Miere, cocă şi fluturi – ingredientele cărţilor

Pentru mulţi dintre noi, un ceas de linişte departe de lumea dezlănţuită înseamnă răgaz pentru lectură, întâlnirea, într-o carte, cu oameni, fapte şi întâmplări care ne ajută să reîncărcăm energiile consumate de prea mult concret, beton şi aglomeraţie.

Însă scriitorii, cei care operează cu utilajele grele ale imaginaţiei, au de cele mai multe ori nevoie tocmai de această ciocnire cu realitatea, pentru a se agăţa de muchiile vieţii, atunci când confecţionarea de universuri îi poartă prea departe.

Apicultură, colecţionarea de fluturi, cofetărie, pescuit, vânătoare, înot sau inovaţii tehnologice… Cam cu asta s-au ocupat în timpul lor liber câţiva dintre cei mai importanţi autori ai lumii, atunci când poveştile pe care le aşterneau pe hârtie îşi căutau propriul drum în sufletele cititorilor.

Îndepărtându-se de cuvintele care ne sunt nouă acum refugiu, cei care le-au făcut să danseze şi-au construit lumi dincolo de cele de hârtie.

Fie că au frământat cocă, au îngrijit stupi de albine sau au observat luni de-a rândul lichenii care îmbrăţişează copaci, scriitorii şi-au plămădit, din alte realităţi, noile rezerve de fantezie.

Şi, dintr-un pic de miere, puţin aluat şi un soi cu totul aparte de molii, au apărut, printre altele: The Bell Jar, Hope Is The Thing With Feathers sau Pale Fire.

Walden and Other Writings
Pe Agatha Christie, poate şi datorită celui de-al doilea soţ al său, a pasionat-o arheologia. Mergea într-o mulţime de expediţii periculoase, în situri izolate de lume, restaura artefacte, recondiţiona tot felul de  basoreliefuri, inventaria mărturiile unor culturi dispărute şi ajuta la conservarea lor. Precizie, minuţiozitate, atenţie la detalii şi la adevărurile ascunse sub straturi de praf, rugină şi timp – toate i-au folosit în fabricarea intrigilor rafinate ale cărţilor ei. Şi-a folosit micile celule gri în alte scopuri, dar tot pentru dezgroparea trecutului.

„Am locuit în pădure, pentru că mi-am dorit să trăiesc conştient, să înfrunt doar lucrurile esenţiale ale vieţii, să aflu dacă am puterea să înţeleg ceea ce are natura să mă înveţe şi nu să descopăr, când mă voi apropia de moarte, că nu am trăit de fapt.” Sunt cuvintele lui Henry David Thoreau, care timp de 2 ani, 2 luni şi 2 zile a locuit departe de civilizaţie, într-o căsuţă simplă de lemn, adăpostită într-un codru din Massachusetts. Apoi şi-a folosit experienţa ca inspiraţie pentru o scriere despre libertate, alegeri, curaj şi… politică – Walden, Or, Life in the Woods.

În 1935, un pescar înveterat captura unul dintre cei mai mari peşti-spadă prinşi până atunci – era vorba despre Ernest Hemingway. Un spirit neîmblânzit, în care rigoarea aproape jurnalistică a stilului literar s-a întâlnit cu o forţă vitală nestăvilită, care l-a purtat în aventuri la limita supravieţuirii, pe apă şi pe uscat. A fost în foarte multe safari-uri şi a primit chiar şi titlul onorific de ranger al unei rezervaţii naturale din Africa.

Dacă nu ar fi fost Lolita, cu siguranţă ar fi fost vreo mare descoperire din lumea lepidopterelor care să-i aducă faima mondială. Vladimir Nabokov şi-a dus pasiunea la nivel de ştiinţă, alergând în toată lumea pe urma speciilor necunoscute de fluturi şi de molii pe care le colecţiona, le studia şi le prezenta în conferinţe internaţionale: „Bucuriile şi recompensele inspiraţiei literare nici nu se compară cu fascinaţia descoperirii unei noi forme de viaţa la microscop, spunea el, sau a unei specii  nemaivăzute aflată în zona muntoasă din Iran sau Peru.” În romanul său, Ada or Ardor, eroina se visează căutând fluturi pe planeta fictivă „anti-terra”.

Hemingway: A Biography
Vladimir Nabokov
Emily Dickinson este una dintre vocile cele mai sensibile ale poeziei, îmbinând luciditatea cu tandreţea, furia şi dezolarea, a reuşit să pună în versuri toate luminile disperării şi umbrele speranţei. Petrecând mult timp ruptă de lume, în micul univers al camerei ei, de unde ieşea rareori, şi doar îmbrăcată în haine albe, şi-a descoperit un alt talent – frământa ore în şir aluatul pentru tot felul de plăcinte, cozonaci şi prăjituri (cea mai apreciată fiind cea cu nucă de cocos) pe care le împărţea copiilor sărmani care se jucau în faţa casei sale.

Mark Twain, prieten bun cu Nikola Tesla, devenise aproape obsedat de ştiinţă şi tehnologie şi mereu era cu gândul la câte un brevet de inventator pe care l-ar fi putut obţine, în vreme de Sylvia Plath şi Ted Hughes au fost, pentru o vreme apicultori, fascinaţi fiind tocmai de această măiestrie a firilor practice.

Sunt foarte multe şi palpitante poveştile de dincolo de poveşti, dar cunoscându-le, parcă înţelegi altfel legătura cu viaţa şi ale ei a celor care ne sunt însoţesc, zi de zi, prin cuvintele lor. Culese din stupi, de pe scoarţa unui copac, dintr-o privire sau dintr-o amintire, toate acestea au şlefuit cărţi care continuă să schimbe destine.

„Prieteni buni, cărţi bune şi o conştiinţă adormită: asta e viaţa ideală.” (Mark Twain)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *