Julian Jaynes, originea conștiinței și mintea bicamerală

Words have meaning, not life or persons or the universe itself. Our search for certainty rests in our attempts at understanding the history of all individual selves and all civilizations. Beyond that, there is only awe.”

The Origin of Consciousness in the Breakdown of the Bicameral Mind

Aflată pe lista lui David Bowie cu cele 100 de cărți pe care trebuie să le citești, The Origins of Consciousness in the Breakdown of the Bicameral Mind, cartea lui Julian Jaynes, acest Jose Luis Borges al psihologiei, este o lectură ca un trip, te duce într-o lume halucinantă din care te întorci cu o mentalitate alterată și niște stări frustrant de dificil de redat în cuvinte. Te va face cu siguranță să-ți dorești să recitești Iliada lui Homer pentru a descoperi și a te convinge de teoriile lui Jaynes. Întâmplător am ajuns la ea încercând să aflu de unde anume se ivește inspirația poetică. Un singur paragraf a fost suficient de năucitor încât să-mi trezească  brusc interesul și să caut întregul text căruia îi aparține, viziunea sa inedită asupra inspirației devenindu-mi vehiculul prin care am cutreierat noțiunile sale despre originea conștiinței și mintea bicamerală. Situată undeva la intersecția dintre nebunie, conștiință și lumea antică, totul plasat într-un decor științific, aceasta devine o  meditație asupra istoriei  și a omului în general, forțându-te să-ți revizuiești propriul set de credințe.

„Consciousness is a much smaller part of our mental life than we are conscious of, because we cannot be conscious of what we are not conscious of.”

Îmbinând informații din diverse discipline (arheologia, antropologia, psihologia, literatura) autorul ajunge la câteva concluzii inedite pe care, deși nu știi dacă să le dai crezare, nici nu le poți ignora. Axându-se foarte mult pe Iliada ca exemplu pentru tranziția de la BM (mintea bicamerală) la CM (mintea conștientă), Julien susține că mintea omului din antichitate era foarte diferită de cea a omului modern, lipsită de ego și manipulată de diverși zei imaginari datorită dominanței emisferei drepte care le provoca tot felul de halucinații vizuale și auditive, halucinații pe care le privește ca pe un protocol de comunicare între cele două emisfere ale creierului. Prima fisură în această stare a minții pe care autorul a numit-o BM se datorează apariției limbajului, iar sfârșitul venindu-i odată cu inventarea scrierii de către sumerienii, în prezent fiind o condiție specifică stărilor profunde de meditație, poeților și mai ales celor care suferă de schizofrenie. 

Our sense of justice depends on our sense of time. Justice is a phenomenon only of consciousness, because time spread in a spatial succession is its very essence. And this is possible only in a spatial metaphor of time.” 

 Interesant de urmărit în această tranziție sunt efectele apariției conștiinței, felul în care zeii au fost reduși la tăcere, profeții devenind o necesitate, un fel de translator al voinței unor divinități pe care omul obișnuit nu mai era capabil să le audă. Jaynes mai spune că proto-evreii sunt cele din urmă rămășițe ale acestei minți bicamerale sugerând poate că tocmai de aceea au devenit un soi de proscriși, fiind dați la o parte de noua civilizație. Pentru mulți, varianta lui pentru originea religiei poate părea cu mult mai logică decât restul versiunilor oferite de știință sau alte discipline. Ni se dă de înțeles că în viață totul este metafora unei alte metafore, majoritatea cuvintelor dintr-o limbă, dacă săpăm destul de adânc în proveniența lor, au apărut ca metafore pentru că atunci când se formulează un concept nou, cea mai bună cale de a-l reda este prin intermediul unei metafore. Metafora devine astfel limbajul minții.

Conștiința este o abilitate pe care oamenii o folosesc pentru a crea o lume mentală analoagă celei materiale cu scopul de a proba soluții ipotetice la probleme noi. Mintea bicamerală este definită ca fiind: „In distinction to our own subjective conscious minds, we can call the mentality of the Myceneans a bicameral mind. Volition, planning, initiative is organized with no consciousness whatever and then ‘told’ to the individual in his familiar language, sometimes with the visual aura of a familiar friend of authority figure or ‘god’, or sometimes as a voice alone. The individual obeyed these voices because he could not ‘see’ what to do by himself”.

 „The actual process of thinking… is not conscious at all and that only its preparation, its materials, and its end result are consciously perceived.”

 Ce mi-a plăcut foarte mult la această carte este lirismul, felul în care autorul a creat-o în așa fel încât să poată fi citită și ca un text despre poezie. Pentru că primii poeți au fost zeii. Poezia a început cu mintea bicamerală și este un vestigiu al acesteia. Partea divină a mentalității noastre antice (sau mai concret spus zeu din lobul drept) ne vorbea în versuri. Ceea ce înseamna că majoritatea oamenilor la un moment dat de-a lungul unei zile auzeau poezia compusa în spațiul lor interior. Tocmai de aceea cei care și-au păstrat bicameralitatea în această epocă a conștiinței, atunci când vorbesc despre sau din partea divină a minții lor, vorbesc în poezie. Pentru că poezia comandă acolo unde proza poate numai să ceară. Pentru că rima și aliterația sunt provincia lingvistică a zeilor și profeților.

Pentru întrebările pe care ți le provoacă, noua perspectivă pe care ți-o oferă asupra mai multor discipline, dar mai ales pentru faptul că încearcă să explice lucruri pe care puțini le-au probat, această carte merită citită de oricine, indiferent de tipul de lecturi pe care le preferă de obicei, pentru că în fond toți suntem ființe conștiente și este oarecum de datoria noastră să căutăm răspunsuri aflând cum am ajuns la această stare. Subiectul nu trebuie să sperie, abordarea originală a lui Julian Jaynes este elocventă și întocmită în termeni mult mai simpli decât ar fi de așteptat.

O, what a world of unseen visions and heard silences, this insubstantial country of the mind! What ineffable essences, these touchless rememberings and unshowable reveries! And the privacy of it all! A secret theater of speechless monologue and prevenient counsel, an invisible mansion of all moods, musings, and mysteries, an infinite resort of disappointments and discoveries. A whole kingdom where each of us reigns reclusively alone, questioning what we will, commanding what we can. A hidden hermitage where we may study out the troubled book of what we have done and yet may do. An introcosm that is more myself than anything I can find in a mirror. This consciousness that is myself of selves, that is everything, and yet is nothing at all – what is it? And where did it come from? And why?” 

Author: Elena Silvana

Scriu și citesc, iar asta îmi ocupă tot timpul. Cred în anticipație și în curiozitate ca fiind cea mai pură formă de insubordonare. Nici o poveste nu poate fi spusă fără poezie. Arta nu ar trebui să fie separată de viață ca și cum ar fi prea prețioasă pentru utilizarea de zi cu zi. Poate tocmai de aceea deviza mea este: dream, create, inspire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *