La Vie En Rose – Edith Piaf, dincolo de film

La vie en rose, filmul

Dramatic şi cu rezonanţe deloc subtile, filmul La vie en rose ne prezintă viaţa uneia dintre cele mai mari artiste care s-au născut vreodată, Edith Piaf, subliniind latura sentimentală, romanţată, a poveştii. Un regizor nu foarte cunoscut, Olivier Dahan, îşi asumă un rol dificil: acela de a pune în scenă, în doar 140 de minute, copilăria chinuită, tinereţea cântată pe străzi, succesul fabulos, boala chinuitoare şi moartea unei dive. A reuşit el să ajungă la sufletele oamenilor? Cu siguranţă că da.

Povestea lui Edith Piaf era puţin cunoscută de generaţia tânără, iar Marion Cotillard a fost alegerea perfectă, de Oscar, a regizorului – pentru a o interpreta pe marea artistă. Filmul a fost realizat în întregime cu actori francezi, iar Sylvie Testud, prietena pe viaţă a regretatei dive, ne rămâne în amintiri cu un rol de excepţie. Deşi filmul este printre preferatele mele (datorită faptului că pe coloana sonoră au fost folosite piesele originale ale lui Edith Piaf), consider că regizorul apelează la scene sentimentaliste care nu reuşesc decât să creeze o atmosferă falsă a secolului şi a greutăţilor din viaţa unei femei cu un talent uriaş.

Copilăria fără mama a micuţei Edith, cerşitul, circul, copilul pierdut, succesul venit peste noapte, munca, drama, povestea de dragoste sfâşietoare, drogurile, alcoolul, muzica şi scena, boala şi moartea sunt redate secvenţial, sunt dramatizate inutil, de multe ori devenind groteşti, tocmai din dorinţa de a atrage lacrimi şi urale. Cele două premii Oscar vin să sublinieze acest lucru – dacă filmul era tratat dintr-un alt punct de vedere, probabil ar fi câştigat mult mai multe trofee. Însă, fără îndoială, că merită văzut şi interpretat prin propria viziune asupra vieţii. Este un film bun, cu actori talentaţi şi cu o mare încărcătură emoţională.

Edith Piaf, dincolo de film

Edith Giovanna Gassion s-a născut pe 19 decembrie 1915, în Belleville, Paris. Legenda spune că s-ar fi născut pe un trotuar, însă datele istorice contrazic acest lucru şi susţin că s-ar fi născut la Spitalul Tenon. În general, biografia divei este un mister, iar ceea ce ştim despre ea poate fi o iluzie.

Tatăl micuţei Edith a fost un acrobat de stradă, care avea un trecut în teatru, iar a cărui mamă, Maman Tin, deţinea un bordel în Normandia. Mama lui Edith a fost câtăreaţă de cafenea, cu o origine incertă – franceză, italiană şi marocană. Curând după naşterea fetiţei, părinţii au abandonat-o şi a fost crescută de bunici, atât din partea mamei, cât şi a tatălui – la bordelul deţinut de Maman Tin. Timp de 4 ani, Edith a fost oarbă, însă s-a vindecat miraculos, după un pelerinaj la mormântul Sfintei Thérèse of Lisieux.

În 1929, la 14 ani, Edith a cântat prima dată în public, în timp ce îl însoţea pe tatăl său, care făcea tot felul de acrobaţii stradale. Însă tânăra Edith s-a separat de acesta imediat, când a realizat ce voce are. Ea cânta în Pigalle şi alte suburbii ale Parisului, la colţul străzilor, câştigându-şi astfel traiul şi locuind în hoteluri infecte. La 16 ani s-a îndrăgostit, iar la 17 ani a dat naştere unei fetiţe, Marcelle, care a murit de meningită la doi ani, după ce a fost îngrijită mai mult de tatăl sau. Acesta a fost şi singurul copil al divei Piaf.

În 1935, Edith a fost descoperită de un patron de club, care a încurajat-o să cânte pe scenă, în ciuda timidităţii, nervozităţii accentuate şi a staturii sale (Edith avea o înălţime de 1,42 m). Tot el i-a dat şi numele de La Mome Piaf, care o va însoţi pe tot parcursul vieţii. După moartea protectorului său, Edith devine iubita şi partenera de afaceri a unui impresar francez, care îi “comandă” cântece desprinse din tinereţea ei de pe stradă. Succesul ei este deja asigurat în anul 1940, când îi cunoaşte pe Jean Cocteau şi, mai apoi, în anul 1944 pe Yves Montand – care devine mentorul şi amantul său. Însă la mai puţin de un an de la începutul poveştii de dragoste, Montand devine faimos, iar Edith rupe relaţia, considerând că acesta şi-a câştigat succesul pe renumele ei.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Edith a susţinut multe spectacole pentru nemţi, fiind considerată o trădătoare. Însă s-a dovedit ulterior că diva avea o relaţie cu un pianist evreu şi că îi ajuta pe cei din Rezistenţa Franceză. După ce războiul a luat sfârşit, Piaf şi-a extins succesul şi peste ocean, cucerind inimile americanilor. Ea a ajutat mulţi tineri să se lanseze şi a avut diverse relaţii cu aceştia. Piesa La vie en rose a fost compusă în anul 1945 şi a câştigat Grammy Hall of Fame Award în 1998. Însă, în ciuda acestui succes, Edith a fost de multe ori în pragul sărăciei, iar în anul 1961, piesa “Non, je ne regrette rien” a salvat-o de la o situaţie tragică.

În viaţa privată, Edith a avut căsătorii şi aventuri cu mai mulţi bărbaţi, ea mereu căutându-şi sufletul pereche. În 1935 s-a căsătorit pentru prima dată, însă a divorţat după 6 luni. În 1952, s-a căsătorit cu Jacques Pills şi a divorţat in ’56. În anul 1962, s-a măritat cu un stilist cu 20 de ani mai tânăr, însă la 11 octombrie 1963, diva s-a stins din viaţă. Cea mai importantă şi mai controversată relaţie din viaţa lui Edith Piaf a fost cea cu boxerul francez Marcel Cerdan (căsătorit la acea vreme), care însă a murit într-un accident de avion. Povestea lor a ţinut primele pagini ale ziarelor luni de zile… Această tragedie, urmată de un accident grav de maşină, au trimis-o pe Edith în braţele morfinei.

Edith Piaf a murit de cancer la ficat, exact înainte de a împlini 48 de ani. Ea a fost înmormântată alături de fiica sa, în cimitirul Père Lachaise din Paris, iar oamenii îi aduc mereu flori şi lumânări. În ciuda vieţii aventuroase, nelinşitite, de căutări şi tristeţi profunde, Edith Piaf şi-a găsit împlinirea pe scenă. Ea ştia, cu mult timp înainte de a se stinge, că ne lasă o moştenire preţioasă, că a reuşit să schimbe ceva în lume. Însă în viaţa personală, asa cum ea însăşi a zis, a plătit pentru orice mică greşeală.

Author: Ioana Budeanu

Jurnalist, blogger & Travel Writer. Pasionată de literatură, de filme, de muzică şi de biografiile vedetelor. Îmi place să descopăr lucruri şi locuri noi, dar mai ales să scriu despre acestea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *