care să pot trăi. Sunt ca tine. Un simplu om.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *