Lovebook

“Dacă nu eşti pe facebook ai sufletul bătrân.”

Cupidon a fost demitizat. Şi-a luat căsuţă virtuală şi-acum îl cheamă simplu şi modern: Facebook. Şi dacă încă mai visezi la Ţara tuturor posibilităţilor, să ştii că ai noroc, e tot aici, pe tărâmul facebookian.

Nu ştiu exact de ce mi-a plăcut Lovebook. Poate pentru că ascult Yael Naim, la fel ca Solidea şi îmi doresc o cadă în salon. Sau poate-i doar nostalgia reîntâlnirii cu o iubire din copilărie, experienţă de care am putut avea şi eu parte numai şi numai datorită acestui blamat şi iubit Facebook. Un rău atât de necesar al zilelor noastre, fiind cel mai la îndemână mijloc de a păstra o punte de legătură între noi şi trecut, căci: “Legăturile sunt grijile care ne ţin în viaţă. Nu ne putem lepăda de locurile şi de persoanele pe care le-am iubit.”

Solidea e fetiţa cu codiţe şi ochi mari, care la numai opt ani îl sorbea din priviri la şcoală pe Edoardo Magni, un adolescent chipeş, considerându-l bărbatul vieţii ei. Povestea e simplă, mă gândesc că vă puteţi regăsi şi voi cu uşurinţă în ea şi ştiţi cât de imposibilă e iubirea la o vârstă atât de fragedă. Dar 15 ani mai târziu, în urma încheierii unor relaţii dezastruoase, un singur click îi reapropie pe cei doi, pentru că: “Există persoane care sunt legate cu un elastic şi ele nu ştiu asta La un moment dat se hotărăsc să plece fiecare pe drumul ei, fiecare cu ale sale, şi elasticul le lasă în pace, le face pe plac, aşa încât într-un final aproape că uită de el. Apoi soseşte însă momentul extrem, la limita rupturii, şi elasticul reacţionează, nu se rupe, ba din contră: cu o singură smucitură violentă, le face să se trezească din nou faţă în faţă.”

 Lovebook este o lectură plăcută şi uşoară, care cu siguranţă va descreţi multe frunţi încruntate.V-aş spune că-i ideală de citit într-un mijloc de transport, dar în cazul acesta trebuie să vă avertizez: e genul acela de carte care te face să chicoteşti la fiecare 2 pagini, riscând să atragi asupra ta multe priviri.

 Cartea vine şi ca un avertisment, făcându-ne conştienţi cât de uşor pot fi interpretate în mod greşit lucrurile pe astfel de reţele de socializare şi cum toate visele şi speranţele unui om pot fi spulberate cu un singur click.

 Sfârşitul este fără îndoială cel mai slab punct al cărţii. Foarte frumos, ce-i drept, dar extrem de previzibil şi de ireal. Oamenii se cunosc, se îndrăgostesc sau se reunesc pe Facebook, dar mai departe lucrurile nu decurg nicicând atât de simplu. Mult mai pe placul meu şi mai realiste sunt personajele secundare, iar cuplul favorit Andrea şi Federica, cei care susţin sus şi tare că ei nu se iubesc, ci doar “şi-o trag de milioane”, deşi se privesc mai ceva ca Angelina Jolie şi Brad Pitt în perioada lor de aur.

 În încheiere, vă las cu un sfat bun de luat în seamă: “A da valoare sentimentelor nu înseamnă să  le ţii congelate într-un seif, ca să nu le deteriorezi trăindu-le” 

Author: Elena Silvana

Scriu și citesc, iar asta îmi ocupă tot timpul. Cred în anticipație și în curiozitate ca fiind cea mai pură formă de insubordonare. Nici o poveste nu poate fi spusă fără poezie. Arta nu ar trebui să fie separată de viață ca și cum ar fi prea prețioasă pentru utilizarea de zi cu zi. Poate tocmai de aceea deviza mea este: dream, create, inspire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *