Micuța sirenă: Adevărul uitat

“But a mermaid has no tears, and therefore she suffers so much more”

Aventura micuței sirene este un lait-motiv mai mult decât popular și mediatizat atât de cărțile de povestiri pentru cei mici, cât și de lumea cinematografică, fie în producții pentru copii (desenele Disney), fie în lung-metraje, precum Pirates Of The Caribbean, On Stranger Tides (2011).

Ființe înfricoșătoare la origine, sirenele sunt personaje mitologice, ce dețin monopolul apelor adânci, fiind subordonate zeului Poseidon/Neptun. Prima mențiune în istorie a sirenelor aparține regatului Asiriei, unde zeița Atargatis se transormă în sirenă, ca pedeapsă în urma uciderii accidentale a iubitului ei. Caracterul violent al sirenelor este atestat mai târziu de Homer în poemul epic Odiseea, când Ulise și echipajul său, pe drumul de întoarcere spre Ithaca, sunt ademeniți de sirene; pentru a se salva, Ulise poruncește marinarilor să-și astupe urechile cu ceară, iar el să fie strâns legat de catarg. În caz contrar, majoritatea corăbiilor sunt mânate spre stâci și scufundate în urma vrăjirii marinarilor prin cântecul deosebit de frumos al femeilor cu coadă de pește.

În anul 1836, autorul danez Hans Christian Andersen publică povestirea intitulată Micuța sirenă – acest moment este reprezentativ pentru întreaga popularizare ce a urmat. Ceea ce mulți uită însă este firul acțiunii andersen-iene și în special finalul povestirii, în special datorită efectului Disney.

Micuța sirenă trăiește în regatul mării alături de familia ei. Odată cu sărbătorirea vârstei de 15 ani primește învoirea de a înota până la suprafața apei și a privi ce este în afară. În acest moment, sirena vede o corabie și un prinț, de care se îndrăgostește imediat. Datorită unei fruntuni, corabia naufragiază, iar prințul este salvat de la moarte de sirenă, care îl lasă la intrarea unui templu de pe mal. Pentru că dorește să devină om, cu toate că este avertizată de viața scurtă și dureroasă a muritorilor, micuța sirenă o vizitează pe vrăjitoarea Mării, care îi oferă o licoare magică în schimbul vocii ei. O înzestrează însă cu talentul de a dansa fermecător și o avertizează că va muri dacă nu va reuși să obțină un sărut de la persoana de care este îndrăgostită.

Micuța sirenă se împrietenește cu prințul, care va fi încântat de frumusețea și dansul ei. Cu toate acestea, regele regatului plănuiește să-și însoare fiul și este propusă o căsătorie prin alianță cu regatul vecin. Prințul refuză, spunând că el o va lua ca soție doar pe cea care i-a salvat viața și merge la templu pentru a o căuta. Destinul face ca la templu fata regelui vecin să studieze pentru a primi o educație elevată și prințul se îndrăgostește de ea. Căsătoria este oficiată, iar inima micuței sirene este frântă și își așteaptă resemnată moartea. O ultimă șansă la viață îi este oferită de surorile ei, care își oferă părul vrăjitoarei, în schimbul unui pumnal. Cu acesta, micuța sirenă trebuie să-l înjungie pe prinț și atunci când stropi din sângele său vor curge pe picioarele ei, va redeveni sirenă. Micuța sirenă nu poate duce la capăt această ultimă provocare și se aruncă în apă în zorii zilei, devenind spuma valurilor; ea se transformă într-un spirit, o fiică a aerului, câștigând un suflet nemuritor.

Acesta este adevărul uitat, firul original al acțiunii micuței sirene. Deși poate astfel ar părea o poveste pentru cei mari, cu momente dramatice și final tragic, este corect ca întotdeauna să nu neglijăm scrierile inițiale.

Povestea micuței sirene înduioșează, inspiră dreptate și nedreptate, dragoste și ură, teamă sau curaj. Mulți se pot identifica sau regăsi în relatarea scurtei vieți a sirenei.

“She laughed and danced with the thought of death in her heart.”

“And then she turned to bubbles and disappeared.”

Author: Marie Beyle

Niciodată frumosul nu va înceta să ne inspire. Admir arta: natura înconjurătoare, literatura, pictura. Citesc și aprofundez istoria, pentru că "nu tot ceea ce este vechi este neapărat și demodat, după cum nu tot ceea ce este nou este și modern". Găsesc inteligență în zâmbetul unui copil și sunt de acord cu Mihai Eminescu când afirmă că "orice cap omenesc seamănă c-o odaie. Întrebarea e ce fel de odaie, ce aer, ce lumină e în ea și ce societate găsești".

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *