„Nana”, de la curtezană la muză

“Je n’ai guère de souci de beauté ni de perfection… Je n’ai souci que de vie, de lutte, de fièvre.”

Personajul Nana, etalon creat, prostituată care accede la rangul de curtezană, fascinează mintea pictorilor care realizează diverse lucrări ce o înfăţişează în prim plan pe această Venus.

Romanul lui Émile Zola, „Nana”, apărut în 1880 este dovada clară că şablonul creat de el în romanele anterioare a fost bine înţeles de artiştii plastici, aceştia reuşind să redea din personajul pe care Zola deja îl crease, dar căruia urma să îi dedice o întreagă lucrare. Romanul avea să fie o sursă de inspiraţie pentru Henri Gervex, deloc străin de conceptul de „prostituată”. Lucrarea naturalistă era cea mai citită la acea vreme, Zola aducând în discuţie naşterea, adorarea şi decăderea zeiţei amorului.

Lucrarea apărută cu trei ani înainte de publicarea romanului „Nana”, ce poartă acelaşi nume, îi aparţine lui Édouard Manet, pictor francez, unul dintre cei care au abordat subiecte moderne şi postmoderne, o figură remarcantă pentru trecerea de la realism la impresionism. „The Luncheon on the Grass” şi „Olympia”, câteva dintre primele sale lucrări, au iscat controverse, şocând societatea pariziană prin modul său de a portretiza viaţa socială, apelând la nuditate, relaţii intime, desfrâu, lucruri care erau ascunse în dulap, subiecte despre care nu se vorbea şi nu trebuiau făcute publice.

Manet nu a realizat picturi doar cu tematică erotică, a apelat şi la subiecte din istorie care nu au fost chiar pe placul criticilor. Din 1867 până în 1869, a pictat trei versiuni ale execuţiei împăratului Maximilian, un eveniment care a ridicat semne de întrebare privind politica externă şi internă a Franţei. Lucrările nu au fost acceptate spre expunere în saloanele de artă din Franţa. Acest lucru a dus la excluderea lui Manet din Expoziţia Internaţională din 1867, urmând ca pictorul să îşi deschidă propria expoziţie, un proiect care l-a costat foarte mult.

Preocupările sale moderne l-au propulsat în mijlocul unui grup de tineri impresionişti, Edgar Degas, Claude Monet, Pierre-Auguste Renoir, Paul Cezanne, Camille Pissaro. Acela a fost momentul decisiv când a cunoscut-o pe Berthe Morisot în 1868, cea care l-a făcut pe Manet să încerce pictura en plein air.

            

 

              


Întorcându-ne la una dintre lucrările sale controversate şi cu o  puternică conotaţie sexuală, „Nana”, aduce în prim plan imaginea curtezanei care fascinează orice bărbat. Termenul, folosit cu preponderenţă în secolul al XIX-lea, este atribuit damei de noapte, din spatele uşii închise. Tânără frumoasă, surprinsă în corsaj, lenjerie de corp albă, ciorapi fini din mătase şi pantofi cu toc înalt, stă în faţa unei oglinzi, în plin proces de înfrumuseţare prin aplicarea machiajului. Surprinsă cu faţa la privitor, curtezana nu este nici pe departe jenată de poziţia sa, din contră, denotă siguranţă de sine şi un şarm care este considerat extrem de atrăgător în ochii bărbaţilor. Părul este prins lejer, cu o agrafă pe creştet, ce pare a fi o bijuterie scumpă. Agrafa nu e singurul accesoriu care îi dă de gol rafinamentul, are cercei, un inel ce se poate observa foarte bine şi o brăţară din aur, toate nişte articole scumpe, deloc extravangante, foarte fine şi de bun gust.

Decorul sugerează un budoar, cu o canapea de foarte bună calitate, din catifea roşie şi suport din lemn. Pernele sugerează că relaţia dintre cei doi este una fizică. Pe canapea, privind-o, este aşezat un bărbat, îmbrăcat foarte elegant, cu un gen de pălărie purtat doar de bărbaţii din înalta societate. Bastonul pe care îl ţine în mână poate fi considerat un simbol falic. Simplul fapt că el este extrem de important în mediul său arată că tânăra nu este o prostituată banală ci o curtezană foarte apreciată.

Pasărea de pe tapetul din cameră, un ibis, este un simbol al fertilităţii. Lumânările stinse sunt un simbol al lipsei afecţiunii sau dragostei, dovadă că între cei doi nu este decât o relaţie fizică.

Bărbatul nu este redat decât pe jumătate, importanţa lui fiind una superficială, e privit doar ca o dovadă că tânăra e o curtezană dintr-un mediu respectabil, care se bucură de anumite privilegii. Lucrarea este realizată în aşa măsură încât toţi ochii să fie aţintiţi asupra ei: oglinda este îndreptată spre ea, bărbatul o priveşte admirativ, privitorul are privilegiul de a o privi drept în ochi. Prin faptul că Manet i-a dat un nume şi o faţă, curtezana a fost propulsată în lumea modernă, publică, devenind un simbol al vieţii amoroase, al prostituţiei. Oamenii, deşi cunoşteau adevărul, se prefăceau că această practică nu există şi erau consternaţi când se făceau publice asemenea lucrări. Era o aducere aminte că societatea nu era perfectă ci murdară şi defectuoasă.

Opera lui Édouard Manet a fost refuzată la Salonul din Paris, nu se putea expune o lucrare de o asemenea anvergură morală. Societatea nu era pregătită să se confrunte cu un pudism inexistent. Zola a stat de partea lui Manet, publicând romanul Nana, al nouălea volum din seria sa Les Rougon-Macquart. Manet este văzut azi ca fiind unul dintre artiştii inovativi cu o mare influenţă asupra tinerilor aspiranţi la o carieră în pictură.

Author: Katia

Iubesc poezia, ador culorile și îmi place să împletesc într-un mod melodios cuvintele. Sunt pasionată de istorie și literatură și fac tot ce îmi stă în putință să fiu cât mai aproape de ele. Citatul care mă reprezintă este: "Imagination is more important than knowledge. Knowledge is limited. Imagination encircles the world."(A. Einstein)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *