Misiune (im)posibilă: căutarea frumuseţii în lume

Fiecare dintre noi este artistul propriei sale vieţi. Interpretăm lumea în felul nostru şi alegem să ne exprimăm nu doar prin cuvinte, gesturi, ci şi prin atitudine, haine, muzică sau cărţi preferate. Ne cultivăm mintea, ne îmbogăţim spiritul şi avem mai mereu de lucru la personalitatea asta nărăvaşă, care nu acceptă replici prestabilite. Încercăm să fim personaje principale în existenţele noastre şi să (re)creăm realitatea.

Jucăm diferite roluri – de copii, fraţi, părinţi, prieteni, iubiţi, şefi sau subordonaţi –, deşi nu ne descurcăm mereu cu intrările şi ieşirile din scenă şi nu ştim mai niciodată ce trebuie să facem cu mâinile. Povestim tot ce ni se întâmplă, ce-a fost şi ce-am vrea să fie, fără să ne împiedicăm de memorie, fantezia luând de multe ori locul amintirii. Pictăm imagini în gândurile noastre şi învăţăm să dansăm prin ploaie, atunci când soarele uită să mai răsară pe strada noastră.

Trăim cu pasiunea de a fi şi încercăm să le-o împărtăşim şi celorlalţi. Nu pentru glorie, recunoaştere sau admiraţie, ci pentru că viaţa este o artă colectivă. Sau, cel puţin, aşa ar trebui să fie.

M-am gândit la toate astea când am citit Just Kids, a lui Patti Smith. O carte poetico-biografică despre doi puşti care intră împreună în lume, hotărâţi să-i redea poezia, culoarea, sunetele şi lumina; o poveste despre iubirea lor mistică, despre nebunia lor fermecătoare, despre un univers al iluziilor şi delirului cauzate de o supraîncărcare cu emoţii.

Just Kids
Patti Smith este una dintre legendele rockului, făcând poezie din versurile pieselor sale. Mistuită de adoraţia pentru Rimbaud, Blake sau Baudelaire, şi-a făcut din căutarea frumuseţii o misiune, căreia i s-a dedicat întru totul.

A trăit pe străzi, prin parcuri sau în magherniţe dezafectate, dar mereu în spiritul artei sale. Nu a lăsat viaţa să o cotropească, ci s-a avântat cu tot elanul energiei ei creatoare să destituie realitatea din funcţiile importante, aşezând-o în culisele existenţei. Aerul, apa, pământul, focul – asta a însemnat dintotdeauna arta pentru ea.

Împreună cu pictorul, ilustratorul, fotograful, artistul absolut Robert Mapplethorpe, cel care i-a sculptat sufletul şi întreaga fiinţă, cioplind bucăţile convenţionale şi transformându-le în opere de artă abstractă, ea a refăcut decorul vieţii în New Yorkul anilor ’70, prin preajma unor spirite ca Brian Jones, Jimmy Hendrix, Jim Morrison sau Janis Joplin.

Lumea întreagă era un caleidoscop de idei, fericirea era un joc pe care n-aveau chef să-l câştige, ci doar să-l joace cu toate cărţile jos, iubirea o amăgire în care credeau fără limite. Pentru Patti, Genet era mai prezent în viaţa ei decât vecinii de pe scara blocului, iar poeziile lui Baudelaire mai actuale decât ştirile politice.

Pe cind eram doar niste pusti
Iar Robert, obsedat de viaţa domestică, banală, pusă în artă de Andy Warhol, era mistuit de dorinţa de a se exprima prin toate mijloacele posibile, chinuit de nevoia de a se povesti, prin orice fibră a corpului şi spiritului său. A ars cu toată fiinţa sa şi, chiar dacă s-a stins devreme, a lăsat după plecarea sa o explozie de gânduri, emoţii şi trăiri pe care Patti Smith, punkeriţa cu o bibliotecă universală în suflet şi minte, a vrut să le mărturisească, în felul său poetic, în acest volum pe care l-a dedicat acestui artist total al vieţii.

Just Kids nu este doar o carte de memorii, despre nişte nebuni frumoşi, ci o întâlnire cu arta din noi, o declaraţie tandră de iubire pentru Robert Mapplethorpe, un om care a trăit în afara vieţii, i-a scotocit buzunarele căutând cheia care să deschidă lacăte interioare către lumină, a refuzat societatea, preferând lumile lui, create din talismane, cărţi de tarot, negative fotografice şi acuarele.

Este scrisă poetic, din drag de cuvinte şi de amintiri, dar are şi forţa unei evocări. A unui spirit, a unui curaj, a unui adevăr. Pentru toţi cei care trăiesc pentru a-şi transforma viaţa în operă de artă. Mai reuşită sau mai puţin izbutită.

„[Robert] nu ştia cu siguranţă dacă era un om bun sau rău. Dacă era generos. Dacă era malefic. Era sigur de un singur lucru. Că era artist. Iar pentru asta nu avea de gând să-şi ceară scuze. S-au spus multe lucruri despre el şi multe se vor mai spune încă. Tinerii îi vor copia ţinuta. Fetele vor purta rochii albe în memoria lui şi îi vor plânge părul cârlionţat. Va fi condamnat şi adorat. Excesele lui vor fi criticate aspru şi poetizate. Dar, la final, adevărul va exista doar în arta lui, care este întruparea lumească a artistului. Nu se va pierde. Oamenii nu pot judeca. Pentru că arta vorbeşte despre Dumnezeu şi doar Lui îi aparţine.” (Patti Smith, Just Kids)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *