Lips Touch – Three Times

Lips Touch conţine trei povesti supernaturale despre sărut. Laini Taylor reuşeşte cu măiestrie să contureze personaje fantastice, povești magice şi absolut ireale. Un amestec între cuvinte și imagini, între dorință și realitate, între adevăr și ceea ce se ascunde în spatele lui. Am citit cartea fără să clipesc şi fără să respir, vrăjită de imaginaţia autoarei şi visând să pot scrie şi eu aşa, într-o zi.

În prima poveste, “Goblin Fruit”, Kizzi îşi doreşte cu disperare să facă parte dintr-o familie normală, nu una ciudată şi înapoiată cum este a ei. Fata nu crede în superstiţiile familiei despre vampiri, goblini şi alte personaje din poveştile pentru copii şi îşi doreşte să se îndepărteze de toate aceste ciudăţenii. Dar este o vorbă care spune “be careful what you wish for…”.

There is a certain kind of girl the goblins crave. You could walk across a high school campus and point them out: not her, not her, her. The pert, lovely ones with butterfly tattoos in secret places, sitting on their boyfriend’s laps? No, not them. The girls watching the lovely ones sitting on their boyfriend’s laps? Yes.

Them.

The goblins want girls who dream so hard about being pretty, their yearning leaves a palpable trail, a scent goblins can follow like sharks on a soft bloom of blood. The girls with hungry eyes who pray each night to wake up someone else. Urgent, unkissed, wishful girls.

Like Kizzi.

Cea de-a doua poveste, “Spicy little curses”, se petrece în India, unde Anamique s-a născut cu o voce angelică, dar şi cu un blestem asupra sa. Ambasadoarea Iadului are grijă de ea, reuşind cu greu să o protejeze, având în vedere că demonii sunt împotriva ei. Lucrurile se complică atunci când fata se îndrăgosteşte şi singura ei dorinţă este să dea voce iubirii sale.

This is the story of the curse and the kiss, the demon and the girl. It’s a love story with dancing and death in it, and singing and souls and shadows reeled out on kite strings. It begins underneath India, on the cusp of the last century when the British were still riding elephants with maharajas and skirmishing on the arid frontiers of the empire.

The story begins in Hell.

Ultima poveste, “Hatchling”, este de departe cea mai reuşită şi cea mai “dark” dintre cele trei. Cu cinci zile înainte de-a paisprezecea aniversare, Esme observă că ochiul său stâng şi-a schimbat culoarea din căprui în albastru. Îngrozită, mama ei o obligă să-l ţină acoperit şi să nu privească prin el. Druj ar putea privi prin ochiul fetei şi le-ar putea descoperi. Într-o singură noapte, Esme şi mama ei îşi taie părul roşu şi lung şi fug pe ascuns, lăsând în urmă viaţa lor din ultimii ani şi lupii care se apropiau de oraş, simţindu-le mirosul.

It was no trick of the light. Her eye was an eerie white-blue, the color of ancient ice in a place that never thaws. Esme’s blood quickened as a shock of memories pulsed through her: a world of snow and spires, a milky mirror framed in jewels, the touch of warm lips on hers.

Esme swayed on her feet. These weren’t her memories. This wasn’t her eye. She clamped a hand over it and ran to wake her mother.”

Ilustraţiile ataşate se regăsesc şi în carte şi au fost create special de către soţului autoarei, Jim Di Bartolo.

 

Author: Andreea Rau

Visez cu ochii deschişi. Citesc. Scriu. Cânt, atunci când nu mă aude nimeni. Sunt fericită, uneori. Vreau să evadez din realitate şi să-mi construiesc o lume imaginară, în care să pot trăi. Sunt ca tine. Un simplu om.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *