Literatura e rock!

Şi rockul e (de cele mai multe ori) literatură… Arte ale curajului de exprimare, ale libertăţii de gândire, de jonglare (asistată) cu emoţiile, cuvintele şi imaginile, cele două au ca teren de joacă preferat centrul nevralgic al existenţei umane – sufletul şi destoinicele lui isprăvi.

Un citat care-ţi redesenează realitatea, un cântec care devine coloana sonoră a unei etape mai complicate a vieţii tale, povestea altcuiva care te ajută să te înţelegi mai bine, un riff de chitară care-ţi creşte viteza sângelui, sunete şi vorbe care explodează în tine, năruind tot ce era ieri… Sunt experienţe esenţiale, care pun umărul serios la ştergerea liniei de cretă socială pe care am trasat-o în jurul vieţilor noastre şi ale cărei contururi ne îngrămădesc adesea în noi, până la sufocare.

De cele mai multe ori rockul priveşte complice spre literatură, împrumutând teme, esenţializându-le, redefinindu-le, până când cuvintele devin ritmuri, iar percuţia se transformă în poezie.

În literatură, influenţele muzicale vin mai ales din zona clasică sau a… cântecelelor pentru copii. În curând „Happy”, imnul pop al fericirii scris de Pharell, va deveni carte de ilustraţii, urmând exemplul celebru al Old MacDonald had a farm sau Itsy Bitsy Spider 😀 .

Însă în cazul rockului, George Orwell, John Steinbeck, J.D. Salinger, Dostoievski, Bacovia sau Tolstoi sunt adevăraţii hit makers


Dacă, pentru Mihail Bulgakov, muzica lui Berlioz a fost întrucâtva sursă de inspiraţie, „Sympathy for the devil” al celor de la Rolling Stones este un citat cultural rafinat şi jucăuş al cărţii Maestrul şi Margareta. Influenţa vine mai ales din paginile de început, în care întunecatul „profesorul” Woland intervine într-o discuţie despre Iisus, însă nimeni nu ştie încă cine e sau care este rostul lui acolo.

 „Pleased to meet you ⁄ Hope you guess my name ⁄ But what’s puzzling you ⁄ Is the nature of my game” – sună introducerea pe care i-o face Mick Jagger diabolicului personaj.

Pentru scoţienii de la Franz Ferdinand, o altă dimensiune a poveştii din Maestrul şi Margareta a folosit ca scânteie pentru piesa „Love and destroy” – zborul fantastic al Margaretei deasupra Moscovei, către balul diavolului, din noaptea Valpurgiei:

„I’m so free I could lacerate ⁄ Rip the robes right off my chest ⁄ I fly high above the Muscovites’ sky ⁄ I’m going to rip, rip, I’ll never rest ⁄ I’m going to meet you at midnight ⁄ I’m not used to living alone ⁄I gotta learn or learn how to die… Margarita – Love and Destroy”.

Despre Tibetan book of living and dying, artistul britanic Thom Yorke a spus că este: „Cel mai formidabil lucru pe care l-am citit vreodată. De la început până la sfârşit totul părea să aibă sens. Bănuiesc că asta înseamnă, de fapt, înţelepciune”. De altfel, literatura, prelucrată şi reinterpretată, e o parte importantă din muzica Radiohead, în general. Cartea scrisă de Sogyal Rinpoche, alături de Infernul lui Dante, au influenţat Pyramid Song – „There was nothing to fear and nothing to doubt”, versul „I’m not living, I’m just killing time”, din True Love Waits, este o referinţă la Fahrenheit 451, al lui Ray Bradbury, iar Exit music (for a film) are ca temă Romeo and Juliet, al lui Shakespeare:

„You can laugh ⁄ A spineless laugh ⁄ We hope your rules and wisdom choke you ⁄ Now we are one ⁄In everlasting peace”.

Una dintre cărţile care au scris istorie în muzică este 1984, a lui Orwell. Cei de la Muse au lansat piesa „The Resistance”, în care dragostea devine singura formă de rezistenţă în faţa totalitarismului absurd, a constrângerilor sufleteşti şi a supravegherii permanente:

„Is our secret safe tonight ⁄ And are we out of sight ⁄ Will our world come tumbling down? ⁄ Will they find our hiding place ⁄ Is this our last embrace ⁄ Or will the world stop caving in?”.

„2+2=5”, de la Radiohead, vorbeşte despre dublu-gândire şi poliţia ideilor:

„And two and two always makes a five ⁄ It’s the devil’s way now ⁄ There is no way out ⁄ You can scream and you can shout⁄ It is too late now”

, iar „The future is now”, al punkerilor americani de la Offspring, este un cântec despre viaţa trăită cu teama că tu eşti cel care va urma în malaxorul suprimării sinelui:

„Will you take what’s in my head? ⁄And erase me when I’m dead?”

Şi pentru David Bowie, unul dintre filosofii eclectici ai muzicii rock şi un poet al  transformării,  cartea lui Orwell a fost pretextul uneia dintre piesele sale manifest „1984”, avertizând asupra pericolului mult mai subtil de a confunda consumul (de informaţii, produse, idei) cu libertatea şi de a alege să nu reacţionezi:

„They’ll split your pretty cranium, and fill it full of air ⁄ And tell that you’re eighty, but brother, you won’t care ⁄ You’ll be shooting up on anything, tomorrows never there ⁄Beware the savage jaw ⁄ Of 1984”.

Exemple sunt numeroase, Pink Floyd, Nirvana, Kate Bush, Metallica, Bruce Springsteen, Queen, Pulp, Robbie Williams, cu toţii şi-au lăsat arta inspirată de cărţile preferate, de scriitorii-cult, astfel că fiecare cântec are straturi de poveşti care se înghesuie şi se suprapun peste emoţia trăită la fiecare audiţie în parte.

Poate fi muzică în cuvinte sau literatură pe note, nici nu contează… câtă vreme undeva se aprinde o lumină.

Aşa cum se întâmplă, în cazul meu, cu cei de la Robin and the Backstabbers, care-i invită pe Bacovia, Salinger, D.R Popescu &co în al lor apocaliptic „pop de cameră”:

„Priveşte savant ⁄ Cu inima beată de iubire ⁄ Încă vie-n portbagaj se zbate şi⁄ ţipă o amintire. ⁄ Cu inima ca harta unei lumi⁄ acoperite de ocean te aştept…” (Bacovia Overdrive, de pe albumul Stalingrad)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *